Ce conținea „Ipoteza Z”, planul secret pentru intrarea României în război

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

România a intrat în Primul Război Mondial cu un plan militar impus de raționamente politice, dar și de starea de spirit a populației. Eliberarea Transilvaniei era obiectivul central, iar „Ipoteza Z” a fost planul care trebuia să asigure îndeplinirea acestui scop.

La momentul izbucnirii Primului Război Mondial, România se afla într-o alianță militară cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Convenția militară cu Puterile Centrale fusese reînnoită în decembrie 1912 și prevedea ca, în eventualitatea unui conflict între Austro-Ungaria și Rusia, Armata Română să acționeze peste Prut.

După Războaiele Balcanice, autoritățile militare române încep să ia tot mai în serios și posibilitatea unui război cu Austro-Ungaria. Când s-a declanșat Primul Război Mondial, la cererea primului ministru Ionel Brătianu, Marele Stat Major al Armatei Române a început să lucreze asiduu la o strategie de război împotriva Austro-Ungariei.

Puterile Centrale sau Antanta

În tot acest timp, clasa politică era măcinată de următoarea întrebare: „alături de cine trebuie să participe România la război, de Puterile Centrale sau de Antanta?”

Răspunsul la întrebare era condiționat de două curente de opinie. Primii erau partizanii securității naționale, avându-i ca exponenți pe P.P. Carp, Constantin Stere, Titu Maiorescu etc., care doreau intrarea în război alături de Puterile Centrale.

„Rusia nu ne va da Transilvania, Rusia vrea strâmtorile, va trece peste trupul nostru ca să le obțină. Alianța cu dânșii nu ne va duce decât la sclavie. Trebuie să fie cineva orb, incapabil, nu om politic ca să nu înțeleagă, ca să nu vadă un lucru atât de sigur, de limpede (…). Gândește-te la răspunderea ce o luați în fața istoriei, distrugeți opera tuturor generațiilor de la 1848 încoace! Ele v-au lăsat un stat neatârnat, având putința de-a juca un rol aici, în Orientul Europei, voi îl transformați într-o gubernie rusească. N-au să fie destule blesteme ca să pedepsească în vecii vecilor crima ce o pregătiți azi împotriva românismului”, îi explica Constantin Stere lui I.G. Duca.

Pe de altă parte se situau politicienii, precum Ionel Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga etc., care susțineau ideea unității naționale. Bineînțeles că și unii și alții voiau ambele lucruri, era însă vorba de prioritatea acordată securității sau unității naționale.

„Nu știu cum se va desfășura războiul, putem avea soarta Serbiei (la aceea dată era complet ocupată, n.n.), dar vom fi confirmat, în mod imprescriptibil, drepturile noastre asupra pământului nostru. Vezi, momentul de față e hotărâtor. Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiți între o Ungarie mare şi o Bulgarie mare. Trebuie să vază lumea ce voim şi pentru ce voim”, îi scria Ion I.C. Brătianu fiul său, Gheorghe, la 8 august 1916.

Teama de Rusia, războiul și Bulgaria

Susținătorii alăturării la Antanta nu contestau amenințarea Rusiei și experiența dură alături de aceasta în 1878, doar că România în acea împrejurare nu prea avea de ales.

Societatea românească, în marea ei majoritate, susținea intrarea în război alături de Antanta pentru a elibera Transilvania. „Opinia publică fusese pregătită pentru invadarea Transilvaniei, nimeni nu ar fi fost în măsură să impună altă direcție nației române”, descria Nicolae Iorga atmosfera din societatea românească

În septembrie 1915, Bulgaria se alătură Puterilor Centrale, fapt ce a complicat situația militară a României. În cazul în care decidenții politici hotărau intrarea în război alături de Antanta, Bulgaria putea fi mai mult decât o problemă. În această situație, România urma să lupte pe două fronturi cu o lungime de două ori mai mare decât a frontului francez și doar cu puțin mai mică decât cea a frontului rusesc.

Ce prevedea „Ipoteza Z”?

Între 1915 și 1916 au fost elaborate mai multe variante ale unui plan ce avea ca prim obiectiv Transilvania. Forma finală a planului de război al României, denumită „Ipoteza Z”, a fost aprobată la începutul lunii august a anului 1916 și a fost trimisă comandanților militari în plicuri sigilate, ce urmau a fi deschise numai în ziua în care se declara război Puterilor Centrale.

Conform „Ipotezei Z”, trei armate (I, a II-a și de Nord) ce reprezentau două treimi din forțele combatante (369.159 de oameni) avansau imediat în Transilvania. Planul a estimat corect că în Transilvania erau 100.000 de soldați austro-ungari, care nu puteau opune decât o rezistență slabă. În același timp în care la Viena era înmânată declarația de război de către ambasadorul român, soldații români urmau a pătrunde prin trecătorile din Carpați în Transilvania, în trei etape, și să atingă următoarele puncte:

1. În a 25 zi de la data mobilizării, soldații români trebuiau să ajungă la râul Mureș, aliniament ce scurta linia frontului de la 950 la 300 de kilometri;
2. Până în ziua a 30 de la data mobilizării, forțele române trebuiau să înainteze spre nord și vest, respectiv spre Cluj și Deva, și spre Munții Apuseni;
3. Până în ziua a 39 de la data mobilizării, trupele române trebuiau să atingă zona Oradea-Debrețin.

Frontiera de sud a României urma să fie acoperită de Armata a III-a, alcătuită din 142.523 de oameni, ce reprezentau 25% din totalul forțelor operative, avea misiunea să respingă un eventual atac bulgar.

Planificatorii militari români estimau că până în 120.000 de soldați, care alcătuiau forțele germano-bulgare din nordul Bulgariei, urmau să atace trupele române. Prin urmare, misiunea Armatei a III-a era doar defensivă în prima fază. În a doua etapă, după ce corpul expediționar rusesc își ocupa poziția din Dobrogea, soldații români trebuiau să distrugă forțele inamice din nord-estul Bulgariei și să ocupe zona Ruse-Varna.

Criticile la adresa „Ipotezei Z”

Ulterior, au existat multe critici la adresa planului, deși majoritatea lor au recunoscut că elementele centrale al „Ipotezei Z” au fost condiționate de poziția strategică extrem de dificilă a României, dar și de necesitatea politică a avansării armatei în Transilvania. Mulți critici ai „Ipotezei Z” au arătat că planul de război din Transilvania a subestimat capacitatea inamicului de a trimite rapid multe întăriri în zonă. Era puțin probabil ca Germania să permită înaintarea trupelor române spre inima Ungariei, fără să trimită întăriri substanțiale, chiar cu riscul înrăutățirii situației de pe alte fronturi.

Aceeași situație de subestimare a eventualelor întăriri inamice era prezentă în „Ipoteza Z” și pe frontul din Sud. În „Ipoteza Z” se presupunea că majoritatea forțelor bulgare aveau să fie concentrate pe frontul de la Salonic.

Din păcate pentru România, toate hibele „Ipotezei Z” aveau să iasă la lumină în chiar primele săptămâni de război.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Manevra de la Flămânda, o operațiune controversată. „Dacă continuai, eram pierdut”

Capcana rusească întinsă României. „Cerințele rușilor puneau în joc suveranitatea noastră națională!”

Turtucaia, o înfrângere dramatică pentru România

Mihail Sadoveanu, în Războiul Balcanic: „ Într-un marș fulgerător, am călcat țara bulgărească”