I LOVE HU! un alt fel de prima data

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Spre rusinea mea, vazusem pentru prima data Ardealul, seara pe intuneric, in fuga trenului; tot asa strabatusem jumatate din pamantul maghiar si, brusc, ma trezisem confuz, intr-o dimineata cu cer roz si senin, intr-o gara al carei nume nu mi-l mai amintesc, pentru ca mi-a fost imposibil sa-l retin, intr-un oras pe care mi-l inchipuiam intr-o mie de feluri, dar habar nu aveam cum arata in realitate. „Here I am!“, mi-am zis, „pentru prima data in afara tarii“. In chiar acea dimineata, m-am indragostit de Budapesta… Singura replica pe care am retinut-o din trilogia Matrix sunt cuvintele Oracolului, care spunea ca „a fi Alesul este ca si cum ai fi indragostit – nimeni nu iti poate spune cu exactitate ce inseamna asta, dar tu o stii din toata fiinta ta.“ Cum s-a intamplat sa ma indragostesc de Budapesta imi este greu sa spun acum. Poate ca totul a inceput de la primii pasi pe care i-am facut, alaturi de colegul si prietenul meu, Ioan Es.

Pop, pe bulevardul Andrassy, cu copacii sai inalti si cladirile cenusii, in stil victorian, vechi de secole, cu gargui uriasi pe acoperisuri. Poate s-a intamplat atunci cand am vazut magnificul Monument al Eroilor, cu statuile sale gotice, verzui si darze, ce ma priveau cu ochi vii si sfidatori. Va fi fost cand am vizitat maiestuoasa catedrala a Sfantului Stefan sau poate cand am urcat in Cetate, de unde am admirat magnifica priveliste a Budei si a Pestei taiate de Dunare, dar unite prin sapte poduri. De ceea ce simteam am fost sigur, insa, de abia seara, la Institutul Cultural Roman, cand am observat feed-back-ul publicului, batran si tanar, roman si maghiar, in urma prezentarii pe care o facusem revistei noastre. In timpul zilei, in mod bizar, nu ma simtisem nici macar o clipa strain acolo; vorbisem nestingherit romaneste, in gura mare, atat in centrul, cat si in mahalalele Budapestei, si nicaieri nu observasem vreo privire piezisa sau macar curioasa. OK, Budapesta este un oras cosmopolit, in care globalizarea – in ciuda cultului generos, dezvoltat de unguri, pentru trecut si istorie – este o realitate. La Institutul Cultural Roman s-a intamplat insa altceva: DESCOPERA ma apropiase irezistibil de acel public eterogen care intrase pentru prima data in contact cu revista noastra si, la randul sau, devenise indragostit de ea.