Dovezi pentru o supernovă rară, descoperite într-o poezie din anul 1181

Un studiu recent bazat pe texte vechi ar fi descoperit dovezi ale unei supernove într-o poezie din anul 1181 scrisă în cinstea lui Saladin, primul sultan al Egiptului și Siriei.

În 1604, astronomul și matematicianul Johannes Kepler a observat o „stea nouă” pe cer, care a rămas vizibilă chiar și în timpul zilei și a strălucit mai puternic decât Jupiter, înainte de a dispărea. Kepler credea că asistă la nașterea unei stele, dar astăzi știm că era martorul unei supernove de tip Ia, explozia unei pitice albe aflate într-un sistem binar cu o stea roșie gigantă. Când pitica albă atrage suficient material de la companionul său și ajunge la o masă critică (aproximativ 1,4 mase solare), are loc o reacție termonucleară în lanț care eliberează o cantitate uriașă de energie și lumină.

• Povestea trandafirului: de la fosile preistorice la simbol al culturilor antice și al grădinilor moderne. 60…
• Ce dezvăluie un pigment albastru uimitor, vechi de 13.000 de ani, despre strămoșii noștri?

Astfel de supernove sunt rare, apar o dată la aproximativ 500 de ani în Calea Lactee, iar cea observată de Kepler este cea mai recentă vizibilă cu ochiul liber din galaxia noastră. Totuși, nu a fost prima. Cronici chineze din anul 185 d.Hr. menționează o „stea oaspete”, confirmată ulterior de NASA, iar acum un nou indiciu vine dintr-o sursă neașteptată: o poezie din anul 1181.

O poezie din anul 1181 pare să descrie o supernovă

Cercetătorii au descoperit în poemul lui Ibn Sanā’ al-Mulk, scris la Cairo și dedicat lui Saladin, o referință care pare să descrie apariția unei supernove. Traducerea versurilor spune:
„Văd cum tot ce se află pe Pământ s-a înmulțit datorită dreptății tale; chiar și stelele din cer s-au înmulțit. Mâna Vopsită (Cassiopeia) era odinioară goală, dar când timpul s-a împodobit datorită ție, și-a pus un inel.”

Deși poemele nu sunt o sursă științifică precisă, textul oferă indicii surprinzător de clare: obiectul ceresc era o stea, apărută între decembrie 1181 și mai 1182, în constelația Cassiopeia, și era mai strălucitoare decât cea mai luminoasă stea din acea zonă, α Cassiopeiae (magnitudine 2,25), posibil chiar comparabilă cu Arcturus.

Un fenomen observat de toată lumea

Faptul că fenomenul a fost observat nu doar de astronomi, ci și de oameni obișnuiți, sugerează o luminozitate puternică și o vizibilitate îndelungată. Analizând descrierea „ai urcat până când nu se mai putea urca mai sus”, cercetătorii cred că poemul a fost scris după momentul de maximă strălucire al supernovei, între decembrie 1181 și mai 1182.

Supernova 1181, vizibilă timp de 185 de zile în Cassiopeia, a fost deja consemnată în cronici chineze și japoneze, care descriu o luminozitate similară (magnitudine 5-6 la dispariție). Descoperirea poemului egiptean confirmă, dintr-o nouă perspectivă culturală, observațiile astronomice asiatice și sugerează că fenomenul a fost remarcat și în lumea arabă, scrie IFL Science.

Autorii studiului, publicat în Astronomical Notes, speră că și alte texte din Cairo, Arabia sau Persia vor oferi noi informații despre această rară și strălucitoare supernovă care a luminat cerul în timpul lui Saladin.

Vă recomandăm să citiți și:

Plase de pescuit antice, reconstituite din ceramică folosind tomografia computerizată cu raze X

Infecții osoase misterioase au decimat dinozaurii giganți din Brazilia, indică fosilele

Primul Lariosaurus cu piele conservată este unul dintre cei mai compleți monștri marini găsiți vreodată

Cât de vechi sunt Homo sapiens? Un craniu dă calculele peste cap