Home » D:News » Revoluţie a serviciilor medicale: un copil a fost imunizat de primul vaccin livrat cu drona

Revoluţie a serviciilor medicale: un copil a fost imunizat de primul vaccin livrat cu drona

Revoluţie a serviciilor medicale: un copil a fost imunizat de primul vaccin livrat cu drona
Publicat: 20.12.2018
Sistemul de sănătate poate dispune acum de o autonomie mult mai mare, ajungând şi în zone de altfel greu accesibile; iar când vine vorba despre accesibilitate, drona este cel mai potrivit vehicul.

Insulele izolate ale arhipeleagului Vanuatu din Oceanul Pacific sunt puţin populate. Micile comunităţi sunt distribuite pe mai multe insule, separate între ele de ocean şi de terenul vuclanic accidentat. De aceea, furnizarea vaccinurilor este dificilă pentru naţiunea din sudul Pacificului. De fapt, unul din 5 copii din Vanuatu nu sunt vaccinaţi, conform UNICEF. Dar noua tehnologie a dronelor, poate ajuta sistemul de sănătate în distribuirea serviciilor.

Astfel, UNICEF împreună cu partenerii săi au reuşit să vaccineze împotriva hepatitei şi tuberculozei, un copil de doar o lună, cu vaccinurile livrate de drona. Aceasta a trebuit să se deplaseze mai mult de 40 de kilometri pentru a ajunge la destinaţie, zburând peste terenul accidentat muntos din centrul insulei, scrie Futurism.

„Zborul de astăzi este un pas important în sănătatea mondială”, a precizat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF. „Primul vaccin de tipul său de astăzi are un potenţial enorm nu numai pentru Vanuatu, ci şi pentru copiii din întreaga lume care nu au acces la vaccinări”, a adăugat aceasta.

Drona a livrat suficiente vaccinuri pentru 13 copii şi 5 femei însărcinate. O dificultate a reprezentat menţinerea substanţelor la o temperatură scăzută. Soluţia a fost ataşarea de dronă a unei cutii de polistiren umplută cu pachete de gheaţă.

Oficialii de la sol au ajut şi un termomentru în cutie pentru a monitoriza temperatura. Naţiunea din Pacific doreşte să integreze dronele ca un mod de transport al vaccinurilor şi a altor provizii pentru serviciile de sănătate.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ţările din Orientul Mijlociu folosesc drone militare venite din China

Oamenii bogaţi îşi pot proteja casele cu drone. Inovaţia este însă îngrijorătoare dintr-un anumit punct de vedere

Chinezii au inventat PRIMA dronă care poate transporta oameni – VIDEO

Importanţa vaccinurilor şi cum funcţionează ele

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle