Henri Berthelot: În afara diviziilor din munți, nu a mai rămas nimic din Armata Română

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În toamna anului 1916, Armata Română a fost greu încercată de către contraofensiva trupelor Puterilor Centrale. Atacați de peste Carpați și din sud, soldații români au cedat treptat inițiativa pe frontul de luptă, sub presiunea trupelor germane, austro-ungare și bulgare. Pierderile înregistrate de Armata Română în 1916 au fost uriașe, dar în prima parte a anului 1917, cu ajutorul aliaților, armata a fost reorganizată și reconstruită. Cum a fost posibil?

Într-o notă trimisă către Paris, generalul francez Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în România, consemna starea în care se afla Armata Română pe 13 decembrie 1916:

„În afara diviziilor din munți, nu a mai rămas nimic din Armata Română. (…) Ne este imposibil încă să determinăm câte tunuri, câți oameni avem … trebuie să vedem și să le refacem”.

Pierderi imense

Pierderile Armatei Române din toamna anului 1916 au fost șocante, cifrele vorbind de la sine: 163.515 de soldați morți, grav răniți sau dispăruți și 146.600 de militari căzuți în prizonierat. Dintre cei 505.000 de soldați și ofițeri ai armatelor de campanie mobilizați în august 1916, numai 194.945 (39%) au reușit să se retragă spre Moldova. Unele unități militare au fost complet distruse.

Chiar și în Armata a II-a, condusă de generalul Alexandru Averescu, unde o bună parte din divizii au reușit să se retragă spre Moldova, unele unități erau mult descompletate. „În regimentul nostru, au rămas doar 15% din oamenii mobilizați”, scria un ofițer român de pe front.

„Averescu izbutise să-și retragă armata în ordine și ajunsese cu ea aproape intactă pe frontul Oituzului, Trotuşului și Siretului. Disciplina trupei și a mișcărilor nu fusese tulburată nici o clipă și măsurile sanitare suficiente fuseseră luate pentru evitarea tifosului exantematic. Oprirea înaintării inamicului, pe care trupele din tranșee şi-o închipuiau datorită rezistenței lor (faimosul `pe aici nu se trece` al generalului Grigorescu), ridica pe de altă parte moralul soldaților, care în Armata a II-a nu au dus lipsă niciodată de hrană, de echipament, de adăposturi. Această continuă grijă de soldat a fost una din cauzele ulterioarei popularități a generalului Averescu”, scria Constantin Argetoianu.

Refacerea Armatei Române

Deși situația în care se găsea Armata Română la sfârșitul anului 1916 era dramatică, exista în continuare posibilitatea creării unei forțe militare puternice de circa 400.000 de soldați, fapt recunoscut și de Puterile Centrale.

Pe lângă cei aproape 100.000 de soldați din Armata a II-a a lui Alexandru Averescu, în Moldova au reușit să se retragă și peste 100.000 militari din celelalte armate române. Lor li se adăugau contingentele de recruți care au dat ascultare apelului autorităților de a însoți retragerea din Muntenia. Cu excepția diviziilor Armatei a II-a care au ocupat un loc pe linia frontului din Moldova, ceilalți soldați erau îndrumați spre nordul Moldovei, unde avea loc procesul de reconstrucție a armatei.

Marele Cartier General al Armatei Române a decis ca numărul diviziilor de infanterie să fie redus de la 23 la 15, împărțite în doua armate. Armata a II-a a generalului Averescu cuprindea șase divizii, iar Armata I nouă divizii.

Generalul Averescu și Misiunea Militară Franceză

Dacă reorganizarea și instrucția Armatei I s-a făcut în nordul Moldovei sub supravegherea Marelui Cartier General al Armatei Române și cu ajutorul Misiunii Militare Franceze din România, nu același lucru s-a întâmplat cu Armata a II-a. Generalul Alexandru Averescu a exercitat un control strict în reorganizarea și instrucția Armatei pe care o conducea.

A înființat un centru de instrucție la Bacău, unde era cartierul Armatei a II-a, a limitat influența ofițerilor francezi și a retras prin rotație câte o divizie de pe front timp de o lună, pentru pregătire și reechipare.

„Profitând de starea mai bună a trupelor sale, Averescu refuzase pentru refacere concursul Misiunii franceze, declarase că ofițerii români erau tot așa de bine în stare ca cei francezi să reorganizeze și să completeze unitățile, nu primise decât câțiva tehnicieni însărcinați să arate specialiștilor noștri mânuirea armelor noi și repeta cui vrea să audă că generalul Berthelot era un cât se poate de mediocru ofițer de stat-major!

Multă vreme nici nu voise să ia contact cu dânsul și a trebuit să vie Berthelot la comandamentul generalului român să-i facă cunoștință, pentru aparențele unei colaborări care n-a existat în realitate până la sfârşitul războiului!”, își aducea aminte Constantin Argetoianu.

Armament din Franța pentru Armata Română

Pentru a reînarma Armata Română, Franța a trimis o cantitate mare de echipament militar: 199 de avioane, 300 de vehicule, 220.000 de puşti, 4.500 de puşti automate, 2.700 de mitraliere, 80 de tunuri de 75 mm, 85 de tunuri de 120 mm, 1.945.000 de proiectile de artilerie, 101.500.000 de cartușe de pușcă, 1.370.000 de grenade, 600 000 de măşti de gaze.

„Îmbunătățirea dotării cu armament a permis aplicarea unei tactici noi, cu accent pe puterea de foc, la fel ca în Occident. În locul asalturilor executate de infanteriști cu mâinile goale, artileria, mitralierele şi puștile automate aveau să joace un rol hotărâtor în atacurile românilor”, consemna istoricul militar Glenn Torrey. Iar acest lucru a fost demonstrat în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917.

Vă mai recomandăm să citiți și:

A existat sau nu un plan secret de împărțire a României în Primul Război Mondial între statul-major rus și cel german?

Mica Înţelegere, alianţa promiţătoare a României care a fost distrusă într-o singură zi

Cum a devenit Iașiul capitala României?

Ce conținea „Ipoteza Z”, planul secret pentru intrarea României în război