Mihaela STOICA

Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 – decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului.

Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, în special pe domeniul social. Pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură a condus-o către Descopera.ro.

Unei tinere de 29 de ani i se datorează prima fotografie a unei găuri negre, o realizare colosală în astrofizică

Prima navă privată a Israelului a ratat ajungerea pe Lună. S-a prăbuşit

Riscuri majore pentru femeile care nasc prin cezariană. Pentru cele care au peste 35 de ani pericolul este dublu

Realizare uimitoare: prima imagine cu interiorul unei găuri negre. Visul lui Einstein s-a împlinit – FOTO

UNICEF a constatat o situaţie dramatică în cazul a 175 milioane de copii de vârstă preşcolară

Priveşte cum marii rechini albi vânează în pădurile din adâncuri! Au fost înregistraţi pentru prima dată

Se numără ciorile din România. Puteţi ajuta şi voi la recensământ

#DragoniiDeBibliotecă au parte de multe Noutăţi SF la a opta ediţie Final Frontier – singurul târg de carte SF&Fantasy

Se caută femei care să stea în pat 60 de zile, pentru un experiment ştiinţific. Vor primi peste 16.000 de euro fiecare

Un japonez care lucra pentru agenţia spaţială a ţării s-a sinucis din cauza muncii excesive

O statuie unică şi grandioasă a împăratului Traian, descoperită în Turcia

Tinereţe pe vecie. Proteina care nu te lasă să îmbătrâneşti (cel puţin în privinţa pielii)

Ana Maria Negrilă, scriitoarea care s-a documentat inclusiv la NASA pentru cărţile sale SF: Încerc să extrag informaţia ştiinţifică, dar şi potenţialul literar din aceasta

Expoziţia ”Marie de Roumanie, reine et artiste”, deschisă în Franţa

Poluarea scurtează viaţa copiilor de azi cu circa 20 de luni