Cum s-au schimbat alianțele militare din Europa în doar 20 de ani. Drumul către Primul Război Mondial

Mecanismele care au condus la Primul Război Mondial au fost multiple, dar cu siguranță polarizarea politico-militară a Europei de la începutul secolului al XX-lea a contribuit din plin la declanșarea războiului. Dar cum s-a ajuns de la un sistem multipolar ce asigura un echilibru la sfârșitul secolului al XIX-lea la alianțele militare ce s-au confruntat în Primul Război Mondial?

Cine consultă sistemele și legăturile politico-militare din 1887 și pe cele din 1907 observă o schimbare fundamentală. O trecere de la un sistem multipolar la unul bipolar care a dat naștere Primei Conflagrații Mondiale.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Astfel, în 1887, „Marea Britanie și Franța erau rivale în Africa și în Asia de Sud; Marea Britanie înfrunta Rusia în Persia și în Asia Centrală. Franța era hotărâtă să se opună verdictului referitor la victoria Germaniei din 1870.

Interesele conflictuale din Balcani au dat naștere la tensiuni între Rusia și Austro-Ungaria. Italia și Austria rivalizau în regiunea Adriaticii și se certau constant în legătură cu statutul comunităților vorbitorilor de limbă italiană din Imperiul Austro-Ungar, în vreme ce tensiuni existau și între Italia și Franța din cauza politicii celei din urmă în nordul Africii”, menționează istoricul Christopher Clark.

Alianțele și tratatele care asigurau un echilibru de putere multipolar

Toate aceste tensiuni erau ținute sub control de o serie de alianțe și tratate. Astfel, Tripla Alianță dintre Germania, Austro-Ungaria şi Italia (20 mai 1882) preîntâmpina ca tensiunile dintre Roma și Viena să se transforme în conflict.

Apoi, Tratatul defensiv de Reasigurare încheiat între Germania şi Rusia (18 iunie 1887) conținea articole care descurajau oricare din cele două puteri să își caute norocul prin intermediul unui război cu un alt stat de pe continent și ferea relația ruso-germană de repercusiunile tensiunilor dintre Austro-Ungaria și Rusia.

Legătura ruso-germană asigura, de asemenea, faptul că Franța nu putea construi o alianță antigermană cu Rusia. Sub incidența condițiilor Tratatului de Reasigurare dintre Germania și Rusia, ambele puteri au convenit să respecte neutralitate în eventualitatea în care una din ele va intra în război cu o a treia țară, dar această neutralitate nu urma a fi respectată dacă Germania ataca Franța sau dacă Rusia ataca Austro-Ungaria.

Alianțele din 1907: Tripla Alianță și Antanta

Spre deosebire de vastitatea relațiilor și tratatelor din 1887, în 1907 scena politico-militară era total schimbată. În 1907, în Europa un sistem bipolar domina întreg conștientul. Tripla Alianță dintre Germania, Austro-Ungaria, Italia și România, din 1883, avea un adversar pe măsură.

„Franța și Rusia sunt unite prin alianța franco-rusească (realizată în 1892 şi ratificată în 1894), care stipula faptul că dacă vreun membru al Triplei Alianțe s-ar mobiliza, cei doi semnatari, la aflarea primei vești despre acest eveniment și fără un acord prealabil, își vor mobiliza toate forțele și le vor trimite cu o așa viteză, încât Germania va fi obligată să lupte simultan atât pe Frontul de Est, cât și pe cel de Vest.”

Marea Britanie este legată de alianța franco-rusească prin Antanta Cordială cu Franța (1904) și prin Convenția anglo-rusească din 1907”, precizează istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”

„Polarizarea sistemului geopolitic al Europei, o condiție preliminară crucială pentru războiul din 1914”

Din momentul configurării finale a celor două blocuri militare, drumul către confruntările militare din Primul Război Mondial era conturat.

„Polarizarea sistemului geopolitic al Europei a fost o condiție preliminară crucială pentru războiul care a izbucnit în 1914. Este aproape imposibil de înțeles cum o criză în relația austro-sârbă, oricât de gravă ar fi fost, ar fi putut târî Europa anului 1887 într-un război continental.

Despărțirea în două blocuri de alianță nu a provocat războiul, ci a înăbușit mai degrabă conflictul în anii dinainte de război. Cu toate acestea, fără cele două blocuri, războiul nu ar fi putut izbucni așa cum a făcut-o. Sistemul bipolar a structurat mediul în care au fost luate deciziile cruciale”, consideră Christopher Clark.

Apoi decizia Germaniei de a demara un program naval ambițios a provocat noi tensiuni în Europa, care s-au adăugat tensiunilor existente în Balcani pe fondul prăbușirii finale a Imperiului Otoman.

Prăbușirea otomanilor a deschis calea în Balcani pentru împărțirea teritoriilor stăpânite de aceștia. Austro-Ungaria anexase Bosnia în 1908, iar cele două Războaie Balcanice din 1912 și 1913 au amplificate tensiunile din zonă între Austro-Ungaria și Rusia.

Dacă cele două alianțe militare au reușit să gestioneze crizele din 1908 și pe cele din 1912 și 1913, nu același lucru s-a întâmplat după asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a principelui moștenitor al tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand. O dispută relativ minoră între Austro-Ungaria și Serbia a atras cele două blocuri militare într-o confruntare directă.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Războiul care a schimbat echilibrul de putere în întreaga lume

Calculele greșite ale șefului armatei germane înainte de Primul Război Mondial. De ce credea că Germania nu mai are timp?

Ce a făcut Mihail Sadoveanu în Primul Război Mondial?

Gustav Stresemann: omul care a reconstruit Germania după Primul Război Mondial