Home » Istorie » O nouă descoperire importantă în Egipt: 83 de morminte faraonice

O nouă descoperire importantă în Egipt: 83 de morminte faraonice

Publicat: 14.02.2020
O misiune arheologică egipteană a descoperit 83 de morminte faraonice în urma unor excavaţii în delta Om al-Khilgan din guvernoratul Dakahlia.

Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem pentru Antichităţi din Egipt, a afirmat că 80 dintre cele 83 de morminte datează din prima jumătate a mileniului IV înainte de Hristos, cunoscută drept civilizaţia Egiptului de Jos.

Potrivit acestuia, mormintele cu formă ovală conţineau mobilier funerar şi sarcofage din lut, în care cei îngropaţi fuseseră aşezaţi în poziţia ghemuit.

Mostafa Waziri a punctat că descoperirea este „semnificativă din punct de vedere istoric deoarece indică faptul că această regiune a fost foarte populară, iar situl include totodată sarcofage rare din lut”, potrivit Xinhua.

Acesta estimează că şi alte morminte vor fi descoperite în aceeaşi zonă.

Credit foto: Ministerul Egiptean pentru Turism şi Antichităţi

Ayman Ashmawy, director în cadrul Ministerului Egiptean pentru Turism şi Antichităţi, a precizat că printre obiectele funerare găsite se numără vase mici din lut de diferite forme şi câteva scoici.

Totodată, au fost descoperite o serie de instrumente pentru machiaj, precum vase cu dermatograf, dar şi bijuterii.

Anul trecut, Egiptul a fost martor la o serie de descoperiri arheologice majore, realizate în diferite regiuni ale ţării, precum morminte faraonice, statui, sarcofage şi mumii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea lui Hatshepsut, femeia care a devenit faraon

Primele imagini ale restaurării sarcofagului aurit al lui Tutankhamon

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?