Ce este Internetul şi cum a apărut?

Secolul al XIX-lea: sisteme precursoare

Nu era chiar internet, şi totuşi… Dacă ne gândim la transmisiile globale de date – treaba pe care o face azi internetul, cu asemenea viteză, amploare şi acurateţe – aceasta, ca fenomen, există încă de multă vreme, datând de dinainte de apariţia computerelor. Să considerăm, de pildă, drept un precursor al internetului, telegraful, care a revoluţionat transmisia de date şi care era, pentru străbunicii noştri, o minune a tehnologiei la fel de copleşitoare ca şi internetul pentru noi. Utilizat intens în domeniul militar, în ziaristică, în politică şi afaceri, ca şi în viaţa privată de zi cu zi, telegraful a schimbat viteza cu care se mişca lumea şi a deschis era comunicaţiilor globale.

• Viruşii devin mobili – cum ne protejăm telefonul de ameninţări?
• Like. Share. Protect: securitatea în reţelele sociale

Anii ’50: primele elemente

Un factor esenţial în evoluţia internetului a constituit-o dezvoltarea computerelor, începând din anii 1950. Mari cât o cameră (şi lente în comparaţie cu cele de azi), aceste prime calculatoare permiteau transmisiile de date de la un computer principal la terminale şi, în ciuda aspectului greoi, au reprezentat o etapă esenţială în apariţia fenomenului.

Anii ’60 – ’70: de la viziune la primele reţele informatice

Informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (1915 -1990), una dintre cele mai de seamă personalităţi din istoria IT, în lucrarea sa Man-Computer Symbiosis, arunca o scurtă privire în viitor, spre o lume în care reţele de computere, conectate prin linii de comunicaţie de bandă largă, vor îndeplini funcţiile unor biblioteci imense. Iar în 1962, Licklider şi Welden Clark au publicat o lucrare intitulată „On-Line Man Computer Communication”, ce oferea una dintre primele viziuni ale unei lumi „înfăşurate” într-o reţea informatică globală. Pentru ei, acesta era viitorul, pentru noi, reprezintă deja realitatea pe care o trăim.

Pe baza ideilor lui Licklider, în 1969, între universitatea California – Los Angeles şi Institutul de Cercetare Stanford a fost instalată o legătură printr-o reţea numită ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network), a cărei dezvoltare fusese finanţată de Departamentul Apărării din SUA. În acelaşi an, ARPANET s-a extins prin adăugarea a încă 2 noduri de reţea – la Universitatea Utah şi Universitatea California – Santa Barbara.

Nu pare mare lucru, faţă de dezvoltarea de acum, dar era un început… Cât de important a fost acest început, cât de mult s-a dovedit el a răspunde unei necesităţilor şi dorinţelor oamenilor, se vede din ritmul rapid în care s-a dezvoltat ARPANET: până în 1981, numărul de noduri a crescut la 213.

Anii 1960 şi 1970 au reprezentat o perioadă crucială în dezvoltarea reţelelor de transmisie de date; în aceeaşi epocă, reţele similare, de mici dimensiuni, au fost instalate în Marea Britanie (Mark I), în Franţa (CYCLADES), în SUA (Merit Network) ş. a.

Toate aceste reţele operau pe principiul comutaţiei de pachete (sau comutaţiei asincrone), o tehnică de comunicaţii digitale care constă în separarea mesajelor în blocuri de dimensiuni reduse (pachete), ce sunt ulterior transmise unul câte unul prin reţea, într-o succesiune rapidă, până la receptor, unde sunt reasamblate în forma mesajului iniţial.

1978: prima reţea internaţională

În acest an, British Post Office, compania de servicii financiare şi de comunicaţii Western Union International şi firma de comunicaţii Tymnet şi-au unit forţele pentru a crea prima reţea de comutaţie de pachete internaţională, International Packet Switched Service (IPSS). Reţeaua s-a extins spectaculos în Europa şi SUA, ajungând până în 1981 să deservească şi Canada, Australia şi Hong Kong, iar în anii 1990 devenind o infrastructură extinsă la nivel global.

În paralel, apăruseră şi alte tipuri de reţele, mai mult sau mai puţin extinse, ce foloseau tehnologii de comunicaţie diferite, dar toate la un loc creau o infrastructură ce acoperea o mare parte a lumii. Era momentul ca aceste „petice” să fie reunite într-o reţea cu adevărat globală, unitară din punct de vedere al funcţionării. Cu alte cuvinte, totul trebuia adus la un numitor comun.

Era nevoie de un protocol de reţea – un sistem de reguli şi convenţii care să guverneze comunicare între dispozitivele ataşate la reţea; un fel de limbaj comun în care toate computerele legate în reţea să se poată înţelege între ele. Formatul mesajului, temporizarea, controlul erorilor, iniţierea şi finalizarea sesiunii de transfer al datelor şi multe alte detalii legate de comunicaţiile de date sunt determinate prin protocolul de reţea.

1974: apare termenul internet

Un protocol de reţea realizat în 1974 (RFC 675 – Specification of Internet Transmission Control Program), de către Vinton Cerf, Yogen Dalal şi Carl Sunshine, conţinea cuvântul internet, prescurtare de la internetworking. Pesemne că nici autorii nu prevedeau succesul pe care îl va avea acest termen, devenit azi unul dintre cele mai uzitate substantive.

Internetul este, aşadar, o reţea unitară de computere şi alte dispozitive cu adrese computerizate, toate conectate între ele şi operând coordonat graţie unui ansamblu standardizat de protocoale de transfer de date.

Se confundă adesea noţiunea de internet cu cea de WWW (World Wide Web); ele nu sunt însă acelaşi lucru, căci WWW este numai una dintre aplicaţiile internetului (e-mail-ul, de pildă, este alta).

WWW este un sistem de documente hipertext interconectate, ce pot fi accesate prin internet.

Omul pe care lumea îl descrie adesea – în mod eronat – drept „inventatorul internetului”, britanicul Tim Berners-Lee (astăzi Sir Timothy Berners-Lee) este, în realitate, cel care a inventat World Wide Web, ca o aplicaţie majoră a Internetului care exista deja.

Din anii ’90 până azi… şi mai departe

El a elaborat în 1989 o primă propunere în acest sens, iar la 25 decembrie 1990, împreună cu Robert Cailliau (un informatician belgian care lucra la CERN – Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), a realizat prima comunicare prin intermediul HTTP, un protocol pentru transferul documentelor hipertext.

Primul website din lume a fost construit la CERN, pe teritoriul francez al acestui complex de laboratoare aşezat la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, şi a fost online începând cu data de 6 august 1991.

Iar de atunci, internetul a intrat cu adevărat în viaţa noastră, a celor mai mulţi, dacă nu chiar a tuturor. De unde până atunci fusese accesibil unui număr mic de persoane, în special oameni de ştiinţă, odată cu apariţia WWW, lumea virtuală s-a deschis pentru toţi. O bună parte din existenţa noastră se desfăşoară în acest mediu, căruia îi folosim intensiv imensele resurse şi posibilităţi, de la comerţ şi banking online, la lectură; de la socializare la cursuri universitare, de la muzică, jocuri şi filme la comunicarea cu cei aflaţi departe. Internetul ne-a schimbat fundamental experienţele, trăirile, ideile, iar aventura simbiozei noastre cu lumea virtuală oferită de el continuă şi se intensifică.