La Balcic, inima mea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Cadrilaterul: o controversa inchisa
Chestiunea Cadrilaterului este, in general, putin si superficial cunoscuta de catre opinia publica romaneasca. Persoanele avizate ar putea, eventual, povesti despre splendidul palat de la Balcic al reginei Maria. Altii, din ce in ce mai putini, inca asteapta despagubirile datorate de statul roman cetatenilor stramutati din zona in 1940.

Ce poate spune istoricul despre acest teritoriu? Denumirea de Cadrilater trimite la perimetrul dreptunghiular al regiunii, marcat de patru cetati: Rusciuk, Sumla, Varna si Silistra. Geografic, Cadrilaterul insemna partea de sud a Dobrogei, iar administrativ reunea doua judete: Caliacra (4.500 kmp) si Durostor (3.226 kmp).

Prin veacurile VIII-VI i.Hr., grecii au intemeiat pe tarmul vestic al Marii Negre o salba de orase, printre care Dionysopolis-ul, viitorul Balcic. Interiorul regiunii era populat de traci, al caror stat a fost transformat de catre romani, in anul 46 d.Hr., in provincie a imperiului, sub denumirea de Moesia Inferior.

Dupa reforma administrativa a lui Diocletian (293), regiunea a fost incorporata Scythiei Minor, care, in linii mari, se suprapunea teritoriului Dobrogei interbelice. Populatia s-a romanizat, insa venirea slavilor, la 602, a rupt, practic, romanitatea orientala in doua: cea nord-dunareana si cea de la sud de Dunare.

Intre secolele III-XIII, Dobrogea a devenit poarta de intrare a populatiilor migratoare care voiau sa ajunga la Marea Mediterana, incepand cu vizigotii, continuand cu slavii si bulgarii si sfarsind cu pecenegii, cumanii si tatarii. Componenta etnica a regiunii s-a modificat si ea, alaturi de vlahi (romani) o pondere insemnata dobandind-o slavii si turcii. La inceputul veacului al XIV-lea, Balica si mai cu seama urmasul sau, Dobrotici, conduceau o formatiune statala recunoscuta de catre imparatul bizantin drept despotat.

Moartea lui Dobrotici, in 1386, a dat semnalul luptelor pentru acapararea regiunii, in care s-au angajat Tara Romaneasca, Taratul Bulgar si Imperiul Otoman. Mircea cel Batran a reusit sa preia si sa mentina controlul asupra zonei, inclusiv asupra Durostorului (Silistra), cetate care apare mentionata si in titulatura sa oficiala. Dupa 1418, timp de patru veacuri si jumatate, Dobrogea a intrat sub stapanire turceasca, noii ocupanti acordand provinciei numele celui mai vechi stapanitor pe care il cunosteau: Dobrotici.

Exista, intre cele doua pelerinaje, un numitor comun: lipsa de resentimente a vizitatorilor fata de localnici (si viceversa) si o matura asumare a trecutului. Exista insa si o diferenta: in timp ce bisericile fortificate sasesti se scufunda in ruina nepasarii, Balcicul cunoaste, prin grija autoritatilor bulgare, o noua viata- aceea a turismului aducator de bani. De multi bani.

Regina Maria a Romaniei este cea careia Balcicul ii datoreaza faima care dainuie si astazi, peste timp. Mama de regi si de regine (Carol, viitorul rege al României, Elisabeta, viitoarea regina a Greciei si Marioara, viitoarea regina a Iugoslaviei), Maria a indragit atat de mult Balcicul incat, pe langa terenul primit aici in dar de la un bancher, a mai cumparat inca multe altele, de la localnici. Apoi a purces la construirea a ceea ce avea sa devina Cuibul Linistit- Palatul de la Balcic. Palat este in pliantele turistice- in fapt este o vila ceva mai rasarita, construita in acord cu ceea ce era o trasatura definitorie a reginei: bun-simt si simplitate.

Dupa moartea regelui Ferdinand, in 1927, regina Maria a exercitat o mare influenta asupra regentei, asta pana in anul 1930 cand fiul sau, Carol al II-lea, a fost proclamat rege. Una dintre primele griji ale proaspatului cap incoronat a fost aceea de a o indeparta pe mama sa de zona de decizie a Curtii. Astfel stand lucrurile, regina Maria s-a autoizolat, petrecand tot mai mult timp la Bran si la Balcic.

Peste ani, bolnava, regina s-a intors in tara din Italia, unde incercase sa-si salveze sanatatea. S-a dus la cele vesnice in 1938, la Pelisor, iar ultima sa dorinta a fost ca inima sa sa fie depusa in capela pe care o ctitorise, cu ani in urma, la Balcic. Asa s-a si fost facut, dar nici dupa moarte inima bunei regine nu a cunoscut linistea. La cedarea Cadrilaterului, inima a parasit Balcicul si a luat drumul Branului, unde s-a odihnit cateva zeci de ani. Apoi, in 1971, inima reginei a devenit "obiect de patrimoniu" al Muzeului National de Istorie a Romaniei.