De ce sunt femeile rele unele cu altele?

Deşi, atât femeile, cât şi bărbaţii, folosesc astfel de agresiuni indirecte în relaţiile cu ceilalţi, femeile utilizează bârfa pentru a demoraliza concurenţa şi a scoate din competiţie rivalii de acelaşi sex, susţine un om de ştiinţă într-un nou articol ştiinţific publicat în jurnalul Philosophical Transactions of the Royal Society B.

„Femeile concurează între ele şi o pot face cu înverşunare. De obicei, o fac prin forme indirecte de agresivitate deoarece acestea au un cost mic şi anume: persoana [care iniţiază atacul] nu se răneşte. Adesea, motivele persoanei în cauză nu sunt detectate, dar cu toate acestea ele pot cauza mult rău celeilalte persoane”, susţine Tracy Vaillancourt, profesor de psihologie de la Universitatea din Ottawa şi autorul studiului.

• NASA a descoperit rămășițele sondei spațiale japoneze care s-a prăbușit pe Lună
• Apele Marelui Canal din Veneția „au înverzit” peste noapte

Fetele rele

În multe culturi s-a constatat că fetele se bazează pe o formă de agresivitate indirectă, comparativ cu băieţii care preferă contactul fizic. Ca urmare a acestor observaţii, Vaillancourt  a teoretizat că acest comportament îşi are rădăcinile în trecutul evoluţionist. Dar oare de ce această răutate mascată a devenit atât de înrădăcinată în comportamentul feminin?

Pe scurt, Vaillancourt susţine că motivul este acela că forma de agresivitate a fetor rele funcţionează foarte bine. 

Din cauza rolului lor de a aduce pe lume copii şi de a-i creşte, femeile nu pot risca, la fel ca bărbaţii, să se bazeze pe puterea pumnului. În schimb, excluderea socială şi bârfa le permite acestora să rezolve conflicte fără a se răni, explică psihologul Anne Campbell, specializat în probleme evoluţioniste. 

„Însă, bârfa şi vorbitul pe la spate nu sunt trăsături specifice doar femeilor. Nu există diferenţe de gen în agresivitatea indirectă. Şi bărbaţii le folosesc când ajung la maturitate, mai ales la situaţii care ţin de locul de muncă”, a mai explicat Campbell.

Totuşi, aceste modalităţi de atac sunt arme mult mai puternice împotriva femeilor, care, în trecutul evoluţionist, au depins una de cealaltă pentru a creşte copii. Astfel, excluderea socială putea afecta atât femea, cât şi pe copiii ei. Ca urmare a acestui fapt, s-ar putea ca evoluţia să le determine pe femei să fie extrem de sensibile la astfel de tehnici indirecte de agresivitate. 

Pe lângă faptul că acest gen de răutate le face pe femeile atacate să devină prea triste şi anxioase pentru a mai putea să mai fie rivale din punct de vedere sexual, unele studii au indicat şi că ele sunt percepute de bărbaţi ca fiind mai puţin atrăgătoare. 

De asemenea, femeile au tendinţa de a pedepsi încălcarea legilor sexuale, spune Vaillancourt. Studii realizate în zeci de ţări au indicat că femeile folosesc forme indirecte de agresivitate împotriva altor femei care devin „prea disponibile din punct de vedere sexual”. 

„Sunt femei care suprimă sexualitatea altor femei”, deoarece dacă sexul este o resursă, atunci femeile „prea disponibile” scad preţul ei, a declarat Vaillancourt. 

Un mod de a evita cele mai distructive efecte ale agresivităţii indirecte este de a face ca regulile sexuale să fie mai puţin puternice, spune Campbell. „Vrem să ajungem într-o situaţie în care acuzaţia de promiscuitate nu are putere, însă nu ştiu cum putem ajunge acolo”, a mai adăugat Campbell.

De asemenea, Vaillancourt a atras atenţia că femeile nu devin competitive atunci când este vorba de lucruri pe care nu le consideră valoroase. Aşa se face că femeile care pun mai puţin accent pe întâlniri sau care au trecut peste perioada de apogeu sexual, nu angajează un comportament de „fată rea”, cel puţin nu atunci când vine vorba de bărbaţi. 

În ciuda informaţiilor şi explicaţilor pe care le dă Vaillancourt, nu toată lumea este convinsă de această teorie. 

Analiza este bazată mai mult pe o opinie şi citează un număr de alte studii pentru a se susţine, „dar niciunul dintre studii nu conţine informaţii care să indice că agresivitatea indirectă este eficientă în devalorizarea concurenţei”, susţine psihologul Kim Wallen, de la Universitatea din Emory.