Home » Cultură » De ce Arca lui Noe nu va fi găsită niciodată?

De ce Arca lui Noe nu va fi găsită niciodată?

Publicat: 10.01.2023

De-a lungul timpului, au existat fel de fel de oameni porniți în aventura găsirii vasului pe care Noe l-ar fi încărcat cu toate speciile Pământului pentru a le salva de potopul trimis de Dumnezeu. Comentând acest aspect, arheologii au spus nu doar că este o misiune imposibilă, dar și una prostească.

„Văzând Domnul stricăciunea oamenilor, I-a părut rău că a creat omul, așa că a decis să distrugă tot ce a creat până atunci”.

Dumnezeu a vrut ca Noe, om bun și cinstit, și familia lui să trăiască, așa că i-a poruncit să facă o arcă pe care să adăpostească din fiecare specie de animal câte o pereche, din păsări câte șapte perechi, astfel salvându-se de Marele Potop despre care unii spun că a durat 365 de zile, iar alții spun că au trecut 371 de zile până când arca a eșuat pe vârful muntelui Ararat, aflat la granița dintre Turcia și Armenia.

Un fel de Indiana Jones în căutarea corabiei lui Noe

Astfel, știindu-se locul în care ar fi rămas arca, mulți s-au aventurat în acea zonă sperând că vor găsi rămășițele ei. În 1876, de exemplu, avocatul și politicianul britanic James Bryce a urcat pe Muntele Ararat, venind de acolo cu o bucată de lemn despre care a spus că e o dovadă autentică. Evident, nu era.

Cazurile celor care au pretins, de-a lungul timpului, că au făcut descoperiri epocale găsind urme ale Arcei lui Noe sunt multiple, de la mărturiile unui armean care susținea că văzuse arca în 1902, până la spusele unor pastori evanghelici, în 2000, care au declarat că au văzut arca pietrificată în niște formațiuni muntoase.

Niciun arheolog adevărat nu face asta

Toate aceste tentative, căutări în speranța găsirii unor dovezi au fost luate în derâdere de specialiști. „Niciun arheolog profesionist nu face asta”, spune exploratorul Jodi Magness, arheolog în cadrul Universității din Carolina de Nord, SUA. „Arheologia nu este o vânătoare de comori. Este o știință care implică anumite necunoscute, întrebări la care sperăm să răspundem prin excavare.”

National Geographic face referire la câteva legende despre potopul distrugător al civilizației umane găsite în texte mesopotamiene, de la Epopeea lui Ghilgameș, care a fost scrisă la începutul mileniului II î.Hr., până la o tăbliță cuneiformă babiloniană recent descifrată din aproximativ 1750 î.Hr. descriind modul în care a fost construită arca.

Dar pot fi reale aceste mituri ale inundațiilor?

„Se pare că există dovezi geologice care confirmă faptul că a existat o inundație majoră în regiunea Mării Negre în urmă cu aproximativ 7.500 de ani”, spune exploratorul Eric Cline, arheolog la Universitatea George Washington, SUA, dar oamenii de știință au păreri diferite despre acest aspect.

Unii pun la îndoială amploarea inundațiilor, alții cred că acestea s-au întâmplat în diferite locuri și momente, fiind vorba, de fapt, de niște fenomene naturale obișnuite.

Dar a existat Arca lui Noe?

În Cartea Genezei, de exemplu, arca s-a oprit „pe munții Ararat”, situat în vechiul regat Urartu, o zonă care include acum Armenia și părți din estul Turciei și Iranului. Dar… „nu putem determina exact unde s-a produs totul”, este de părere Magness care, la fel ca și Cline, declară faptul că, indiferent dacă artefacte aparținând vestitei Arce a lui Noe au fost sau vor fi găsite, nu se va putea dovedi niciodată, în mod real, dacă au legătură cu evenimentele istorice.„Nu avem cum să știm dacă Noe a existat sau nu cu adevărat. La fel cum nu putem determina vreodată dacă a existat un astfel de potop. Singurul mod care ar certifica aceste lucruri ar fi descoperirea unei inscripții antice autentică” declară Magness, completând că și în asemenea condiții, tot nu s-ar putea certifica faptul că se face referire la Noe, personajul biblic și la „potopul său”.

În cazul în care a existat, „nu ne așteptăm ca Arca să fi supraviețuit și să poată fi găsită după 4.350 de ani”, spune Andrew A. Snelling, geolog și director de cercetare pentru Answers in Genesis. Dar motivele pentru care Snelling crede că arca nu mai poate fi găsită sunt diferite față de cele emise de colegii săi arheologi. „Fără copaci maturi, fără natură disponibilă de care Noe și familia lui s-ar fi putut ajuta pentru a construi adăposturi după ce au coborât din Arcă, există toate motivele să cred că au demontat Arca – de care nu mai aveau nevoie – pentru a-i folosi lemnul”.  Însă revenind la Magness, aceasta crede că toate căutările pentru Arca lui Noe nu doar că derutează publicul, dar diminuează considerabil entuziasmul față de descoperirile arheologice reale, inclusiv despre cele care ar avea legătură cu scrieri din Biblie, cum ar fi, de exemplu, existența Casei lui David.

Oamenii cred doar ce vor să creadă

Dar publicul, este de părere arheologul Cline, are așteptări nerealiste cu privire la disciplina arheologică concentrându-se, în acest caz, pe fiorul urmăririi, al aventurilor celor plecați în căutarea dovezilor și mai puțin pe informațiie și cunoștințele arheologice. „Nu suntem în Indiana Jones”, spune el. „Avem de-a face cu proceduri științifice minuțioase. Iar ceea ce ne entuziasmează pe noi, arheologii, nu îi entuziasmează neapărat pe alții.” De altfel, în anii săi de tinerețe, Cline a încercat să demonteze teoriile bazate pe legendele biblice venind cu argumente științifice, dar a renunțat în timp, concentrându-se pe expedițiile sale, pe traducerea cercetărilor sale dedicate acelui segment de public dornic să ia contact cu date și rezultate pur științifice. Însă, așa cum el însuși declară, „oamenii vor crede doar ceea ce vor să creadă. Și acest lucru nu se va schimba prea curând”.

Cine este Noe?

Noe este un personaj biblic descendent din Adam care a fost ales de Dumnezeu pentru a supraviețui marelui potop. Când Dumnezeu a văzut „stricăciunea” pământului și s-a decis să-l distrugă, l-a avertizat pe Noe cu privire la dezastrul iminent și a făcut un legământ cu el, făgăduind că îi va salva pe el și familia lui.

Astfel, Noe a fost instruit să construiască un chivot și, în conformitate cu instrucțiunile lui Dumnezeu, a luat în corabie exemplare masculine și feminine din toate speciile de animale din lume.

Potopul a venit, omenirea a fost distrusă, dar Noe, familia lui și vietățile pe care le adăpostise în arcă au supraviețuit astfel că, potrivit legendei,  întreaga rasă umană supraviețuitoare a descins din cei trei fii ai lui Noe.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O tânără îngropată într-o canoe, cel mai vechi astfel de ritual confirmat în Argentina

O canoe remarcabilă de pe vremea mayașilor, în stare intactă, descoperită de arheologi

Mitul antic al inundațiilor babiloniene care a inspirat Marele Potop și Arca lui Noe și manipularea din el

Noe şi-a construit arca indus în eroare de o ştire falsă

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase