Monarhul medieval care a mâncat atât de mult pește încât a murit
Ai iubit vreodată ceva despre care știai că îți face rău? Indiferent dacă otrava ta sunt hamburgerii, alcoolul sau țigările, s-ar putea să ai o oarecare simpatie pentru monarhul medieval care a sfidat interdicția doctorilor și a mâncat chișcari până a murit.
Într-o poveste care arată de ce trebuie să ții seama de sfaturile medicale, regele Henric I a luat decizia nefericită de a continua să mănânce acest pește lipicios și neobișnuit, în ciuda faptului că s-a îmbolnăvit de fiecare dată. În cele din urmă, acest regim alimentar i-a adus moartea, scrie IFL Science.
Detaliile morții neconvenționale pe care a avut-o monarhul medieval sunt explicate într-o postare pe blog a autorului și istoricului medieval Marc Morris, care a marcat data morții regelui Henric I (1 decembrie 1135) printr-un tweet.
Monarhul medieval avea interdicția din partea medicilor să mănânce acest pește
„Doctor: Nu aș mai mânca chișcari dacă aș fi în locul tău. Regele Henric I: Cred că oamenii din această țară s-au săturat de experți.”, a scris Morris pe Twitter.
În ciuda faptului că era cel mai tânăr dintre fiii lui William Cuceritorul și, aparent, nu prea avea instinct de supraviețuire, Henric a trăit pentru a ajunge pe tron în 1100. Cu toate acestea, cum a ajuns să-l succeadă pe fratele său William Rufus pare să fie puțin suspect.
Povestea spune că William Rufus era la vânătoare atunci când, într-un accident teribil, a fost lovit de săgeata lui Walter Tirel, despre care se spune că a fugit când și-a dat seama ce a făcut. Unii bănuiesc că Tirel ar fi lucrat, de fapt, la ordinele lui Henric, într-o tentativă de asasinat reușită, care îl ajuta să ajungă la tron.
Fie că a fost din datorie, fie din greșeală, regele Henric I și-a început domnia. Potrivit istoricului englez Henry de Huntingdon, lui Henric îi plăceau foarte mult chișcarii. Un pește neobișnuit, încă în viață astăzi, care nu arată ca cea mai apetisantă hrană din lume: are o gură sferică umplută cu dinți ascuțiți pe care îi folosește pentru a se atașa de și a suge sângele animalelor marine.
Cu toate acestea, ceea ce le lipsește din punct de vedere estetic compensează prin faptul că nu au oase, făcându-i niște pești ușor de mâncat. Carnea de chișcar (mreană) nu are deloc gust de pește, iar textura seamănă cu friptura de vită gătită lent.
Carnea acestui pește era ieftină
Pe vremea regelui Henric carnea era scumpă, așa că dacă aveai de gând să te îndopi cu ceva, chișcarul era o opțiune economică. Din păcate, stomacului regelui nu i-a plăcut atât de mult peștele.
„A mâncat carne de chișcar, chiar dacă asta îl îmbolnăvea de fiecare dată, deși a iubit-o întotdeauna. Când un doctor i-a interzis să mănânce felul de mâncare, regele nu a acceptat acest sfat”, a scris Marc Morris.
După cum se spune: Ne străduim întotdeauna să facem ceea ce este interzis și tânjim după ceea ce ne este refuzat. Așa că această masă a adus un o stare distructivă și a stimulat cu violență simptome similare, producând un fior mortal în corpul său îmbătrânit și convulsii bruște și extreme. Față de aceasta, natura a reacționat stârnind o febră acută pentru a dizolva inflamația cu transpirație foarte puternică. Dar când toată puterea de rezistență a eșuat, marele rege a decedat în prima zi a lunii decembrie (1135), când domnise treizeci și cinci de ani și trei luni”, a completat Morris.
În cazul în care această poveste îngrozitoare nu v-a învins curiozitatea de a mânca chișcar, consumul lor în cantități mari este încă o alegere îndoielnică din cauza faptului că acest pește acumulează mercur.
Vă recomandăm să citiți și:
Mormântul Ceciliei Metella dezvăluie secrete despre rezistența betonului roman de-a lungul secolelor