Dincolo de PIB: Cât mai poate crește economia pe o planetă cu resurse limitate?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La negocierile climatice Cop30 din Brazilia din anul 2025, delegații au reluat un argument familiar: pentru țările care urmăresc dezvoltarea economică, creșterea emisiilor ar fi inevitabilă. De la primele conferințe COP din anii ’90, statelor în curs de dezvoltare li s-au acordat ținte mai relaxate de reducere a emisiilor, pe fondul decalajului istoric față de economiile bogate, care s-au industrializat masiv poluând.

Datele par să confirme tensiunea dintre creștere și mediu: în 2024, PIB-ul global pe cap de locuitor a atins un nou record, la fel și emisiile anuale de carbon. Pe măsură ce obiectivele climatice sunt amânate, iar avertismentele privind depășirea unor puncte critice se intensifică, consensul privind creșterea economică permanentă începe să se fisureze.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut recent economiilor lumii să „depășească PIB-ul” ca indicator principal al progresului, avertizând că „sistemele actuale de contabilitate” împing planeta spre dezastru, potrivit The Guardian.

„Creșterea economică are un statut aproape mitic”

Poziția sa reflectă o direcție tot mai influentă în economie ,așa-numita școală „post-growth” (post-creștere), care pune o întrebare până nu demult de neconceput: poate fi rezolvată criza climatică fără a regândi modelul expansiunii continue?

Economiștii post-creștere propun alternative la PIB, care să includă costurile de mediu. Printre exemplele invocate se numără modelul „doughnut economics”, adoptat de Amsterdam, sau bugetul orientat spre bunăstare al Noii Zeelande.

„Creșterea economică are un statut aproape mitic în rândul economiștilor și politicienilor. Dar gândirea optimistă nu va rezolva criza climatică. Economia post-creștere oferă mai mult realism și mai multe opțiuni pentru prosperitatea umană. Nu este vorba despre întoarcerea în peșteri, ci despre eliberarea din închisorile noastre intelectuale”, afirmă Tim Jackson, profesor de dezvoltare durabilă la University of Surrey.

Rădăcinile curentului pot fi urmărite până la volumul „The Limits to Growth”, publicat în 1972, care avertiza, pe baza unor modele computerizate, că resursele naturale finite vor limita inevitabil expansiunea economică. Modelul „standard” anticipa un punct de inflexiune în anii 2020, atunci ccând epuizarea resurselor ar duce la scăderea producției industriale și alimentare, creșterea mortalității și declin demografic. Deși scenariile au fost intens dezbătute, cartea rămâne un reper al gândirii ecologice moderne.

„Problema nu sunt fluxurile anuale de emisii, ci acumularea lor în atmosferă”

Susținătorii „creșterii verzi” susțin că tehnologia și energia regenerabilă permit decuplarea creșterii economice de emisiile de carbon. Țări precum Marea Britanie, Franța, Germania sau SUA au raportat creșteri ale PIB-ului pe cap de locuitor concomitent cu reducerea emisiilor interne.

Criticii contestă însă această „decuplare”.

„Problema nu sunt fluxurile anuale de emisii, ci acumularea lor în atmosferă. Suntem foarte departe de a decupla stocul de dioxid de carbon din atmosferă de creșterea economică”, spune Peter Victor, profesor emerit la York University din Toronto.

În paralel, conceptul „limitărilor planetare” arată că șapte dintre cele nouă procese ecologice esențiale, de la schimbările climatice la acidifierea oceanelor, sunt deja depășite la nivel periculos, potrivit celei mai recente evaluări publicate în septembrie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum au ajuns mai multe roci albe bizare pe planeta Marte?

Noi dovezi arată că Marte a fost o „planetă albastră” cu mult timp în urmă

Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?

Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!