Home » Cultura » Cei mai buni si cei mai rai ani din istoria Romaniei

Cei mai buni si cei mai rai ani din istoria Romaniei

Autor: Mihaela Stanescu 06.09.2008
Trecutul nu se repeta, insa cu atat mai mult nu trebuie uitat. Circumstante, intamplari si accidente, conducatori si grupuri cu interese si viziuni diferite – in fiecare epoca, istoria a fost scrisa altcumva.

Renasterea Inchizitiei
Pentru stiinta romaneasca, anul 1948 a constituit inceputul unei perioade de teroare si abuzuri, o poarta deschisa veleitarilor, debutul unui jalnic servilism fata de aberatiile impuse noua de asa-zisa „revolutie stiintifica“ stalinista.

Cum se stie, inca din anii ’20-’30, in URSS a fost lansata de catre partidul bolsevic lozinca „Sa eliminam intelectualitatea burgheza, sa cream o intelectualitate noua, de tip socialist!“ Dramele care s-au petrecut acolo le intrec cu mult pe cele din epoca medievala, Inchizitia fiind floare la ureche fata de genocidul caruia i-au cazut victime sute de savanti autentici. E destul sa amintim cazul geneticianului Cetvernikov, creatorul geneticii evolutioniste la nivelul populatiilor de plante si animale, care a fost executat pentru ca a ramas credincios ideilor sale.

Fara sa aiba o traditie cultural-stiintifica de tipul celei occidentale (Dimitrie Cantemir fiind doar o fericita exceptie), romanii au reusit totusi, dupa infiintarea universitatilor de la Iasi (1860) si Bucuresti (1864), precum si a Academiei Romane (1866), sa-si castige un bun renume peste hotare. Dar intelectualitatea romana nu era deloc dispusa sa accepte aservirea fata de o dogmatica impusa cu forta de ocupantul sovietic, astfel ca echipa Gheorghiu-Dej – Ana Pauker – Teohari Georgescu – Vasile Luca a hotarat sa o decapiteze prin eliminarea brutala a valorilor. Cel care s-a oferit sa „reformeze“ Academia Romana nu a fost un activist de partid, ci un veritabil om de stiinta: fitopatologul Traian Savulescu, reputat cercetator in domeniul ciupercilor microscopice care paraziteaza plantele. Lucrarile sale i-au adus o unanima recunoastere internationala. Din pacate, veleitar si lipsit de caracter, Savulescu s-a metamorfozat peste noapte in comunist convins, dupa ce in 1942 era cat pe-aci sa devina ministrul agriculturii in guvernul maresalului Antonescu.

Facuse o criza vecina cu infarctul miocardic cand i se comunicase ca „…maresalul a aflat ca sotia Dvs., Alice Savulescu, este evreica si astfel e imposibil sa…“ Ciudat destin! Un simplu telefon l-a salvat de la a nu deveni criminal de razboi. A ajuns, insa, in 1948, demolatorul Academiei Romane. Si iata-l, in acel an nefast, prezidand o ignobila sedinta in care a cerut, fara rusine, eliminarea din Academia Romana a celor mai valorosi oameni de litere si de stiinta pe care ii aveam atunci. Practic, Academia Romana a fost distrusa prin eliminarea a 20 de membri titulari si a 50 de membri corespondenti. Au fost alungati, printre altii, filosofii si literatii Lucian Blaga, Ion Petrovici, Constantin Radulescu-Motru, Dumitru Caracostea, Stefan Ciobanu (membru in Sfatul Tarii care a semnat, in 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu patria-mama), Teodor Capidan, poetii Mihai Codreanu si Adrian Maniu, istoricii literari Basil Munteanu si Romulus Candea, istoricul, teologul si pedagogul Onisifor Ghibu s.a.

Istoricii, considerati a fi cei mai „rai dusmani ai poporului“, au constituit principala tinta a prigoanei: marele bizantinolog Gheorghe Bratianu, Alexandru Lapedatu, fost presedinte al Academiei Romane (ambii morti la Sighet), Ioan Lupas si Ioan I. Nistor (amandoi detinuti politici), Simion Mehedinti (geograf si istoric), Petre P. Negulescu s.a. N-au scapat de oprobriu nici sociologul Dimitrie Gusti, psihologul Florian Stefanescu-Goanga, marele fizician Dragomir Hurmuzescu, biologii Constantin Motas, Mihail Gusuleac si Eugen Botezatu – mort in detentie. Alti „dusmani ai poporului“ eliminati din Academie au fost compozitorul Tiberiu Brediceanu, folcloristul Constantin Brailoiu, medicii Grigore T. Popa, igienistul Iuliu Moldovan, neurologul Nicolae Ionescu-Sisesti, Alexandru Ciuca si Dumitru Combiescu – bacteriologi de renume, ctitori ai Institutului Ioan Cantacuzino s.a.

In acelasi an 1948, au fost zguduite din temelii si ierarhiile universitare, cladite intre 1930 si 1947 pe criterii valorice de tip european. Numerosi profesori, savanti de renume, au fost demascati ca „agenti ai imperialismului anglo-american“. Ceea ce s-a petrecut la Cluj, de pilda, nu trebuie dat uitarii. La Facultatea de Medicina, celebrul medic internist Iuliu Hatieganu s-a vazut demascat in public de unul dintre tinerii lui sefi de lucrari, Aurel Moga. In 1942, Hatieganu obtinuse o bursa vieneza de un an pentru unul dintre cei doi sefi de lucrari ai sai. I-a spus atunci lui Octavian Fodor: „Dragul meu, tu esti ginerele meu. N-ar fi corect sa-ti dau tie aceasta bursa. Ce-ar zice oamenii? Asa ca il trimit la Viena pe Moga.“ Dupa un an, Moga i-a scris maestrului ca ar avea nevoie de o prelungire de sase luni, dar austriecii au stopat remuneratia. „Nu-i nimic, i-a raspuns Hatieganu. Lucreaza, iar banii ti-i trimit eu din propriul buzunar.“ Asa a si facut.

Acum, acest Brutus dornic sa-i ia catedra si-a acuzat maestrul ca e impotriva stiintei sovietice, ca a fost prieten cu un profesor din Italia fascista etc. In acelasi timp, anatomistul Victor Papilian, care a infiintat si condus Teatrul National si Opera din Cluj, a fost aruncat in temnita. Deoarece trebuia eliminat si profesorul de chirurgie Alexandru Pop, a fost ales pentru a-l acuza in public un coleg al sau, profesorul Teposu. Daca, in cazul Hatieganu, ignobilului Aurel Moga i s-au promis catedra si academia (le-a si primit), doctorul Teposu a fost victima unui santaj: i s-a fagaduit ca, daca il demasca pe profesorul Pop, doamna Teposu (care era arestata de Securitate) va fi pusa in libertate. Torturat psihic, dr. Teposu s-a angajat ca o va face dar, om de mare caracter, s-a sinucis cu cianura in fata asistentei ingrozite, inainte de a-si rosti cuvantarea. Tot in acest timp, de la Universitatea din Bucuresti, era eliminat Vintila Mihailescu, unul dintre geografii nostri de reputatie europeana.

Anul 1948 a insemnat si debutul alinierii servile a unora dintre oamenii nostri de stiinta la aberatiile etichetate in URSS drept „viziune stiintifica revolutionara“. Astfel, asa-zisa „biologie creatoare“ initiata de Miciurin, un brav gradinar nescolit, dar priceput in diferite altoiri, a fost teoretizata de agresivul agronom T.D. Lisenko (intre 1948 si 1962) care, in numele materialismului dialectic dogmatizat, a respins cu furie tot ceea ce castigase genetica celulara pana atunci. Batand cu pumnul in catedrele academice, el striga ca, de fapt, cromozomii nu sunt decat o plasmuire a imperialismului american. Incurajat de Stalin, Lisenko si-a permis sa distruga laboratoarele de genetica, sa-i arunce afara pe savantii autentici, ba chiar sa obtina arestarea si condamnarea lor.

In aceeasi perioada, o alta protejata a lui Stalin, „bunicuta malefica“ Olga Lepesinskaia, anunta ca a reinviat defuncta teorie a generatiei spontane, pe care L. Pasteur o ingropase fara bocete inca din 1858-1864. Inarmata cu un microscop simplu, Lepesinskaia pretindea ca a vazut cum niste globule de lipoproteine, fara viata, se transforma brusc in celule vii. O aberatie mai mare nici ca se putea. Toti savantii lumii erau de acord ca, in decursul evolutiei, trecerea de la substantele fara viata la celula vie a durat sute de milioane de ani. Lui Stalin insa i-a placut trasnaia Lepesinskai, chit ca nu putea fi demonstrata. Semana cu revolutia bolsevica: acelasi salt de la societatea burgheza inferioara („o mortaciune“) la cea sovietica, „vie si superioara“.

Din pacate si fara jena, atat teoria lui Lisenko, cat si cea a Olgai Lepesinskaia au gasit adepti si la noi. Anumiti veleitari venali abia au asteptat prilejul sa-l demaste pe savantul Gh. K. Constantinescu, profesor de genetica si zootehnie la Facultatea de Medicina Veterinara, elogios apreciat de Th. H. Morgan (Premiul Nobel pentru genetica, 1933). Gh. K. Constantinescu a murit urmarit de agentii Securitatii. De la Facultatea bucuresteana de Medicina a fost alungat Alexandru Caratzali, cel care a publicat prima teza de genetica celulara aparuta in Franta. Alaturi de Lejeune, Karatzali este primul din lume care emite ipoteza dupa care mongoloidismul (Sindromul Down) este datorat unei aberatii cromozomiale (trisomia 21). De altfel, si Karatzali a construit socialismul, in calitate de detinut, „jucandu-se“ cu lopata si tarnacopul la Canalul Dunare – Marea Neagra.

Mai toate tarile au avut perioadele lor tragice. Din pacate, la noi, in vremea inchizitiei ideatice inceputa in 1948, in roba procurorilor s-au grabit sa intre, fara remuscare, colegii prietenosi de pana ieri, cei pe care ii credeai truditorii aceluiasi ogor ideatic nedestelenit, slujitorii exclusivi ai adevarului. Uimirea dureroasa a istoricului si criticului stiintific este sa constate ca varful ascutit de gheata a fost si continua sa fie un iceberg cladit din carente etice. Desi acest aspect depaseste granitele faptice care fac obiectul prezentului articol, el ne aduce sub ochi probleme inca nerezolvate ce tin de demnitatea si integritatea morala a cercetatorului stiintific.

Text de Prof. dr. Radu Iftimovici, laureat UNESCO