Ce a făcut Mihail Sadoveanu în Primul Război Mondial?

Dacă despre participarea lui Mihail Sadoveanu la cel de al Doilea Război Balcanic se cunosc mai multe detalii, inclusiv evenimente relatate de scriitor, activitatea publicistului în prima conflagrație mondială este mai puțin cunoscută.

Despre experiența pe care a trăit-o Mihail Sadoveanu după ce a fost mobilizat pentru campania din Bulgaria din vara anului 1913 aflăm detalii din volumul publicat de scriitor sub titlul „44 de zile în Bulgaria”.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

„Nu s-a vărsat sânge și expediția noastră a avut o înfățișare destul de prozaică. Totuși, mobilizarea în câteva zile a cinci sute de mii de oameni, într-un avânt pe care-l cunoști, este un lucru vrednic de luare-aminte.

În două săptămâni, avangarda din care făceam parte a urcat culmea Balcanilor, la 1.500 de metri înălțime, purtând pe brațe tunurile deasupra prăpăstiilor. Într-un marș fulgerător, am călcat țara bulgărească și războiul fratricid din peninsulă a trebuit să înceteze”, scria Mihail Sadoveanu despre participarea sa la cel de Al Doilea Război Balcanic.

Sadoveanu, mobilizat la mai multe exerciții militare

După declanșarea Primului Război Mondial și în perioada 1914-1916, cât România a fost neutră, Mihail Sadoveanu a participat la mai multe concertări militare, fiind încadrat în Regimentul „Suceava” nr. 16.

La 27 august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei, iar trupele române au trecut Carpați în Transilvania.

Imediat după intrarea în război, Sadoveanu a fost chemat la București și a fost încadrat la cenzura militară, condusă pe atunci I.G. Duca, care ocupa și funcția de ministru al Instrucțiunii și Cultelor în guvernul ce era condus de Ionel Brătianu.

După ce trupele germane s-au apropiat tot mai mult de București, autoritățile statului român în frunte cu Familia Regală și guvernul țării s-au retras în Moldova, Iașiul devenind pentru aproape doi ani de zile capitala României. Și Mihail Sadoveanu a făcut acest drum.

Mihai Sadoveanu și ziarul „România”

La sfârșitul anului 1916, Sadoveanu a fost desemnat chiar de către generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General, să conducă un grup de scriitori și ziariști care să editeze un ziar militar, ce avea să se numească „România”. Scopul ziarului era să ridice și să susțină moralul soldaților români grav afect de înfrângerea pe care armata română a suferit-o în toamna anului 1916. Atunci, mai bine de două treimi din teritoriul țării a fost ocupat de trupele Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria)

Din colegiul de redacție au făcut parte Octavian Goga (prim redactor), C. Gongopol, Ion Minulescu, Corneliu Moldovan, N.N. Beldiceanu, P. Locusteanu, George Raneti, C. Bucşan, Virgil Bărbat.

Primul număr al ziarului a apărut la 2 februarie 1917. La acel moment, armata română trecea printr-un amplu proces de reorganizare, reînarmare și instrucție după înfrângerile suferite în anul precedent.

Ultimul număr al acestui ziar a apărut tot în condiții speciale, în martie 1918, după ce România a semnat preliminariile Păcii de la Buftea cu Puterile Centrale.

„În toată această perioadă, ziarul condus de Mihail Sadoveanu a reprezentat hrana zilnică spirituală a militarilor români de toate gradele, contribuind la menținerea moralului unei armate care a cunoscut pe rând febra pregătirilor pentru revanșă, bucuria victoriilor îndelung așteptate, dezamăgirea pentru imposibilitatea fructificării roadelor acestora, resemnarea în fața implacabilului mers al istoriei, care a impus acceptarea condițiilor inamicului”, scrie istoricul militar Petre Otu.

Mihail Sadoveanu, avansat la gradul de căpitan în rezervă

Pentru susținuta activitate publicistică militară pe care a făcut-o la ziarul „România”, autorităţile militare au dispus ca Mihail Sadoveanu să fie avansat căpitan în rezervă la 1 aprilie 1917, grad pe care îl va menține până în 1936, când a trecut în retragere pentru limită de vârstă. El nu a mai putut fi avansat în grad, deoarece nu a efectuat concentrările prevăzute de lege.

„A fost demobilizat la 31 mai 1918, prin Înaltul Decret nr. 781. În perioada interbelică, contactele cu armata au fost cu totul sporadice, singura concentrare fiind cea din octombrie 1921, la Comandamentul Corpului 4 armată. După război a figurat în controalele Regimentului 113 infanterie până la 1 august 1923, când a fost mutat la Batalionul 12 vânători munte”, mai precizează Petre Otu.

Vă recomandăm să citiți și:

Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin

Frica în politica externă: Cum s-a raportat Austro-Ungaria la Războaiele Balcanice

O întâlnire ciudată: împăratul Wilhelm al II-lea și țarul Nicolae al II-lea

Metoda de tragere rapidă la vânătoare pe care o dezvoltase Nicolae Ceaușescu