A fost descoperit un nou continent!

Un studiu publicat în Nature Geoscience sugerează că asemenea micro-continente ar putea fi mai comune decât se credea.

• Maia Sandu: „Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”
• Cum s-a apărat o senatoare australiană care l-a huiduit pe regele Charles

Fragmentarea continetelor este adesea asociată cu aşa-numitele panaşe de manta, coloane de magmă (roci în stare topită) care se ridică spre scoarţa terestră şi încălzesc şi înmoaie masele continentale până când acestea se rup la nivelul unor aşa-zise puncte fierbinţi ale scoarţei. Aceste puncte îşi pot schimba poziţia în timp.

În acest mod s-a fragmentat estul Godwanei  (continentul din emisfera sudică a Pământului), proces care a început în urmă cu 170 de miloane de ani. 

Iniţial, s-a desprins un fragment care apoi s-a rupt în bucăţi, formând-se astfel Madagascar, India, Antarctica şi Australia, care au migrat spre poziţiile în care se găsesc azi.

Panaşele de manta situate sub actualele insule Reunion şi Mauritius par să fi jucat un rol în apariţia Oceanului Indian. Dacă zona de ruptură se găseşte la marginea unei mase continentale (Madagscar / India, în acest caz), atunci este posibil să se desprindă fragmente şi din această masă continentală. Insulele Seychelles sunt un exemplu binecunoscut de asemenea fragment continental.

În urma analizei granulelor de nisip provenit din lavă, găsit în Mauritius, un grup de gelogi din Norvegia, Africa de Sud, Marea Britanie şi Germania a publicat, recent, un studiu care sugerează că ar exista şi alte fragmente continentale astfel formate.

Granulele de nisip conţin silicat de zirconiu, cu vechimea de 660-1970 milioane de ani, ceea ce s-ar putea explica prin faptul că ele au fost aduse la suprafaţă de lavă, atunci când a fost împinsă prin crusta continentală de această vârstă.

Această metodă de datare a fost completată de o recalculare a unor parametri ai tectonicii plăcilor, care explică exact cum şi când au ajuns aceste fragmente în Oceanul Indian. 

Calculele privind modul în care s-au deplasat punctele fierbinţi (zonele în care scoarţa se rupe din cauza acţiunii panaşelor de manta) au fost realizate de dr. Bernhard Steinberger, de la  GFZ German Research Centre for Geosciences, şi dr. Pavel Doubrovine de la Universitatea din Oslo.

”Pe de o parte, [calculele] arată poziţia plăcilor în raport cu două puncte fierbinţi existente la momentul rupturii, ceea ce sugerează o relaţie cauzală”, spune dr. Steinberger. Pe de altă parte, am putut arăta că fragmentele continentale au continuat să se deplaseze aproape exact deasupra panaşului de manta din zona Reunion, ceea ce explică de ce aceste fragmente au fost acoperite de roci vulcanice.”

Astfel, ceea ce iniţial fusese interpretat ca fiind doar traseul punctelor fierbinţi din regiunea Reunion sunt, de fapt, fragmente continentale care nu fuseseră anterior identificate ca atare, deoarece erau acoperite de rocile vulcanice provenite din panaşul de manta Reunion. Concluzia fost că, în ocean, asemenea micro-continente s-ar găsi în număr mai mare decât se crezuse anterior.

Sursa: Science Daily / Credit foto: GFZ/Steinberger