Legende antice celebre precum Atlantida şi Marele Potop au avut la bază evenimente reale

Mai jos se regăsesc şase legende antice care au avut ca punct de pornire evenimente reale.

Lacul Crater şi bătălia zeilor

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Tribul Klamath credea că Lacul Crater din Oregon (SUA) a fost cândva un munte înalt numit Mazama. Atunci era ocupat de Llao, zeul lumii de dincolo. Acesta a dus o luptă epică cu zeul cerurilor, Skell, focul şi pucioasa au zburat între cei doi combatanţi. Llao a pierdut, însă, lupta şi s-a întors înapoi în lumea de dincolo. Skell a prăbuşit muntele peste el, ţinându-l captiv pentru eternitate, aşezând deasuprea închisorii un minunat lac albastru.

Mitul descrie de fapt erupţia unui vulcan de acum 7.700 de ani, erupţie care după declaraţiile geologilor a fost de 40 de ori mai puternică decât cataclismul din mai 1980 de pe muntele Sfânta Elena. O ruptură în scoarţa terestră a provocat ieşirea la suprafaţă a unei cantităţi imense de magmă, lăsând în urma sa un crater imens care s-a umplut cu picăturile ploii.

Sri Lanka şi armata oamenilor maimuţă

În epopeea sanscrită Ramayana este descris scenariul unei răpiri clasice. Sita, fiica zeului Rama, este răpită şi dusă în regatul Demon, de pe insula lui Lanka. O armată de oameni asemănători cu maimuţele, împreună cu fratele său Lakshman, au construit un pod plutitor între India şi Lanka cu ajutorul căruia au reuşit să îl învingă pe regele demon Ravana. Deşi povestea este plină de exagerări, podul chiar există. Observaţiile din zbor au dovedit că există un pod cu o lungime de 48 de kilometri. Podul, care se află la câţiva metri sub nivelul apei, a fost în mare parte punctul de inspiraţie pentru legenda hindusă. Acesta s-a aflat la suprafaţa apei până când un ciclon din secolul XV l-a scufundat.

Steaua oaspete

În jurul anului 1006, astronomii din întreaga lume au observat ceea ce ei descriu ca fiind ,,o stea oaspete”. Savantul persan, Ibn Sina a oferit mai multe detalii despre eveniment.

În cartea Kitab al-Shifa (Cartea Vindecării), el a explicat cum obiectul tranzitoriu care a putut fi observat pe cer de-a lungul mai multor luni şi-a schimbat culoarea.  Pentru mult timp, experţii au suspectat că a fost vorba de o cometă, însă cercetătorii din zilele noastre au afirmat că Sina privea o supernovă care a străbătut cerul acum 7.200 de ani

Atlantida

Unul dintre cele mai cunoscute mituri a fost descris pentru prima oară de filozoful grec Platon. Acesta spune povestea unei civilizaţii care s-a scufundat în mare şi a fost pierdută pentru eternitate. Arheologii susţin că la baza poveştii ar putea fi colapsul civilizaţiei minoice. Acum aproximativ 3.650 de ani, o erupţie puternică a provocat prăbuşirea miezului insulei, un tsunami ce a distrus civilizaţia minoică.

Pasărea fulger şi balena

O poveste a americanilor nativi vorbeşte despre pasărea fulger, o creatură supranaturală care a intrat în adâncurile oceanului şi a ucis o balenă care distrugea resursele tribului Quileute.  În timpul luptei au fost generate valuri puternice, multe persoane de la mal fiind ucise de haos. În cele din urmă, pasărea a reuşit să ridice balena şi să o arunce pe uscat. În 1980, geologii au descoperit dovezi ale unui cutremur puternic care a avut loc în nord-vestul Pacificului în anul 1700, care ar fi provocat un ţunami. De asemenea, Aiornis, o pasăre gigantică preistorică, a fost probabil inspiraţia poveştii.

Marele potop

În Epopeea lui Ghilgameş, care datează din secolul VII î.Hr,  se descrie momentul în care mai mulţi zei au decis să creeze o inundaţie puternică pentru a distruge lumea. Unul dintre zei, Ea, i-a spus unui om numit Utu-napishtim să construiască o barcă pentru a se salva pe el şi pe familia sa împreună cu mai multe animale. Povestea, parte a primei opere de artă din literatura istoriei umane, este asemănătoare cu varianta biblică.

În arhivele geologice se regăseşte faptul că Marea Neagră, de la nord de Turcia, era lipsită de rezerva de apă la sfârşitul ultimului maxim glaciar, acum 11.500 de ani. În schimb, gheţarii s-au topit în Marea Nordului, iar apa din Marea Neagră a început să sece. În acelaşi timp, bazinul Mediteranei se reumplea cu apă de mare din Oceanul Atlantic. Ambele erau separate de teren uscat. 

Sursa: IFL Science.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: