„Plasele de păianjen” din intestinul uman capturează microbii periculoşi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

„Plasele” sunt alcătuite dintr-o proteină numită alfa-defensina umană 6 (HD6 – human alpha defensin 6). Anterior se credea că această proteină ar putea omorî direct microorganismele patogene, de exemplu perforând pereţii celulari ai acestora, aşa cum fac alte proteine din acelaşi grup (defensine), de pildă HD5.

În schimb, recent s-a dovedit că HD6 funcţionează altfel: în mediul potrivit, moleculele de proteină se leagă unele de altele, formând o reţea fibroasă în care se prind celulele de bacterii sau fungi, care sunt astfel împiedicate să se aglomereze la baza vilozităţilor intestinale (micile proeminenţe de cca. 1 mm ale mucoasei intestinului subţire, care au rolul de a mări suprafaţa de absorbţie a acesteia), unde se găsesc glandele intestinale.

• Risc de cancer pentru o treime dintre angajații în sănătate din Europa
• Secretul unui „nou început” poate fi chiar anotimpul de vară, spun psihologii

Aceste glande (denumite şi criptele intestinale sau criptele Lieberkuhn) sunt formaţiunile responsabile de reînnoirea mucoasei intestinale, generând permanent noi celule. Orice microorganisme pătrunse în cripte reprezintă un pericol pentru integritatea mucoasei.

De aceea, reţeaua de proteină HD6 împreună cu proteina HD5 „au grijă” ca niciun microorganism să nu ajungă până la cripte.

La persoanele care suferă de boli inflamatorii ale intestinului – în special maladia Crohn, care afectează porţiunea terminală a intestinului subţire – nivelurile acestor proteine sunt mai reduse decât normal, sugerând că scăderea nivelului de protecţie a criptelor de către defensine ar fi un factor important în apariţia bolii.

Cercetătorii urmăresc, în continuare, să afle cum disting defensinele microorganismele patogene de cele utile corpului uman. Descoperirea ar putea avea implicaţii foarte importante în tratarea unor boli inflamatorii intestinale.

Sursa: New Scientist

Foto: Copyright 2012, Charles Bevins laboratory