Prima pagină Cultura

De la cele mai dezgustătoare la cele dorite slujbe din lumea ştiinţei

Maria Olaru | 10.30.2013 | ● Vizualizări: 313
De la cele mai dezgustătoare la cele dorite slujbe din lumea ştiinţei     (Foto:Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (5)

Se spune că pentru a fi un om de succes trebuie, în primul rând, să îţi iubeşti slujba şi să faci totul cu pasiune. În lumea ştiinţei, cea mai mare parte din specialişti lucrează cu pasiune şi multă dăruire. Altfel, cum ar putea unii cercetători să-şi dedice viaţa studierii fecalelor, a cadavrelor sau a ploşniţelor?

Mai jos am alcătuit două liste cu slujbe din lumea ştiinţei, în care pasiunea este obligatorie. Pe de-o parte veţi găsi 7 joburi „murdare”, pe cât de interesante pe atât de degustătoare sau nebuneşti. Pe de altă parte, în cea de-a doua listă veţi putea citi despre 3 slujbe de vis sau de invidiate pe care le pot avea unii oameni de ştiinţă. 

Aşadar, vom discuta despre acei oameni de ştiinţă care ies din tipare, despre „cercetătorii nebuni”, rebeli, pasionaţi, cei care fac diferenţa şi care schimbă lucruri pentru a ajuta omenirea să facă noi paşi spre viitor. 

Lista unora dintre cele mai murdare, periculoase şi dezgustătoare slujbe din lumea ştiinţei



1. Culegător de rămăşiţe de maimuţe

Piaţă de “bushmeat” (carnea provenita de la animalele sălbatice din jungla africana)    (Foto: Mediafax)

Desigur, numărul celor care iubesc maimuţele, aceste animale inteligente şi haioase, este destul de mare. Însă nu sunt mulţi care îşi dedică viaţa studierii lor, iar numărul celor care sunt atât de pasionaţi precum Jake Owens, de la Universitatea Drexel este şi mai mic. Ce face Jake Owens atât de special? Ei bine, mare parte dintre cercetările lui se bazează pe analizarea fecalelor de maimuţă. Din acest motiv, el trebuie să călătorească în locuri precum Bioko, o insulă din Africa, şi să se târască prin vegetaţia plină de şerpi pentru a aduna fecale. 

În 2010, Jake Owens a fost nevoit să supravieţuiască într-o piaţă de “bushmeat” (carnea provenita de la animalele sălbatice din jungla africana), din Guineea Ecuatorială, în care comercianţii vindeau carne de primate pe cale de dispariţie. 

În acest loc unde domnea mirosul greu de carne putrezită, Owens a colectat sute de mostre de păr şi ţesut de la maimuţe pentru a putea realiza o analiză izotopică. Scopul cercetării a fost ca pe baza acestor informaţii să identifice „zonele fierbinţi” unde avea loc braconajul. 

„Majoritatea oamenilor de la piaţă mă urau atât pe mine, cât şi cauza pentru care eram aici, aceea de a pune capăt braconajului”, a declarat Owens. Ca urmare a acestui fapt, vânzătorii îl loveau cu mături, scuipau la picioarele lui şi îl ameninţau cu lămpi de sudură. 

Care a fost recompensa acestor strădanii? În această perioadă Owens a contractat o boală cu care s-a luptat o lună şi care l-a lăsat fără păr. 

2. Cercetător care studiază comportamentul fanilor de la un festival de hardcore hip hop

În fiecare vară, mii de fani fardaţi ai trupei Insane Clown Posse (ICP) se adună pe un câmp din apropierea localităţii Cave-in-Rock, Illinois, pentru festivalul Gathering of the Juggalos (juggalo fiind o poreclă pentru fanii trupei). 

De-a lungul a cinci zile, participanţii vor lua parte la concert de  muzică rap, vor ingera o cantitate mare de substanţe psihoactive şi vor socializa la evenimente precum „DJ Clay’s Horny Nuts şi Big Butts Party”. 

Tot în fiecare vară, Rahima Schwenkbeck vine la festival pentru a înregistra tot ce se petrece aici. Schwenkbeck, doctorand la Universitatea George Washington, studiază cultura juggalo pentru a înţelege cum ICP a devenit un fel de cult de succes, în ciuda faptului că este considerată „cea mai urâtă trupă din lume”. 

Pentru acest studiu, uneori, Schwenkbeck şi-a petrecut ore întregi la tarabele de unde se putea achiziţiona diferite lucruri pentru a observa comportamentul cumpărătorului. Alte ori, ea s-a îmbrăcat şi machiat corespunzător unui juggalo pentru a lua direct parte la evenimente şi a se pierde în mulţime. 

3. Autopsier de elani 

În lume, probabil că nu există multe persoane cu un „stomac mai tare” ca cercetătorul John Vucetich. Ca profesor de ecologie la Michigan Technological University, Vucetich studiază dinamica populaţiei dintre lupii cenuşii şi elanii din Isle Royal, un parc naţional localizat în Minnesota. 

Aşa se face că mare parte din sarcinile lui se rezumă la cercetarea stârvurilor de elan. De cele mai multe ori, „vânătoarea” după stârvuri începe cu un miros se carne putrezită. Apoi, după ce găsesc corpul neînsufleţit al unui animal, Vucetich şi echipa lui de cercetători încep să îl tranşeze cu topoare şi cuţite. Pentru a ajunge la oasele pe care le vor, cercetătorii trebuie să dea de-o parte larvele şi căpuşele. Da, căpuşele, pentru că un stârv poate avea şi 50.000 de căpuşe, toate aflate în căutarea unui nou cămin cald. 

După această analiză de la „locul faptei”, cercetătorii sunt nevoiţi să transporte, prin zăpadă, cele aproximativ 20 de kilograme de oase în laborator. De asemenea, înainte de a pleca, ei adună fecalele lupilor din apropierea cadavrului pentru a face analize genetice folositoare în studiu. 

„Eşti precum Moş Crăciun. Când termini plecă cu un sac plin de daruri”, a declarat Vucetich.

Odată ajunşi în laborator, cercetătorii pregătesc oasele pentru depozitare, ceea ce însemnă că ele sunt fierte, astfel încât pielea rămasă pe ele să poată fi înlăturată uşor. 

4. Inginer la metrou

Într-o singură zi, 5,4 milioane de oameni călătoresc de-a lungul celor peste 1000 de kilometri de şine din tunelurile întunecate şi pline de paraziţi ale metroului din New York. În acelaşi timp, o mică armată de ingineri specialişti în transporturi muncesc în subteran pentru a se asigura că totul funcţionează conform planului. 

Deşi, cei de la Metropolitan Transportation Authority (MTA) le oferă noilor angajaţi traininguri speciale, nimic nu îi poate pregăti cu adevărat pe ingineri pentru condiţiile de muncă din tunel. 

În primul rând, pe timpul verii, temperatura din tunel poate atinge şi 37 de grade Celsius, apoi trebuie să mai luăm în calcul şobolanii şi chiar şi persoanele fără adăpost care încearcă să se „cazeze” aici. 

„Când cobori aici pe cineva nou, care nu a mai văzut un astfel de mediu, pentru persoana în cauză este ca o revelaţie. Am avut oameni care când au coborât au înmărmurit de frică”, a declarat Joe Leader, reprezentantul metroului din New York.

5. Astronom la Polul Sud în timpul iernii

Amundsen-Scott South Pole Station    

În 2005, Cynthia Chiang, pe atunci absolventă a Caltech, a avut de ales să lucreze fie la un telescoap din Hawaii, fie la unul din Antarctica. Considerând că „oricine îşi poate cumpăra oricând un bilet cu destinaţia Hawaii”, Cynthia Chiang a ales să facă cercetare la Amundsen-Scott South Pole Station, acolo unde vara sunt între -40 şi -23 de grade Celsius şi unde meniul alimentar este foarte strict. Chiar dacă condiţiile au fost dificile, ele nu au fost nici pe departe atât de grele precum în iarna lui 2012, când Cynthia Chiang s-a reîntors la Polul Sud. 

Aici, soarele apune pe 21 martie şi nu mai reapare până în septembrie. În timpul iernii, temperaturile sunt undeva între -56 şi -67 de grade Celsius, însă se întâmplă destul de des ca ele să scadă şi mai mult, până la -78 de grade Celsius. 

Cum, oamenii de ştiinţă sunt nevoiţi să iasă periodic afară pentru a verifica echipamentele, la astfel de temperaturi până şi genele le îngheaţă şi se lipesc unele de altele în timp ce clipesc. 

Pentru că în medii foarte reci umezeala nu se păstrează, chiar şi în interiorul staţiei de cercetare aerul era atât de uscat încât Chiang nu numai că se confrunta cu descuamarea pielii, dar suferea şi sângerări nazale. 

În plus, persoanele care ajung la centrul de cercetarea în perioada de iarnă se pot simţi foarte singure. Dacă vara, aici vin 170 de cercetători şi tehnicieni, iarna doar 50 de oameni îndură frigul şi condiţiile de la Polul Sud.

Desigur, un duş fierbinte i-ar ajuta pe rezidenţi să se simtă mai bine, însă în aceste condiţii, fiecare individ are dreptul la două duşuri săptămânale de câte două minute fiecare. Din fericire, nu aceleaşi restricţii se întâlnesc şi în cazul utilizării saunei. 

6. Îngrijitorul ploşniţelor

În timp ce majoritatea asociază ploşniţele de pat cu un scenariu horror, Scott

Harrison ar putea fi numit prieten al acestor creaturi. De ce? Pentru că în timp ce colegii lui se luptă pentru eradicarea lor, Scott Harrison are grijă ca numărul acestora să crească în laborator, pentru a le putea supune experimentelor. Aşa se face că laboratorul în care lucrează el găzduieşte mai bine de 30 de populaţii ploşniţe de pat, unele numărând câteva zeci de mii de rezidenţi. De asemenea, fiecare populaţie manifestă un anumit grad de rezistenţă la pesticide. 

Pentru a se asigura că populaţiile lui de ploşniţe se dezvoltă în voie, Harrison hrăneşte ploşniţele cu sânge de iepure, respiră asupra lor şi chiar le ia în mână pentru a le stimula impulsul de a se hrăni. 

Desigur, dezavantajele acestei slujbe pot fi uriaşe, mai ales în cazul în care cercetătorii nu ar reuşi să îşi separe viaţa de la birou de cea personală. Indiferent cât de importantă este această muncă pentru Harrison, el nu ia niciodată obiectul de studiu cu el acasă, pentru că, la fel ca noi toţi, apreciază un somn bun şi liniştit. 

7. Creator de simulări ale sistemului digestiv

Glenn Gibson este specialist în microbiologie şi profesor la Universitatea Reading. El este unul dintre oamenii de ştiinţă care studiază bacteriile din intestinul uman cu scopul de a dezvolta tratamente pentru boli precum sindromul de colon iritabil. 

Pentru a-şi realiza cercetarea, Gibson toarnă în sisteme ce imită compartimentele digestive umane un lichid obţinut din fecale donate de voluntari. Apoi, el analizează mostrele folosind cromatografica lichidă. 

„Mirosul pătrunde în laborator, în întreaga clădire şi în zonele din apropierea ei” a mărturisit Gibson. 

El şi restul celor care lucrează în laborator încearcă, pe cât posibil să se protejeze împotriva contaminării, purtând mănuşi şi măşti, însă contactul este inevitabil. 

Gibson a declarat că a odată s-a stropit cu fecale care conţineau sânge, în timp ce deschidea un colet care fusese livrat în laborator. 

Din fericire, nu toate livrările care ajung la el sunt la fel de neplăcute. „Acum câţiva ani aşteptam o livrare ce conţinea sute de mostre de fecale din Statele Unite, însă în schimb am primit o cutie plină de cotlete de porc. Sper doar ca persoana care aştepta acest colet să nu îl fi primit pe al nostru”, a povestit Gibson. 

Slujbe de invidiat din lumea ştiinţei

1. Dezvoltator de arome de îngheţată

Chris Rivard este un om de ştiinţă care studiază alimentele. Mai exact, el s-a folosit de diploma sa în ştiinţele alimentare şi nutriţie pentru a dezvolta arome de îngheţate. Cu alte cuvinte, Rivard este un fel de guru al aromelor de la compania producătoare de îngheţată Ben & Jerry’s

Într-o zi oboşnuită, el face experienţe cu prototipuri de gustări clasice, dar şi cu unele mai puţin banale, precum arome de ciuperci sau usturoi prăjit. 

Pentru perfecţionarea aromelor dintr-o îngheţată este nevoie de multă răbdare şi de o continuă poftă de mâncare. Dar de unde le vin ideile acestor specialişti în gusturi? Ce îi inspiră pentru noi gusturi în fiecare sezon?

Rivard susţine că el şi un alt guru al aromelor pleacă anual într-o excursie. Ei aleg un oraş şi apoi mănâncă cât mai multe produse de aici pentru a găsi inspiraţie. Apoi, la întoarcere, cei doi guru stabilesc împreună cu echipa de marketing care aromă s-ar comercializa mai bine. 

2. Inginer care analizează performanţa maşinilor Corvette

Alex MacDonald este plătit pentru că stă la volanul maşinilor Corvette. Ca inginer ce analizează performanţa, specializat în eveluarea şasiului, pentru General Motors şi fost şofer de curse amator, MacDonald testează maşini pe suprafeţe extreme precum gheţa, pietrişul sau nisipul. Scopul acestor teste este de a evalua performanţele sistemelor de frânare şi a softwarelor. 

În mod normal, el testează aceste maşini pe un circuit de mare viteză. În timpul testelor, un software înregistrează mii de variabile. 

MacDonald mai testează şi alte maşini de performanţă de la General Motors, precum Camaro. De regulă, aceste teste sunt realizate cam cu 2 ani înainte ca maşinile să fie gata de producţie. 

După o astfel de descriere a slujbei nu trebuie să ne mire declaraţia lui MacDonald: „În cele mai multe zile, acesta este cel mai bun job din lume. Aş fi dispus să plătesc eu pentru a fi aici”. 

3. Specialist în testarea produselor în condiţii extreme

Aparent, Mark Gammage are o slujbă banală, dacă nu chiar plictisitoare. Ca manager al Amway’s Reliability Lab, Gammage este liderul unei echipe de patru ingineri care produc echipamente complexe şi software pentru testarea produselor. Însă, adevărata sarcină a acestor ingineri este de a inventa metode de torutură şi de distrugere a tuturor produselor pe care le face compania. 

Testele realizate în laboratorul botezat „the Room of Doom” (camera de pedeapsă), preuspune expunerea vaselor de gătit sau a dispozitivelor medicale la temperaturi extreme sau la  8.000 de volţi pentru a se simula un fulger. 

Gammage povesteşte că testul lui preferat este acela în care sunt detectate deficienţele rezervoarelor de testare a apei. Astfel de teste presupun presurizarea rezervoarelor până când acestea explodează. 

„Îl poţi auzi şi vedea cum explodează în interiorul unei cutii protectoare. De multe ori, oaspeţii au onoarea de a stabili presiunea. Acest lucru le aduce mereu un zâmbet pe buze”, a declarat Gammage.