Jocurile de culise pentru intrarea României în Primul Război Mondial

După izbucnirea Primului Război Mondial, primul ministru român Ionel Brătianu a fost în contact direct cu liderii din țările Antantei. Brătianu urmărea să obțină, prin negocieri diplomatice, cele mai bune condiții politice și militare pentru intrarea României în război. Un prilej s-a ivit în vara anului 1916, numai că discuțiile dintre Brătianu și Antanta s-au blocat din cauza refuzului Rusiei țariste de a accepta România cu drepturi egale în alianță.

În negocierile cu Antanta, Ionel Brătianu a ținut în mod deosebit ca toate condițiile pe care România le solicita pentru intrarea în război împotriva Puterilor Centrale să fie acceptate.

• De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
• Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?

România negocia două convenții, una politică și una militară. Ambasadorul francez din România din acea perioadă, contele de Saint-Aulaire, a fost unul dintre oamenii care s-au aflat în epicentrul acestor negocieri.

„Brătianu revendica pentru România dreptul de a fi admisă în comunitatea națiunilor aliate pe picior de completă egalitate, la fel cum fusese Italia în anul precedent. Cabinetul de la Sankt-Petersburg a refuzat, pretextând că acest avantaj acordat României ar fi o anomalie, deoarece Belgia și Serbia, intrate în război cu doi ani mai devreme, nu-l aveau.

Fără să răspundă la o altă obiecție anti-juridică şi anti-democratică bazată pe distincția între marile puteri și celelalte, Brătianu a replicat invocând doar precedentul Italiei și deosebirea mai logică, după părerea lui, care trebuie stabilită între națiunile supuse războiului în urma unei agresiuni și cele care, înfruntându-l de bunăvoie, formulează garanții.

În sfârșit, pentru a acoperi granița meridională, Brătianu cere ca intrarea României în război să fie precedată de o ofensivă a armatei de la Salonic. Briand (Aristide, președintele Consiliului de miniștrii al Franței, n.r.) îi acordă satisfacție în acest punct, fără să consulte Rusia care nu participă la expediția franco-engleză în Est”, scria în memoriile sale Saint-Aularire.

Rusia nu dorea cu România un angajament necondiționat

Dacă Franța, Anglia și Italia au acceptat condițiile impuse de Ionel Brătianu, nu același lucru s-a întâmplat cu Rusia țaristă, care nu dorea ca România să primească un angajament „necondiționat”.

„Cabinetul de la Sankt-Petersburg se arată inflexibil atunci când Brătianu pretinde, în ceea ce privește teritoriile pe care le revendică, un angajament necondiționat, în timp ce proiectul de tratat specifica faptul că acestea vor fi cedate `după cum vor permite rezultatele generale ale războiului`.

Brătianu vede în această restricție un focar de procese sau unul dintre acele subterfugii în care el însuși excelează. El amenință cu demisia dacă Aliații o mențin”, preciza Saint-Aulaire.

Calculele franceze

Franța solicita ca România să intre în război în vara anului 1916 deoarece dorea să rupă echilibrul de pe front. La acel moment se finalizau ultimele planuri ale bătăliei de pe Somme, iar, în Europa de Est, generalul rus Brusilov declanșase și el o ofensivă împotriva Austro-Ungariei. Părea un moment prielnic pentru intrarea României în război de parte Antantei.

„Parisul vrea să încheie tratatul (cu România, n.r.) cu orice preț, fără altă amânare. Marele Cartier General (francez, n.r.), pentru ca intervenția României să poată produce efectul dorit, anume să rupă echilibrul în favoarea noastră în timpul bătăliei de pe Somme, ce trebuia să aibă loc înainte de sfârșitul verii; Briand, ceea ce era şi mai important, pentru că avea nevoie de un succes diplomatic în vederea consolidării unei situații parlamentare amenințate.

Astfel încât, atunci când Poincaré (Raymond, președintele Franței, n.r.) a propus, după cum îi cerusem când mă despărțisem de el, să se adreseze direct țarului pentru a grăbi deznodământul, președintele său de Consiliu, care în vremuri normale ar fi considerat acest demers personal de la un șef de stat la altul ca o uzurpare, a găsit acum ideea excelentă”, nota Saint-Aulaire.

Intervenția președintelui Franței la țarul Nicolae al II-lea

La începutul lui august 1916, președintele Franței, Raymond Poincaré, i-a adresat o scrisoare țarului Rusiei, Nicolae al II-lea prin care îl ruga ca Rusia să accepte condițiile României pentru intrarea în război. Poincaré i-a oferit țarului și argumentele necesare pentru a face lucru.

„La 4 august, Poincaré i-a scris deci împăratului Nicolae o scrisoare în care îi semnala, în termenii cei mai stăruitori, necesitatea de a atrage România în tabăra noastră fără altă amânare. Această scrisoare dovedește câtă speranță își punea Franța în intervenția României, fără să facă însă, cum vom vedea curând, ceea ce era esențial pentru a o realiza.

`Generalul Joffre şi statul-major francez socotesc că ne aflăm în fața unei ocazii care nu trebuie lăsată să scape. Intervenția română imediată ar permite să rupem definitiv echilibrul în folosul nostru. Peste câteva săptămâni, când va ninge în Carpați, iar trecătorile vor fi păzite, momentul prielnic va fi trecut`. Acest mesaj l-a determinat pe Nicolae al II-lea să treacă peste obiecțiile ministerului şi ale statului său major. El i-a răspuns lui Poincaré că va da ordin ca semnarea convenției să fie făcută cât mai curând, așa cum o cerea Brătianu”, menționa Saint-Auliare.

Într-un final, România a semnat Convenția militară și politică cu Antanta la 17 august 1916. Doar 10 zile mai târziu, România declara război Austro-Ungariei și intra în Primul Război Mondial.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum obținea guvernul român informații în Primul Război Mondial

Uneltiri politice din alte vremuri. Cum era înscăunat un șef de partid înainte de Primul Război Mondial

Constanța înainte de Primul Război Mondial: hotelurile din oraș rivalizau cu cele de la Nisa

Ce discutau conducătorii Franței despre intrarea României în Primul Război Mondial?