Unde trăgea Caragiale la Sinaia, deşi lui i-ar fi plăcut să stea la o bere în Bucureşti

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

Parcă pentru a nu dezminţi pariul pus de mine pe el ca publicist de talent, Ionuţ Crivăţ semnează în România liberă din 4 august 2018 reportajul Un weekend cu „trenul de plăcere“, prin Sinaia regilor şi-a lui Caragiale. Ca autor al unor însemnări despre Sinaia lui Caragiale (Ionuţ Crivăţ mă citează la un moment dat), am parcurs reportajul cu mare interes. Sînt de acord cu autorul că Sinaia e un muzeu în aer liber. Eu însumi, ori de cîte ori ajung aici, fac lungi călătorii prin oraş ca printr-o localitate din străinătate în care am poposit în cadrul turismului de cunoaştere. La un moment dat, Ionuţ Crivăţ notează:

„Am încercat, spre exemplu, să vedem unde este celebra vilă Gentilini la care trăgea însuşi Caragiale, acolo scriind celebrele schiţe «Bubico», «Domnul Goe«, «Vizită la Sinaia». N-a fost chip, nici măcar vecinii gard în gard cu vila nu ştiau nimic.”

• Se împlinesc 27 ani de la vizita celui mai îndrăgit Papă la Bucureşti. Momentul a fost…
• Inima care a bătut doar pentru România: George Enescu – trădat, uitat, dar nemuritor

Ei bine, eu am descoperit vila şi chiar am fotografiat-o. Spre deosebire de Ionuţ Crivăţ, eu am avut drept ajutor harta De văzut în Sinaia, ataşată lucrării de excepţie Sinaia. Oraşul Elitelor. Arhitectură şi Istorie, semnată de arhitect Dan Manea. Carte pe care am cumpărat-o de la librărie, să nu se creadă că autorul mi-a făcut-o cadou, potrivit Mediafax.

Despre aventura care a fost descoperirea vilei, am scris în jurnalul zilnic următoarele:

Ghidat de harta Sinaia la pas, plasată de arhitect Dan Manea în cartea sa Sinaia. Oraşul Elitelor. Arhitectură şi Istorie, pornesc în căutarea casei în care şedea Caragiale cînd venea cu familia la munte. Un text de pe internet mă informează că lui Caragiale îi venea rău numai la gîndul că trebuie să vină la munte. Deosebindu-l ca abonat al berăriei şi al taifasurilor, nu mi-e greu să-l văd pe marele satiric înspăimîntat că trebuie să urce şi să coboare, principala îndatorire a unui bucureştean ajuns la Sinaia. Cred că aşa era fie şi dacă îmi amintesc de Tren de plăcere, schiţa în al cărei personaj, Georgescu Mihalache, îşi blestemă zilele suind şi coborînd prin oraş în căutarea nevestei, cînd el ar fi dat orice să poată sta la o bere. Parcă-l văd pe Caragiale bombănind că iar a trebuit să vină la Sinaia, cărat de familia iubitoare de munţi, în timp ce el ar fi rămas la Bucureşti, oraş al cărui şes nu te obligă să te caţeri ca o capră. Casa Caragiale, de care vorbeşte harta nu poate fi decît pe strada Caragiale – îmi spun – amintindu-mi că mergînd pe strada Avram Iancu, pentru a ocoli partea de jos a oraşului, am văzut la un moment dat un indicator arătînd spre I. L. Caragiale, stradă care dădea în Bulevardul Republicii, cale de intrare în Sinaia dinspre Bucureşti. O iau pe Avram Iancu, remarcînd din nou vilele monumentale, fără a şti că aparţin patrimoniului cultural al oraşului, şi ajuns în dreptul lui I. L Caragiale, fac la dreapta. La prima vilă, de pe dreapta, se lucrează cu schele, mai ceva ca la numărul 9 din O noapte furtunoasă. La un moment dat îmi va sări în ochi o vilă, (vezi foto) la numărul 3 de pe strada I. L Caragiale, despre care voi afla că se numeşte Casa Dobrogeanu Gherea, pentru a descoperi ulterior că aici a locuit Gherea, nu în postură de critic, ci de proprietar al restaurantului Gării din Ploieşti, vila fiind chiar a lui, lipsită însă de tăbliţa indicatoare. Într-o altă după amiază consacrată mersului prin Sinaia ca prin Baden-Baden, dau însă peste Casa Caragiale. Pe harta lui Dan Manea e la numărul 95 şi beneficiază de următorul text:

„Locuinţa lui I. L. Caragiale. Str. Avram Iancu, nr. 28. Este binecunoscută dragostea lui Caragiale pentru Sinaia (exagerare de tip publicitar, desigur) şi amiciţia sa pentru primarul Gh. Matheescu, care se pare că i-a fost model pentru celebrul personaj Mitică. Se pare că în anexa din spatele casei în care îi plăcea deseori să se retragă, a scris Bubico, Domnul Goe şi Vizită la Sinaia.”

Cu harta în mînă, pentru că are poza casei, ajung pe Avram Iancu, la numărul 28, nu departe de strada Caragiale. Eram convins că şmecherul Caragiale trăgea la vila lui Matheescu şi chiar am tăifăsuit niţel pe tema asta cu un domn la Chioşcul info turistic din Parc. După ce o văd şi o trag în poză, citesc pe internet că vila era a lui Gentillini, şi că I. L. Caragiale o închiria cînd venea la Sinaia, pentru familie; el prefera un soi de înjghebare din scînduri din curte după unii, din spatele casei, după alţii. Cu Matheescu era doar amic, îi făcuse chiar o reclamă în versuri, deşi eu cred că negustorul de coloniale îi plătea şederea la Sinaia. Nu-l văd altfel pe şmecherul Caragiale.

Harta De văzut în Sinaia a fost şi este pentru mine un ghid de nepreţuit în raitele date prin oraş pentru a descoperi vile celebre. Prezenţa Regelui la Sinaia, mai ales pe timpul verii, cînd reşedinţa regală se muta oficial la Peleş, a făcut ca mulţi oameni de afaceri, politicieni, oameni de cultură să-şi ridice vile în Sinaia. Aceste vile au rămas în posteritate, indiferent de proprietarul lor de azi, după numele primului proprietar.

Din nenorocire, aceste vile n-au nici o plăcuţă care să amintească vizitatorilor de azi despre ce vilă e vorba. Face excepţie Casa istoricului Nicolae Iorga, de pe strada Gheorghe Doja, nr. 1, care beneficiază de o plăcuţă la intrarea pe poartă.

Din cîte mi-am dat seama plimbîndu-mă pe Bulevardul Carol I Primăria Sinaia are un proiect grandios de semnalizare a monumentelor istorice din oraş împreună cu o hartă a obiectivelor. Pînă acum au fost semnalate doar două monumente: Vila Costinescu şi Primăria.

O astfel de iniţiativă am propus-o eu, plecînd de la experienţa Parisului, tuturor primarilor de Bucureşti întîlniţi în cale. Nici unul n-a binevoit să ofere printr-un asemenea proiect bucureştinilor spectacolul unui Oraş Monument. Salutînd primele realizări ale proiectului de la Sinaia, îmi îngădui observaţia că tăbliţa semnalizatoare ar trebui să conţină mai multe amănunte despre monument, astfel că trecătorului oprit să citească să i se ofere şi o lecţie de istorie.