Încă o dovadă că una dintre cele mai îndrăgite jucării nu este inofensivă. Un copil şi-a găurit ochiul după ce a privit drept într-un indicator laser

24 06. 2018, 18:30

Conform raportului publicat recent în The New England Journal of Medicine, băiatul a fost dus la spital după ce a relatat probleme cu vederea, scrie Live Science.

O examinare a scos la iveală că retina ochiului stâng era găurită, iar vederea centrală, sau abilitatea de a vedea lucrurile din faţa ta, era afectată.

Băiatul s-a jucat cu un indicator cu laser verde şi s-a uitat în repetate rânduri în lumină, în ciuda faptului că există o sumedenie de avertismente ale medicilor şi nu numai cu privire la pericole.

Energia unui indicator laser îndreptat direct către ochi „poate fi mai dăunătoare decât privitul direct în soare”, conform FDA (Food and Drug Administration).

Daunele asupra ochiului au fost prea severe pentru a fi ajutat de intervenţie chirurgicală, iar la un an şi jumătate după vizita doctorului, vederea sa a rămas aproximativ aceeaşi.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce sunt unii oameni daltonişti şi de ce au femeile super-vedere?

Un nou tip de vedere 3D a fost descoperit la călugăriţe

Dacă ai aceste caracteristici, înseamnă că eşti o persoană puternică din punct de vedere mental

Ce spune culoarea ochilor despre starea ta de sănătate