Isis nu a fost o regină umană, ci una dintre cele mai venerate zeițe ale Egiptului antic. Spre deosebire de faraoni ca Hatshepsut sau Cleopatra, Isis a făcut parte din panteonul mitologic și nu a avut o domnie istorică databilă.
Cultul ei a apărut în Epoca Predinastică (c. 3100 î.Hr.) și a atins apogeul în Perioada Ptolemaică (323–30 î.Hr.). Legenda spune că a fost soția și sora lui Osiris (zeul morții și reînvierii) și mama lui Horus (zeul-soare și protectorul faraonilor).
A reîntregit trupul lui Osiris după ce acesta a fost ucis de Seth, transformându-l întru-un simbol al renașterii și al vieții de dincolo de moarte.
A fost zeița vieții, a magiei și protecției. Patroană a femeilor, mamelor și copiilor. Vindeca bolnavi și oferea protecție împotriva dușmanilor.
Isis, care este asociată cu Nilul și fertilitatea agricolă, este portretizată cu un tron pe cap (numele ei în hieroglife înseamnă „scaun”) sau cu aripi întinse.
Templul din Philae (Egipt) a fost ultimul mare centru al cultului ei, închis de împăratul Justinian în secolul VI d.Hr.
Apariția lui Isis ca figură semnificativă în religia egipteană poate fi urmărită până în jurul anului 2350 î.Hr., în timpul Vechiului Regat.
Inițial, Isis a fost asociată cu practicile funerare și a fost descrisă ca o zeiță protectoare care ajuta la călăuzirea sufletelor celor decedați către viața de apoi. Unul dintre aspectele cheie ale mitologiei lui Isis este relația ei cu Osiris, zeul vieții de apoi și al învierii. Potrivit credințelor egiptene antice, Isis era soția și sora lui Osiris. După ce Osiris a fost ucis de fratele său Seth, Isis a jucat un rol esențial în învierea lui Osiris și asigurarea locului său de conducător al lumii subterane. Această poveste despre moarte, renaștere și înviere a devenit un element central al credințelor și ritualurilor religioase egiptene.
Cu timpul, semnificația lui Isis s-a extins dincolo de rolul ei în practicile funerare, fiind asociată cu maternitatea, magia, vindecarea și protecția. Cultul lui Isis a rămas popular în Egipt chiar și după apariția creștinismului, unele temple dedicate ei fiind transformate în biserici creștine. Influența lui Isis s-a extins dincolo de granițele Egiptului, ajungând în alte părți ale lumii antice, precum Grecia și Roma, în aceste culturi, fiind adesea asimilată cu alte zeițe, precum Demeter și Afrodita.
Cele mai vechi referiri la Isis datează din timpul celei de-a V-a dinastii (2465-2325 î.Hr.). Cu toate acestea, ea este menționată mai mult în textele piramidelor, care au fost scrise între aproximativ 2350 î.Hr. și 2100 î.Hr. În aceste texte, Isis este descrisă ca oferind asistență regelui decedat în călătoria sa spre viața de apoi. Pe măsură ce credințele egiptene despre viața de apoi au evoluat și au devenit mai cuprinzătoare, Isis a ajuns să fie văzută ca o divinitate care își putea extinde ajutorul asupra tuturor egiptenilor decedați.
Scrierile despre Isis au prezentat-o ca fiind o figură elogiată și iubită de egiptenii antici, mai ales datorită devotamentului pe care l-a manifestat față de Osiris, soțul ei, și Horus, fiul acesteia.
„Cultul ei a început să se răspândească în jurul Mediteranei după instaurarea dominației eleniste în Egipt în secolul al IV-lea î.Hr”, scrie National Geographic. „Apoi, pe măsură ce puterea romană s-a extins, cultul lui Isis a ajuns și mai departe”.
Scriitorul roman al secolului al II-lea, Apuleius, o descria astfel: „mama stelelor, părintele anotimpurilor și stăpâna întregii lumi”.
Unul dintre cele mai populare mituri ale ei este că ar fi fost unul dintre copiii zeilor Geb, zeul pământului, și Nut, zeița cerului. Isis se căsătorește cu unul dintre frații ei, Osiris, și împreună conduc lumea. Osiris este ucis de către fratele său mai mic și gelos, Set, care îi dezmembrează trupul, împrăștiindu-i bucățile peste tot în lume. Îndurerată, Isis cercetează lumea pentru a aduna părțile corpului lui Osiris și le pune la loc. Osiris este reînviat, dar în schimb devine conducătorul morților și nu al celor vii. Isis dă naștere unui fiu, Horus, deseori reprezentat în artă ca Isis alăptându-și copilul.
De asemenea, scrierile istorice vorbesc despre povestea lui Isis și a fiului ei Horus care s-au ascuns în mlaștinile din delta Nilului, pentru a scăpa de urmărirea lui Seth, iar atunci când Horus a crescut suficient de mare, acesta și-a putut răzbuna tatăl, revendicându-și tronul. „Isis l-a apărat pe copil (n.r. Horus) de atacurile șerpilor și scorpionilor, dar pentru că ea era, de asemenea, sora lui Seth, a ezitat în timpul eventualei bătălii dintre Horus și Seth, astfel că, într-un moment de slăbiciune, i-a fost milă de Seth și, în consecință, a fost decapitată de Horus (decapitarea a fost inversată prin magie). În cele din urmă, ea și Horus s-au împăcat, iar Horus a reușit să preia tronul Egiptului”. (britannica.com)
Tocmai datorită acestor calități, de mamă protectoare și capabilă să își folosească inteligența pentru a-și proteja fiul, lui Isis i-a fost conferit caracterul de zeiță a protecției, cu toate că principalul ei aspect era acela de mare magician, având o putere mai mare decât orice alte puteri deținute de toate celelalte zeități.
Cea mai veche mențiune despre Isis se găsește în Textele Piramidelor, inscripții sacre sculptate în pereții mormintelor din piramidele din Saqqara care datează din perioada Vechiul Regat (aproximativ 2575-2150 î.Hr.), iar templele care i-au fost dedicate, au fost construite în întreaga lume mediteraneană, printre ele aflându-se Templul lui Isis din Delos, în Marea Egee, construit la începutul secolului al II-lea î.Hr, în secolul I î.Hr. cultul ei a ajungând până în vestul Spaniei.
Surse:
https://www.britannica.com/topic/Isis-Egyptian-goddess
Balene în Egipt? O descoperire care rescrie istoria. Comorile mai puțin știute ale țării faraonilor
S-ar părea că piramidele egiptene antice nu erau doar pentru elite
Cătușele grele dintr-o veche mină de aur dezvăluie cruzimea imperiului egiptean