Prima pagină D:News

Depresia - diagnostic, simptome, tratament

Tiberiu Seeberger 03.01.2019 | ● Vizualizări: 3832

Se spune că depresia este boala secolului sau boala timpurilor noastre moderne. Pe lângă diferitele denumiri pe care le poartă, „demonul amiezii” este cea mai cunoscută patologie, dar şi cea mai uşor prost diagnosticată.

Diagnostic

Diagnosticul depresiei, aşa cum se cunoaşte, se referă la o stare emoţională încărcată de tristeţe, un sentiment de amărăciune, o stimă de sine scăzută, o motricitate lentă, o dorinţă de a sta cât mai mult singur, departe de persoane. Ce are în centru depresia, pe lângă sentimentul de inutilitate, este cel de vinovăţie. Persoana depresivă se simte vinovată pentru un rău pe care crede că l-a făcut unei alte persoane: „m-a părăsit pentru că nu l-am iubit”, „a murit şi eu nu am reuşit să îl preţuiesc cât de mult aş fi vrut”.



În literatura de specialitate, depresia este împărţită în două categorii: depresie anaclitică şi depresie introiectivă. În cadrul depresiei anaclitice, persoana simte un gol interior, simte o lipsă a unei persoane dragi, iar în cazul depresiei introiective vorbim despre o parte a persoanei care permanent învinovăţeşte. Practic, în cazul depresiei introiective, se aude în capul bolnavului: „E vina ta ! Trebuia să stai mai mult acolo ! Trebuia să asculţi mai atent ! Trebuia să îţi dai mai mult interesul !”, iar în cazul celei anaclitice persoana îşi spune: „Sunt singur. E vina mea că sunt singur. Dacă nu făceam acel lucru, acum poate era mai bine....”.

Variaţii ale tulburării

Depresia este foarte des diagnosticată pe baza celor enunţate mai sus, însă acest simptome pot face parte din diferite patologii.

În primul rând este important să vorbim despre tulburarea de personalitate obsesională sau OCD. Pentru această patologie este definitoriu conflictul de ambivalenţă, adică faptul că o persoană încearcă să facă bine, dar mereu ajunge să facă rău. O persoană care doreşte să fie aproape de iubitul ei şi să îi ofere tot ce îşi doreşte el, ajunge într-un final să îl sufoce de atâta iubire, făcându-i mai mult rău decât bine. Depresia poate fi aici un element pronunţat.

În cadrul aceleiaşi probleme există o dorinţă foarte mare de control. Controlul pe care obsesionalul încearcă să îl forţeze asupra celor din jur este o apărare astfel încât să nu fie rănit el sau să nu fie răniţi ceilalţi. Dacă persoana nu mai poate deţine controlul, se poate scufunda într-o depresie, simţindu-ţi viaţa plutind în derivă. Un soţ obişnuia să se folosească de bani pentru a îşi controla soţia: îi dădea atât cât voia el, o întreba pe ce îi cheltuieşte, etc. . În momentul când a rămas fără bani, el a intrat într-o depresie şi se simţea mai mereu ameninţat.

Pe de altă parte, narcisismul are un cuvânt de spus aici. Fanteziile pe care le are narcisicul se referă la idei de grandoare, de preamărire. Dacă realitatea se dovedeşte a fi prea crudă, poate resimţi depresie.

Tratament

În ceea ce priveşte tratamentul, încă din anii 1920 psihanaliza a început să teoretizeze şi să vindece patologia. Printre primii care au lucrat la acest lucru, pe lângă Sigmund Freud, s-a numărat Melanie Klein, Karl Abraham, iar munca lor este continuată permanent de către contemporani. Astfel, se recomandă persoanelor care suferă de aceste simptome să înceapă o terapie psihanalitică, astfel încât suferinţa să se diminueze şi să dispară

Articol scris de Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist în formare (www.seeberger.ro, 0761517763)

 

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI