Cât ar trebui să doarmă un bebeluş? Specialiştii oferă recomandări preţioase părinţilor stresaţi

Părinţii care se plâng de faptul că e greu să-şi facă bebeluşii să doarmă toată noaptea s-ar putea să fie  oarecum uşuraţi să afle că nu e întotdeauna vina lor: durata somnului de noapte este influenţată, în mare măsură, de factori genetici. Cu alte cuvinte, unii părinţi pot avea un bebe somnoros din fire, care adoarme devreme seara şi doarme adânc până dimineaţa, iar alţii ar putea avea un bebeluş ale cărui gene îl predispun să doarmă doar câteva ore în timpul nopţii.

Cercetătorii canadieni au studiat somnnul a aproape 1.000 de gemeni – unii identici, alţii neidentici – din Quebec, ajungând la concluzia că genele hotărăsc, în cea mai mare măsură, cât poate dormi un copil noaptea.

• Experții ONU condamnă practicile „rasiste” din închisorile americane
• Inflaţia din Germania a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani

În schimb, capacitatea de a dormi în timpul zilei este controlată mai mult de factori externi.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă sfătuiesc părinţii să nu lase lucrurile în voia lor, să nu renunţe la implementarea unor obiceiuri corecte legate de somnul copilului. După cum explică Evelyne Touchette, psiholog la Universitatatea Laval şi unul dintre autorii studiului, genele sunt doar o parte a ecuaţiei ce controlează durata somnului.

Părinţii nu trebuie să se grăbească să creadă că un copil care doarme puţin nu are nevoie de mai mult somn. Doar 5% dintre bebeluşii studiaţi puteau fi consideraţi ca fiind în mod natural copii care dorm puţin şi care păreau să aibă nevoie de mai puţin de 10 ore de somn pe noapte. Părinţii n-ar trebui să presupună numaidecât că bebeluşul lor este un astfel de copil. Mult mai adesea, copiii nu dorm destul noaptea din alte motive, spun cercetătorii.

Ei au constatat că există un anumit moment deosebit de sensibil, în jurul vârstei de 18 luni, când intervenţiile părinţilor au cele mai mari şanse de succes. Este un moment bun pentru a implementa strategii care să îmbunătăţească somnul de noapte al copilului, dacă acestea nu au fost deja stabilite, afirmă dr. Touchette.

Deşi obiceiurile legate de somn pot varia, există câteva repere de bază, spune dr. Dennis Rosen, director al centrului pentru studierea tulburărilor de somn la copii, în cadrul Spitalului de Copii din Boston, şi autor al cărţii „Successful Sleep Strategies for Kids” (Harvard University, 2012).

• la vârsta de 6 săptămâni, copii aţipesc de două-trei ori în timpul zilei, trecând la 2 somnuri de zi până la vârsta de 6 luni
• la 18 luni, un copil al trebui să doarmă o dată în cursul zilei
• până la vârsta de 5 ani, majoritatea copiilor renunţă să mai doarmă după amiază, dar mulţi renunţă mai devreme

În studiul realizat în Quebec, 4% dintre copii nu mai dormeau după amiaza pînă la vârsta de 4 ani, dar într-un studiu similar din Italia, fenomenul se observa la 68% dintre copii, ceea ce arată că există există şi factori culturali care influenţează somnul.

Este esenţial să fie găsit un echilbru în ceea ce priveşte durata somnului: suficient, dar  nu prea mult, spune dr. Rosen.

Copiii care nu dorm destul devin adesea iritabili şi prost-dispuşi, dar copiii care stau în pat mai mult decât ar avea nevoie ori nu dorm, de multe ori,  ori se trezesc de mai multe ori noaptea.

Toţi cercetătorii sunt de acord că este important să fie stabilit un program care să le dea copiilor autonomie, astfel încât să ajungă să se culce singuri.

De pe la 6 luni, se recomandă să punem copiii în pat atunci când sunt somnoroşi, dar încă nu au adormit, astfel încât să-şi dezvolte nişte asocieri legate de somn şi să înveţe să adormă singuri, spune dr. Touchette, care adaugă că acest obicei îi ajută, de asemenea, pe copii să adormă repede la loc, atunci când se trezesc noaptea.

Părinţii trebuie să încerce să descopere existenţa unor eventuale tulburări legate de somn, cum ar fi sforăitul zgomotos, respiraţia dificilă sau pauzele în respiraţie. Dar există şi  alte probleme care îl pot face pe copil să îşi trezească noaptea părinţii – nu neapărat probleme de ordin medical – şi care pot deveni o sursă majoră de stres, deoarece părinţii au şi ei nevoie de somn.

Dr. Rosen afirmă că, în asemenea, situaţii, discutarea problemelor cu cineva care este familiarizat cu tulburările de somn la copii – un pediatru sau un specialist în problemele somnului – poate fi de foarte mare ajutor.

Sursa: Live Science