Gottfried Wilhelm Leibniz, ultimul „geniu universal”

Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), cunoscut ca ultimul „geniu universal”, a fost unul dintre marii gânditori ai secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, aducând contribuții semnificative în domeniile metafizicii, epistemologiei, logicii, filosofiei, religiei, precum și în matematică, fizică, geologie, jurisprudență și istorie.

Chiar și ateul, filosoful, scriitorul și criticul de artă francez din secolul al XVIII-lea, Denis Diderot, ale cărui opinii erau adesea în dezacord cu cele ale lui Leibniz, nu a putut să nu fie impresionat de realizările acestuia, scriind despre el „poate că niciodată un om nu a citit atât de mult, nu a studiat atât de mult, nu a meditat mai mult și nu a scris mai mult decât Leibniz… Ceea ce a compus, creat despre lume, Dumnezeu, natură și suflet este de cea mai sublimă elocvență. Iar dacă ideile sale ar fi fost exprimate cu flerul lui Platon, filosoful din Leipzig nu ar fi cedat nimic filosofului din Atena” (Oeuvres complètes, vol. 7, p. 709).

• Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de…
• Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative

Leibniz s-a născut la Leipzig la 1 iulie 1646, cu doi ani înainte de sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani care a devastat Europa Centrală. Familia sa era luterană și aparținea elitei educat: tatăl său, Friedrich Leibniz, era jurist și profesor de filosofie morală la Universitatea din Leipzig, iar mama sa, Catharina Schmuck, fiica unui profesor de drept. După moartea timpurie a tatălui, educația lui Leibniz a fost dirijată de mama sa, de unchiul lui și chiar de el însuși. Pasionat de știință, de studiu, de cunoaștere, Leibniz, care avea acces încă de la o vârstă fragedă la vasta bibliotecă a familiei, și-a dedicat cu mare interes timpul răsfoind zecile de cărți, în special volumele de istorie antică și pe cele ale Părinților Bisericii.

Subiectul care avea să-l preocupe pentru restul vieții sale

A studiat la Universitatea din Leipzig, apoi la cea din Altdorf, perioadă în care a publicat, în 1666, remarcabila și originala Disertație despre arta combinațiilor (Dissertatio de arte combinatoria), lucrare care schița un plan pentru o „caracteristică universală” și un calcul logic, subiect care avea să-l preocupe o mare parte din restul vieții sale.

În același an, obține și titlul de doctor în Drept, intrând în serviciul lui Johann Phillipp von Schönborn, arhiepiscop și prinț elector în Mainz, având ca atribuții îndeplinirea mai multor sarcini politice și diplomatice.

Se stabilește la Paris între 1973 și 1976, perioadă în care studiază intens matematica, științele naturale și filosofia. În 1676 revine în Germania, unde este angajat ca bibliotecar și consilier personal pe lângă Ernst August, prinț de Braunschweig-Lüneburg și mai târziu prinț elector de Hanovra, apoi pe lângă urmașul lui, Georg Ludwig (care va deveni rege al Marii Britanii sub numele George I), funcție pe care Leibniz avea să o administreze până la finalul vieții sale, fiind profund admirat și bucurându-se de respectul și prețuirea celor în serviciul cărora lucra.

În 1700, Gottfried Leibniz a fondat Academia de Științe din Berlin, devenind chiar președintele acesteia (și mai târziu, președinte de onoare). Așadar, care au fost marile realizări ale lui Leibniz?

În matematică

Leibniz a dezvoltat în mod independent calculul diferențial și integral, o ramură a matematicii utilizată pentru a studia ratele de variație și pantele curbelor. Tot el a introdus termenul de „funcție” (1694) pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă.

Pornind de la realizările lui Blaise Pascal, Leibniz a inventat un calculator mecanic cu ajutorul căruia se puteau efectua înmulțiri, împărțiri și extragerea rădăcinii pătrate și, de asemenea, a dezvoltat o formă modernă de numărare binară folosită chiar și în prezent în informatică.

Principiul rațiunii suficiente

Leibniz a formulat principiul rațiunii suficiente, care afirmă că orice lucru trebuie să aibă un motiv sau o cauză pentru existența sau apariția sa, principiu care a avut implicații semnificative în metafizică, filosofia științei și epistemologie.

Lui Leibniz îi aparține, de asemenea, și Teoria metafizică a monadologiei, expusă într-o lucrare filosofică scrisă în 1714 și publicată postum în 1720. Teoria metafizică a monadologiei lui Leibniz presupune că universul este alcătuit din unități simple, indivizibile și autonome, numite monade (care înseamnă „unitate, ceea ce este unu”), iar potrivit lui Leibniz, fiecare monadă are propria perspectivă unică asupra universului, iar toate monadele sunt interconectate și reflectă armonia Universului.

Sistemul de numere binare

Leibniz a fost prima persoană care a propus un sistem binar de numerație, care utilizează doar două cifre (0 și 1) pentru a reprezenta numerele. Acest sistem a revoluționat informatica modernă și reprezintă baza pentru toată electronica digitală.

Tot lui Leibniz i se atribuie și ideea unei caracteristici universale, un limbaj simbolic care ar putea exprima toate cunoștințele și ideile într-un mod unificat și systematic, teorie care a avut impact semnificativ asupra logicii și informaticii moderne.

Cercetător juridic

Pe lângă toate realizările și implicațiile sale, Leibniz a fost și un eminent jurist, contribuind la dezvoltarea dreptului internațional și a conceptului de drepturi naturale.

Precursor al dialecticii germane

Leibniz, care a susținut ideea continuității și evoluției naturii, a scris Teoria Cunoașterii, în care încearcă o îmbinare a raționalismului cu elemente representative ale empirismului, divizând adevărurile în „raționale” și „faptice”.

„Nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai înainte în simțuri, în afară de intelectul însuși”.

Parte din cele mai importante lucrări ale sale este constituită din Discourse on Metaphysics, Correspondence with Arnauld, Primary Truths, New System, Specimen Dynamicum, On the Ultimate Origination of Things, On Nature Itself, Correspondence with De Volder, New Essays on Human Understanding, Correspondence with Des Bosses, Theodicy, Monadology, Principles of Nature and Grace și Correspondence with Clarke, scrise între 1684 și 1715.

Gottfried Wilhelm Leibniz a murit la 14 noiembrie 1716, la vârsta de 70 de ani, în Hanovra, Germania, cauza fiind, probabil, o combinație de mai multe probleme de sănătate (gută, afecțiuni ale rinichilor și un accident vascular cerebral).

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Gottfried-Wilhelm-Leibniz

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ettore Majorana, fizicianul „de geniu” care a prezis neutronii și apoi a dispărut

Wolfgang Amadeus Mozart, geniul care a murit sărac

Michelangelo, geniul Renaşterii Italiene. Cum a ajuns acesta unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii

10 lucruri despre Sandro Botticelli, geniul picturii renascentiste