Myanmar, tara aurului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Celalalt, pe care se catara cateva asezari de pescari, ma readuce in prezentul sordid. Oamenii traiesc intr-o mizerie halucinanta. Myanmar se numara printre cele mai sarace tari din lume, mai mult de o treime din populatie supravietuind cu mai putin de o jumatate de dolar pe zi. Paradoxal lucru, pentru ca tara este, de fapt, foarte bogata. Birmania e cel mai mare exportator mondial de tek si una dintre sursele cele mai importante de pietre pretioase – in special jad, perle, rubine si safire.

Solul este deosebit de fertil si, in plus, exista importante resurse de petrol si gaz. In ciuda saraciei crunte si a regimului dictatorial, oamenii nu au uitat, totusi, sa zambeasca. Remarc vestimentatia barbatilor: aproape toti poarta niste fuste lungi, cu picatele, numite longyin, si sunt incaltati cu slapi, poate si pentru ca accesul in templele budiste este permis doar in picioarele goale. Exista si un machiaj traditional, pe care il folosesc in special femeile. Cele mai multe au fata pictata cu o substanta alba, tanaka, obtinuta din coaja de copac.

Bucataria locala este plina de seductii. Exista influente thailandeze si indiene, doar ca mancarea e mai putin condimentata, ceea ce o apropie de mancarurile europene. Spre deosebire de Occidentul nostru, insa, aici bucatele se consuma toate in acelasi timp, de obicei cu mana sau cu betisoarele. Daca cereti tacamuri, veti primi lingura si furculita, niciodata cutit – dar acesta nici nu v-ar fi util, pentru ca, de obicei, preparatele sunt taiate in bucati foarte mici. Cel mai mult mi-au placut supele de pui fierte in nuca de cocos si pestele dulce-acrisor.

Orezul e nelipsit de pe mesele birmanezilor. Produsele cumparate din piete sau de la vanzatorii stradali sunt extraordinar de ieftine, dar extraordinara este si precaritatea conditiilor lor de igiena.

De la Bagan plec la Yangon, capitala tarii, aflata la doar 30 de kilometri de Marea Andaman. Desi aici locuiesc aproape cinci milioane de oameni, orasul nu are nimic din frenezia celorlalte capitale asiatice. Ma mira curatenia si linistea acestei asezari semiadormite, ale carei mari bulevarde sunt aproape pustii.