În urmă cu aproximativ 700.000 de ani, în nordul Israelului de astăzi, elefanți uriași cutreierau un ținut cu păduri, pajiști, râuri și zone umede. În aceeași regiune trăiau grupuri de oameni preistorici care fabricau unelte din piatră. Cercetătorii au reușit să reconstituie o parte din acest peisaj analizând un singur dinte de elefant, descoperit alături de vestigii ale activității umane.
Studiul, publicat în revista Quaternary Science Reviews, oferă noi informații despre mediul în care au coexistat animalele de mari dimensiuni și populațiile umane timpurii, într-o regiune importantă pentru deplasările dintre Africa și Eurasia.
Fosila provine din situl North Bridge Acheulian, aflat în apropierea cunoscutului complex arheologic Gesher Benot Ya’aqov, în Valea Iordanului, la sud de actuala Vale Hula.
Arheologii au recuperat un molar și fragmente de fildeș, în apropierea unor topoare de mână și a unor unelte de tăiere din bazalt. Acestea aparțin tradiției acheuleene, răspândită în Africa și Eurasia în timpul Paleoliticului inferior.
Dintre resturile fosile, cercetătorii au identificat un al treilea molar inferior al unui elefant adult din specia Palaeoloxodon antiquus, cunoscută pentru colții săi relativ drepți.
Era unul dintre cele mai mari mamifere terestre ale Pleistocenului. Specia a trăit în Europa și în vestul Asiei, ocupând habitate care ofereau suficientă vegetație și apă.
Dintele studiat a fost găsit într-un strat arheologic datat la aproximativ 700.000 de ani. Vechimea sa a fost estimată din contextul geologic al descoperirii.
Cercetătorii au folosit tomografia computerizată pentru a examina structura fosilei, apoi au analizat compoziția chimică a smalțului dentar și urmele microscopice de uzură de pe suprafața molarului.
Proporțiile izotopilor de carbon și oxigen din smalț pot oferi indicii despre plantele consumate și despre sursele de apă folosite de animal.
În același timp, zgârieturile și alte urme de pe suprafața dintelui ajută la identificarea tipurilor de hrană mestecate.
Rezultatele indică o alimentație mixtă, în care predominau plantele lemnoase și vegetația din apropierea apelor.
Elefantul se hrănea probabil cu frunze, lăstari și alte plante disponibile în pădurile deschise și de-a lungul cursurilor de apă din Valea Iordanului.
Această concluzie oferă informații nu doar despre comportamentul unui animal, ci și despre resursele vegetale existente în regiune.
Pentru a afla cum arăta mediul înconjurător, echipa a analizat și polenul conservat în sedimentele aflate sub fosilă.
Au fost identificate urme de stejari, pini și alte plante caracteristice vegetației mediteraneene, alături de graminee și specii întâlnite în apropierea malurilor.
Prezența polenului provenit de la plante acvatice indică existența unor ape relativ puțin adânci.
În locul unui teritoriu dominat de uscăciune, datele descriu un peisaj variat, în care pădurile deschise alternau cu pajiști, cursuri de apă și zone mlăștinoase.
Această diversitate oferea hrană și apă unor animale de mari dimensiuni, dar reprezenta și un mediu favorabil pentru grupurile umane care traversau regiunea.
Teritoriul care leagă Africa de Eurasia prin Levant a fost una dintre principalele căi de deplasare ale populațiilor umane timpurii.
Accesul la apă, plante și animale putea influența traseele urmate de aceste grupuri și locurile în care se opreau.
Descoperirea uneltelor acheuleene în apropierea resturilor de elefant confirmă prezența activității umane într-un peisaj frecventat și de marile erbivore.
Nu dovedește însă că elefantul al cărui dinte a fost analizat a fost vânat sau măcelărit de oamenii preistorici. Pentru o asemenea concluzie ar fi necesare dovezi suplimentare.
Cercetarea arată și că Palaeoloxodon antiquus a fost prezent în bazinul Hula pe o perioadă îndelungată. Împreună cu alte descoperiri din regiune, fosila contribuie la documentarea prezenței speciei timp de cel puțin aproximativ 100.000 de ani.
Pentru arheologi, dintele reprezintă astfel o sursă de informații despre o lume dispărută: ce plante creșteau în regiune, ce resurse foloseau animalele și ce condiții de mediu întâlneau oamenii care se deplasau între continente.
Palaeoloxodon antiquus, cunoscut și ca elefantul cu colți drepți, era considerabil mai mare decât majoritatea elefanților actuali. Un exemplar descoperit în sudul Italiei, studiat de paleontologi în 2024, avea aproximativ patru metri înălțime la umăr și o greutate estimată la aproape zece tone.
Specia era răspândită în Europa și în vestul Asiei, unde ocupa regiuni cu păduri și vegetație abundentă. Fosilele sale au fost descoperite inclusiv în apropierea unor situri care păstrează urme ale activității umane preistorice.
Deși dimensiunile exacte ale elefantului din nordul Israelului nu pot fi stabilite din molarul recuperat, descoperirea confirmă prezența acestor animale uriașe în regiune în urmă cu aproximativ 700.000 de ani.
Deși a supraviețuit mai multor epoci glaciare, Palaeoloxodon antiquus a dispărut în timpul ultimei perioade glaciare. Unele dintre cele mai recente populații cunoscute ar fi supraviețuit în sudul Europei până acum aproximativ 50.000–34.000 de ani.
Cercetătorii au asociat dispariția speciei cu reducerea pădurilor și a habitatelor favorabile, pe fondul schimbărilor climatice. Vânătoarea practicată de oamenii preistorici ar fi putut contribui la declinul populațiilor, însă importanța fiecărui factor nu este stabilită definitiv.
Un studiu publicat în 2025, de cercetători de la Universitatea din Bayreuth, a ajuns la o concluzie surprinzătoare: clima actuală din numeroase regiuni europene ar putea fi încă potrivită pentru acești elefanți. Autorii sugerează că dispariția lor nu poate fi explicată doar prin schimbările climatice.
Surse:
https://rosa.uniroma1.it/rosa04/mediterranean_earth_sciences/article/view/18321
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0277379126004865
https://biogeography.pensoft.net/article/135081/
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Două fosile minuscule dezvăluie informații importante despre strămoșii furnicilor
De ce părinții moderni se simt mai obosiți decât strămoșii lor