Atmosfera primordiala a Terrei? Asemanatoare celei de pe Titan

07 06. 2010, 11:24

Potrivit unui nou studiu al cercetatorilor de la Universitatea Colorado - Boulder, atmosfera primordiala a planetei Terra era constituita din aerosoli de metan si compusi de azot, acestia putand suporta diferite reactii chimice in virtutea interactiunii cu radiatia solara: si nu numai ca aceasta "cortina" ar fi protejat suprafata de razele UV, dar ar fi permis si formarea de amoniac si determinat o incalzire a gazelor de sera, impiedicand planeta sa inregistreze temperaturi prea scazute.

"Inainte de acest studiu, cel mai acreditat model prevedea o atmosfera primordiala constituita din azot cu un procent minim de bioxid de carbon, metan, hidrogen si vapori de apa. Totusi, temperatura nu putea fi mai ridicata doar datorita prezentei bioxidului de carbon, din cauza nivelurilor scazute ale acestuia: ar fi trebuit sa fie implicate si alte gaze de sera", a explicat cercetatorul Eric Wolf, in opinia caruia explicatia logica este ca trebuie sa fi exista si metan, emis in atmosfera de formele de viata primordiale.

Dupa cum o dovedesc calculele, pe parcursul Perioadei Archeane, in urma cu intre 3,8 si 2,5 mld de ani, radiatia Soarelui era cu 20-30% mai slaba decat acum; si totusi, evidentele geologice si biologice indica faptul ca temperatura de la suprafata era mai ridicata decat cea actuala. Pentru a explica aceasta contradictie, Wolf si colegul lui, Brian Toon, au utilizat un model climatologic de la National Center for Atmospheric Research, care permite explicarea atmosferei dense de pe Titan, al doilea satelit ca marime din intregul sistem solar, si cea mai mare luna a lui Saturn. In mod deosebit, acest model prevede prezenta de particule de aerosoli, alcatuite din lanturi lungi si neregulate de particule mai mici.

"Metanul este explicatia care face plauzibil acest model: mai lipsea un singur amanunt, si anume o teorie a felului cum s-a format", a conchis Toon. El a mai adaugat ca daca organismele terestre primordiale nu erau capabile sa produca metan, acesta ar putea sa fi fost generat de eliberarea de gaze din timpul eruptiilor vulcanice, ori inainte ori dupa aparitia vietii.

Sursa: Le Scienze

CITESTE SI: