René Magritte, pictorul pălăriilor, pipelor și al chipurilor acoperite. „Nu este intenția mea de a crea ceva inteligibil”

Unul dintre cei mai apreciați pictori suprarealiști, belgianul René Magritte (1898 – 1967), poate fi numit un fel de magician al artei în picturile căruia simboluri obsesive, intrigante și enigmatice ascund mesaje și înțelesuri pe care privitorul le caută cu entuziasmul și curiozitatea copilului pornit în aventura descoperirii unei comori.

René Magritte este autorul unora dintre cele mai recognoscibile imagini ale secolului XX.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Folosind motive însușite și împletindu-le în picturile sale, Magritte a creat  lucrări suprarealiste atemporale.

Cum i-a influențat arta sinuciderea mamei sale?

Universul lui Magritte este descris în mare parte din reprezentări ale unor obiecte precum umbrela, pipa, fereastra, oglinda, dar și chipuri acoperite, cele din urmă elemente (chipurile acoperite), spun unii adepți ai psihanalizei, fiind de fapt exteriorizări ale traumei suferite în prima parte a vieții lui odată cu sinuciderea mamei sale.

Regina Bertinchamps suferea de boli mintale și depresii profunde, ceea ce a avut un impact puternic asupra copilăriei lui Magritte.

Atunci când acesta avea doar 14 ani, Regina s-a sinucis înecându-se în râul Sambre, în momentul în care trupul i-a fost scos din apă, chipul ei fiind acoperit de rochia pe care o purta. Evenimentul l-a afectat iremediabil pe artist, bântuindu-i existența, imaginea mamei cu trupul neînsuflețit și fața acoperită de pânza rochiei influențându-l în arta sa picturală.

Cel mai poetic dintre suprarealiști

René Magritte n-a fost doar pictor și sculptor, ci și desenator, Salvador Dalí numindu-l „cel mai profund, cel mai realist și cel mai suprarealist dintre noi toți”.

Un filosof deghizat în pictor, „cel mai poetic dintre toți suprarealiștii”, cum l-a descris scriitorul și filozoful francez Georges Bataille, lucrările lui fiind o meditație asupra misterului, mereu tulburătoare, mereu provocatoare, enigmatice, inexplicabile. Arta lui Magritte este oglinda minții, reflectând misterele și contradicțiile experienței umane, o mărturie a puterii imaginației și a posibilităților infinite ale acesteia și mărturii autentice ale întâlnirii dintre irealitate și cotidian.

Picturile lui Magritte transmit mesaje. El a folosit elemente ale realității în slujba misterului. A fost un explorator al enigmelor vieții și a lăsat loc reflecției prin intermediul imaginilor sale, simbolurile folosite de el fiind substitutele cuvintelor.

Între anii 1920-1967, Rene Magritte a realizat aproximativ o mie de tablouri care vor constitui o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de pictori.

A falsificat tablouri și bani

Magritte a studiat la Académie Royale des Beaux-Arts din Bruxelles, unde și-a dezvoltat abilitățile în pictură, desen și fotografie, începând cu anul 1918 ieșind la iveală talentul său odată cu cele câteva afișe pentru reclame pe care le face, dar și desenele publicate în revista „Au volant„ („La volan”). A fost o perioadă în care Magritte și-a câștigat existența muncind într-o fabrică de tapete, făcând falsuri după lucrări ale unor pictori celebri precum Pablo Picasso și Marx Ernst și chiar falsificând bancnote pentru a putea supraviețui în perioada războiului.

Magritte și-a început cariera ca grafician și pictor cvasi-abstract, dar opera sa a suferit o transformare în 1926, când a început să se reinventeze ca artist figurativ. O pânză cheie în acest proiect a fost „Asasinul amenințat”, cea mai mare pictură a sa de până atunci. Finalizat în 1927 și inclus în prima expoziție personală a artistului, în cadrul Galeriei Le Centaure din Bruxelles, această pictură a contribuit la lansarea carierei lui Magritte ca pictor suprarealist, al cărui interes pentru ruperea legăturilor dintre suprafață și esență va rămâne o constantă.

Suprarealismul a căutat să elibereze mintea

Pictată în stilul inexpresiv care avea să devină marca sa distinctivă, fiecare figură apare ca și cum ar fi într-o stare de animație suspendată: un cadavru feminin gol, cu sânge la gură, este întins pe un șezlong roșu, în timp ce un bărbat în costum ascultă un fonograf. Alți doi bărbați cu pălării bowler flanchează ușa, iar trei capete masculine plutesc în afara ferestrei din spate. Scena sugerează o narațiune amenințătoare, dar detaliile rămân evazive, fiind greu de adunat într-o singură poveste coerentă.

În septembrie 1927, Magritte s-a mutat la Paris pentru a fi mai aproape de grupul suprarealist francez, iar cei trei ani petrecuți acolo vor fi cei mai prolifici din viața sa. Suprarealismul, o mișcare condusă de André Breton, a căutat să elibereze mintea prin subminarea gândirii raționale și dând frâu liber inconștientului.

Magritte „sfida lumea reală”

Până la sfârșitul anilor 1920, pictura suprarealistă tindea spre un stil de abstractizare biomorfică, adesea realizată prin tehnici automate care se presupune că se aflau în afara controlului conștient al artistului, așa cum susținea Breton (și care se observă, de exemplu, în aplicarea liberă a gessoului și a nisipului de către André Masson în „Bătălia peștilor”).

Magritte, în schimb, a urmărit un stil figurativ care, după spusele sale, „sfida lumea reală” prin reprezentarea naturalistă și extrem de detaliată a obiectelor și subiectelor obișnuite.

Tablou furat și returnat

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Magritte este nudul soției sale intitulat „Olympia”, opera având o poveste demnă de scenariul unui film. În anul 2009, pictura, evaluată la aproximativ 1 milion de dolari, a fost furată din casa memorială a lui Magritte aflată la Bruxelles (acolo unde Rene și soția sa au trăit timp de 24 de ani), hoții hotârând să o aducă înapoi după ce au realizat că le-ar fi fost de-a dreptul imposibil să o vândă din cauza notorietății pe care o avea.

Magritte a murit de cancer pancreatic la 15 august 1967, la vârsta de 68 de ani, și a fost înmormântat în cimitirul Schaerbeek, Evere din Bruxelles.

Interesul popular pentru opera lui Magritte a crescut considerabil în anii 1960, iar imaginile sale au influențat arta pop, minimalistă și conceptuală.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Rene-Magritte

https://www.renemagritte.org/biography.jsp

Vă mai recomandăm să citiți și:

Edgar Degas, pictorul francez fascinat de balet

Vasili Kandinsky, pictorul care a transmis sentimente și sunete prin forme și culori

Jackson Pollock: „Pictorul pictează ce vede el, nu realitatea”

Henri Matisse, pictorul francez care a transpus ia românească pe pânza sa