Banii sau piata?

UN LABIRINT CARE SE AUTOREPRODUCE

Debutul actualei crize, initial numita subprime, s-a facut simtita spre sfarsitul lui 2006. Ea s-a manifestat printr-o scadere puternica a pretului imobiliarelor, efectul de domino provocand, in decurs de doi ani, prabusirea unor banci ce pareau intangibile si o scadere dramatica a burselor in intreaga lume. Bancile centrale au injectat in sistemul financiar lichiditati de zeci de miliarde, guvernele din intreaga lume arunca in arena mii de miliarde de euro si dolari pentru a stopa criza de lichiditati, insa fara rezultat, deocamdata. Criza financiara musca acum din ceea ce se numeste „economia reala“.

• Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din istorie
• Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?

De unde a inceput

Ce s-a intamplat,de fapt? Ajunsi someri, bancherii de pe Wall Street, centrul finantelor americane, incep sa vorbeasca. Multi dintre ei recunosc ca nu stiu prea bine sa explice detaliile. Dar contextul general e lamurit. Incepand cu 2001, bancherii americani au acordat imprumuturi imense unor oameni a caror solvabilitate nu putea fi demonstrata (credite subprime). Era o perioada in care preturile pe piata imobiliara cresteau puternic, iar calculul a fost simplu. Daca datornicul nu mai poate plati, ii vindem casa pentru ca, pe fondul cresterii preturilor, ea va avea oricum o valoare mai mare decat creditul acordat. Un calcul cinic, care a fost corect pana la un punct. Cu timpul, dobanzile au inceput sa creasca si, in consecinta, tot mai multi oameni s-au vazut pusi in situatia de a nu-si mai putea plati ratele si au ramas fara case. Volumul imens de imobile scoase la vanzare a condus insa la prabusirea preturilor. Fondurile sau bancile care acordasera credite subprime au ramas cu un portofoliu de locuinte al caror pret nu mai acoperea valoarea creditului de achizitie.
Pierderile nu s-au rasfrant doar asupra celor care au acordat aceste credite cu risc ridicat, pentru ca bancile se imprumuta intre ele si, pentru a se feri partial de risc, isi asigura creditele. Cei care au acordat credite subprime nu si-au mai recuperat pierderile si deci nu au mai avut bani sa returneze imprumuturile, iar asiguratorii nu au mai dispus de lichiditati cu care sa acopere gaurile imense. Criza a lovit intreg sistemul, apoi s-a propagat pe bursele din intreaga lume, pentru ca bancile mari sunt listate la bursa. A traversat Oceanul si a ajuns in Europa pentru ca multe dintre institutiile financiare europene erau expuse pe piata americana a creditelor subprime. Criza subprime s-a transformat, incet-incet, intr-o criza financiara globala. Din ce in ce mai multi economisti cred ca aceasta va fi cea mai mare criza mondiala de la Marea Depresiune din 1929. Cat de mare a fost expunerea pe piata creditelor ipotecare subprime? Daca in 2002 bancile si fondurile de investitii au acordat credite cu risc de 200 de miliarde de dolari, aceste credite au ajuns la 640 de miliarde de dolari in 2006, cand s-au inregistrat primele semne ale crizei. In 2007, peste un milion de familii americane care nu si-au mai putut plati ratele la credite au ramas pe drumuri.

Piata subprime s-a dezvoltat puternic incepand cu 2001 si a fost incurajata de dobanda joasa practicata de Banca Centrala a Americii (Rezervele Federale), care a scazut respectiva dobanda dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 pentru a impulsiona economia, dar si de o lege din 1977 care stipuleaza faptul ca o institutie de credit poate obtine pentru depozitele sale o garantie de la stat daca imprumuta persoane cu venituri modeste. Unele institutii financiare au facut din subprime specialitatea lor si, folosind o metoda noua, asa-numitele „vehicule speciale“, au transformat aceste imprumuturi in titluri pe care le-au vandut mai departe, ele fiind foarte cautate, intrucat unui credit cu risc i se aplica o dobanda suplimentara de acoperire a riscului. Intre 2004 si 2006, Rezervele Federale au ridicat rata dobanzii la care imprumutau bancile comerciale de la 1 la 5,2%, situatie ce s-a reflectat in dobanzile bancare percepute de catre institutiile de credit de la persoanele fizice. Primii loviti au fost cei cu venituri modeste, care nu si-au mai putut achita ratele. Acestia si-au pierdut casele, iar preturile imobilelor s-au prabusit cu 20% intr-un an si jumatate. Daca astfel de cazuri de neplata sunt izolate (cam 2% dintre credite in mod obisnuit in Statele Unite), platile sunt facute de catre cei care au garantat creditul. Dar in acest caz, in care, practic, nerambursarea creditului in sectorul subprime a explodat, nimeni nu a mai avut bani sa plateasca pe nimeni. In august 2007, peste 1 milion de rate de credite subprime au ramas neonorate, insa nimeni nu s-a gandit atunci la falimentul celor care sustinusera piata subprime. Se credea ca este o criza ce poate fi remediata, desi estimarile spuneau ca trei milioane de americani si-ar putea pierde casele.

Insolvabilitatea si caderea pietei imobiliare au provocat falimentul mai multor institutii de credit de risc, precum New Century Corporation (aprilie 2007). Bancile puternice care finantau aceste institutii au devenit nelinistite si au cerut rambursari anticipate ale creditelor, lucru care nu s-a putut realiza. Alte mari banci erau chiar actionare la astfel de fonduri, asa ca au fost lovite direct. Primul efect pe piata muncii in sectorul financiar s-a simtit in vara lui 2007, cand de pe Wall Street au fost eliminate 36.000 de locuri de munca. Dincolo de lantul efectelor directe (insolvabilitatea celor care au dat credite subprime, falimentul societatilor de credit specializate, pierderile provocate marilor banci care aveau relatii cu aceste societati sau le detineau), criza subprime s-a manifestat indirect.

Cum s-a contaminat intreg sistemul

De propagarea crizei la nivel mondial sunt vinovate in principal asa-numitele vehicule speciale. Este vorba despre operatiuni financiare, devenite curente dupa anul 2000, prin care o institutie de credit isi revinde creantele pe piete specializate. Aceste creante sunt adesea „impachetate“ cu alte valori financiare, fapt ce ii permite institutiei in cauza si sa se refinanteze, si sa-si reduca riscul, care este pasat cumparatorului (de obicei, fonduri speculative sau de investitii). Piata subprime a fost puternic finantata in acest fel, creantele cu risc fiind regrupate in vehicule speciale ad-hoc, transformate in titluri si vandute. Aceste creante au trecut din mana in mana de zeci de ori, asa incat nimeni nu a mai stiut, la un moment dat, la cine sunt ele si cui ii apartine riscul. Incepand cu 2007, criza creditelor subprime a aruncat indoiala asupra tuturor operatiunilor de „impachetare“ de creante, care au devenit suspecte in ochii investitorilor. Acestia au incetat sa le mai cumpere, temandu-se ca ele contin creante cu risc in general si subprime in particular. O a doua curea de transmisie a crizei a fost constituita de fondurile de investitii, care ele insele au cumparat creante „impachetate“.

Oferind randamente mai ridicate decat piata prime, creditele subprime au fost foarte cautate de fondurile de investitii, in incercarea acestora de a-si imbunatati performantele. Astfel de fonduri, la fel ca si bancile, aveau in spate actionari care cereau profit si atunci, in cautarea lui, cei care conduceau fondurile au ales sa riste. Prabusirea valorii a doua fonduri de investitii detinute de banca americana Bear Stearns, a patra ca marime din Statele Unite (intrata apoi in faliment, considerat a fi cel mai mare din istorie), a dat semnalul crizei de incredere. De la anuntul facut de Bear Stearns, la 17 iulie 2007, toate fondurile de investitii au devenit suspecte.

Cum au intrat bancile in acest vartej? Fondurile de investitii apartin sau sunt finantate de banci. Riscul, care pana in acel moment era incredintat pietei, s-a rasfrant asupra bancilor. Astfel, creantele cu risc le-au tras dupa ele, in acest malaxor al neincrederii, si pe cele lipsite de risc. Prima banca europeana care a suportat efectul crizei a fost BNP Paribas, in august 2007, cand trei fonduri aparent fara risc pe care le detinea au ramas fara lichiditati. A fost primul semnal ca bancile refuza sa se mai imprumute intre ele sau, daca o fac, o fac la dobanzi foarte mari. Pe masura ce bancile intrau in dificultate, agentiile de rating le scadeau ratingul, ceea ce a facut ca neincrederea sa devina si mai mare. Bancile care detineau bani lichizi s-au temut sa mai imprumute si astfel s-a ajuns la o criza de lichiditati care a lovit intreaga lume.

Salvarea vine de la stat

In fata crizei de lichiditati, in august 2007, Banca Centrala Europeana a injectat in sistemul financiar de pe Batranul Continent 94 de miliarde de euro, iar Rezervele Federale au pompat 24 de miliarde de dolari in cel american. In aceeasi vara, valoarea bancilor in intreaga lume s-a diminuat cu 500 de miliarde de dolari. In primavara lui 2008, guvernul britanic a recunoscut ca banca Northern Rock are probleme de solvabilitate si a nationalizat-o. In aceasta toamna, guvernul american a nationalizat bancile Freddie Mac si Fannie Mae (principalele vinovate de dezastru, intrucat au acordat cele mai multe credite subprime) si apoi asiguratorul numarul unu in lume, AIG. In Europa continentala, Fortis a fost prima mare banca nationalizata. In septembrie, guvernul american a refuzat sa salveze banca de investitii Lehman Brothers, fapt ce a obligat alte banci in dificultate sa ia masuri. Mari banci de investitii precum Bear Stearns, Merrill Lynch, Wachovia sau Washington Mutual s-au lasat cumparate pentru a scapa de faliment.

In octombrie, Statele Unite si UE au aprobat planuri gigantice de salvare. Guvernul american va cumpara de la banci active cu risc de 700 de miliarde de dolari, in vreme ce statele UE au anuntat un plan de 1.700 de miliarde de euro, continand garantii de refinantare pentru banci, dar si masuri de recapitalizare-nationalizare in caz de urgenta. Insa lucrurile nu s-au calmat dupa aceste anunturi, iar criza financiara incepe sa se resimta greu in economie, cateva mari corporatii anuntand deja stopari ale unor planuri de investitii. Criza financiara si cea de pe bursa inchid finantarea pentru intreprinderi si le scad acestora capitalizarea. Fara bani, afacerile stagneaza si apare somajul, care inseamna un consum mai mic si o diminuare a productiei. Inca nu este clar pana unde va ajunge si cat va dura criza, dar sunt economisti care spun ca, daca ea va fi cea mai grava din ultimii 25 de ani, inseamna ca am scapat nesperat de usor.

Citeste continuarea in pagina 3