Cei mai buni si cei mai rai ani din istoria Romaniei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cine a pierdut pariul
Ca istoric al stiintei, retin perioada octombrie 1919 – octombrie 1920 drept una dintre cele mai rodnice din trecutul cultural romanesc. Cu cateva luni mai inainte, prin ianuarie 1919, in fostul Kolozsvár craiesc (pe care romanii il numeau, cu obstinatie, Cluj, iar anticii Napoca) s-a raspandit zvonul ca aici va lua nastere o universitate in limba „olaha“. „Fiti seriosi, a zambit rectorul maghiar al vechii institutii universitare. Pun pariu ca asa ceva nu se va intampla.“

„Si daca totusi?…“ a staruit decanul de la Medicina, cunoscutul internist Zsigmond Puryesz. „Exclus! Romanii nu sunt capabili de asa ceva. Nu au si nu vor avea niciodata oamenii de valoare necesari. Pe dumneata, de pilda, cine te-ar putea inlocui?“ „Am un asistent foarte bun, Iuliu Hatieganu.“ „Nu… nu! l-a asigurat rectorul. Romanii, clar, au un singur destin, chiar daca sunt scoliti la Budapesta ori la Viena: sa ramana pe locul secund, adica subalterni. De altfel, in cateva luni vom scapa de trupele de ocupatie ale Bucurestiului.“ Rectorul de la Kolozsvár a pierdut, insa, pariul. In 12 mai 1919, la Cluj, o comisie a Consiliului Dirigent, condusa de Onisifor Ghibu, a preluat vechea universitate. Nimeni nu a dorit sa-i indeparteze pe profesorii maghiari, unii dintre ei personalitati culturale de valoare. Li s-a cerut doar sa depuna, cum era uzanta, un juramant de loialitate statului roman. Din pacate, cei mai multi, in frunte cu rectorul, au refuzat si au migrat in corpore la Universitatea din Debrecen.

Erau inca vremuri tulburi. Abia se sfarsisera confruntarile sangeroase dintre romanii transilvaneni si nationalistii maghiari si secui ce se voiau inclusi in noul stat ungar proclamat in 1919 (21 martie), stat care, in acel moment, era „republica sovietica maghiara“ si era condus de Bela Kuhn. Transilvania nu se unise institutional cu tara, viata politica si sociala fiind condusa de Consiliul Dirigent. De aici si sperantele universitarilor unguri din Cluj ca acest inceput de uniune nationala romaneasca va esua, iar cultura transilvana va ramane predominant maghiara. Cum sa faci o universitate romaneasca? Si ce prestigiu stiintific, ce carte de vizita puteau prezenta Europei cei cativa juni licentiati romani care aspirau la catedre? Culmea: mai toti erau scoliti la Budapesta sau in alte orase din Imperiul Habsburgic. Si totusi, rectorul de la Kolozsvár a pierdut pariul.

Un val de entuziasm si solidaritate romaneasca, din pacate prea modeste azi, a cuprins nu numai Transilvania, dar si Vechiul Regat, cum i se spunea la Cluj patriei-mama. Oamenii de cultura ai vremii de la Bucuresti si Iasi au inteles rapid ca, daca nu le sar in ajutor fratilor din Transilvania, hecatomba de jertfe de pe front va intra in istorie ca tragic inutila. Raspunsul intelectualilor romani dat celor care au dezertat de langa ai lor, plecand in corpore la Debrecen, a fost ferm: Da, va exista o universitate romaneasca la Cluj si nu una formala, statuata pe criterii nationale sau vremelnic politice, ci un adevarat focar de cultura europeana, care sa dea nastere la idei originale, la descoperiri stiintifice de prim rang.

Universitatea Daciei Superioare (numita ulterior Universitatea Regele Ferdinand I), infiintata in 12 septembrie 1919, isi deschidea oficial cursurile pe 2 februarie 1920, in prezenta regelui Romaniei, a membrilor guvernului, a numerosi diplomati si invitati de peste hotare (oameni politici, scriitori, filosofi, oameni de stiinta s.a.). Primul rector, filologul Sextil Puscariu, membru al Academiei Romane, venea de la Universitatea din Cernauti si era bine cunoscut, mai ales in lumea spiritualitatii germane. El publicase la Leipzig, Viena si Paris articole si carti de dialectologie a limbilor romanice. In acelasi domeniu al stiintelor umaniste il secondau latinistul Vasile Bogrea, psihologul Florian Stefanescu-Goanga, cunoscutul arheolog si filosof Vasile Parvan, istoricul literar Gh. Bogdan Duica, s.a. Chimia era reprezentata de Gh. Spacu, bine apreciat in Europa vremii pentru introducerea unor metode originale de analiza cantitativa si calitativa. La stiintele naturale urca la catedra Emil Racovita, creatorul biospeologiei, primul dintre savantii lumii care explorase fauna de la Polul Sud. Alaturi de el s-a aflat dintru inceput botanistul Alexandru Borza – creator, cativa ani mai tarziu, al Gradinii Botanice si cercetator al florei din statul New York (Yellowstone).

La transformarea vechii universitati clujene dintr-o institutie provinciala intr-una de faima europeana au contribuit si medicii. In jurul primului decan, Iuliu Hatieganu, s-au strans mai intai cativa ardeleni: igienistul si bacteriologul Iuliu Moldovan, fost colonel-medic in armata lui Franz Josef, care lucrase ani buni alaturi de Stanislas Prowazek, descoperitorul inframicrobului tifosului exantematic (Rickettsia prowazeki); internistul Ioan Goia; dermatologul Coriolan Tataru; stomatologul Gheorghe Bilascu, profesor la Universitatea din Budapesta s.a. Apoi, din Vechiul Regat au venit la Cluj universitarii bucuresteni Iacob Iacobovici (chirurg), Victor Papilian (anatomist), Dimitrie Michail (oftalmolog), Constantin Urechia (neurolog, care lucrase la celebrul spital parizian Salpêtrière), Ion Predescu-Rion (ORL-ist), Cristea Grigoriu (obstetrician), Ioan Nitescu (fiziolog), Titu Vasiliu (anatomo-patolog), Dimitrie Negru (radiolog). Curand, insusi Victor Babes (elev al lui Robert Koch), autorul primului tratat de bacteriologie medicala aparut pe glob si precursor al descoperirii antibioticelor, a venit sa ilustreze invatamantul medical clujean. De la Institutul Pasteur din Paris, a raspuns apelului Constantin Levaditi, pionier pe plan mondial al cercetarii virusologiei, descoperitor al agentului infectios al paraliziei infantile si inventator al tratamentului sifilisului cu preparate de bismut.

Ce mai putea sa spuna, la inceputul lui 1922, fostul rector maghiar de la Cluj? Doar sa recunoasca faptul ca pierduse pariul cu istoria si ca, de atunci inainte, vrand-nevrand, datora universitatii romanesti de la Cluj respect si admiratie. Tot astfel cum noi, romanii, numind in prezent aceasta universitate Babes-Bolyai, aducem prinos de cinstire marelui matematician maghiar din secolul al XIX-lea.

Text de Prof. dr. Radu Iftimovici, laureat UNESCO