O schimbare tensionată de ambasadori francezi la București

În primăvara anului 1916, Franța a numit un nou ambasador în România. Schimbarea ambasadorului survenea într-un moment extrem de complicat. Franța purta de aproape doi ani de zile negocieri cu primul-ministru Ionel Brătianu pentru intrarea României în război alături de Antanta. Un bun negociator, Brătianu a dorit să se asigure că toate condițiile pentru intrarea în război erau acceptate de Antanta. Victimă a acestor negocieri prelungite a fost Camille Blondel, ambasadorul francez de la București. Blondel era văzut la Paris drept prea apropiat de Ionel Brătianu, fiind manipulat de acesta. Predarea mandatului de ambasador nu a fost scutită de tensiuni.

Camille Blondel ocupa, din 1907, postul de ambasador al Franței în România. În tot acest timp a devenit un fin cunoscător al politicii românești. Chiar și așa, în 1916, după doi ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, nu a reușit să încheie negocierile pentru a atrage România în război de partea Antantei.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Exasperate de tergiversările lui Ionel Brătianu, autoritățile franceze decid, în mai 1916, schimbarea sa cu contele de Saint-Aulaire.

Auguste-Félix-Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire (1866–1954), era descendent al unei vechi familii aristocrate franceze și a avut o strălucită carieră diplomatică în nordul Africii (Tunisia, Maroc), America Latină (Peru, Chile, Brazilia), precum şi în câteva ţări europene (Austro-Ungaria, România, Anglia).

„Cum să refuzi în timp de război să servești în acest avanpost al frontului nostru diplomatic?”

Când a auzit că a fost numit ambasador în România a exclamat: „Catastrofă cu neputință de evitat! Cum să refuzi în timp de război să servești în acest avanpost al frontului nostru diplomatic?”. Inițial, trimiterea la București i s-a părut un surghiun, iar ministerul de Externe francez i-a trasat un obiectiv extrem de clar: atragerea României în război de partea Antantei.

Numai că în momentul în care a ajuns la București, a avut o surpriză neplăcută din partea colegului ce urma să îl înlocuiască, asta după ce românii l-au întâmpinat cu mult entuziasm.

„Euforia unei astfel de primiri s-a risipit a doua zi dimineață în gara Bucureşti, când consilierul Legației Franței, Maurice Lacombe, venit să mă întâmpine: `Ce ghinion aveți, chiar la înscăunare! Blondel nu vrea să vă predea serviciul Legației. Este a doua sau a treia oară când crede că România va semna alianța. Dacă nu se înșală, nu vă rămâne decât să faceți cale întoarsă la Paris. Nu vom ști decât peste câteva zile dacă se înșală şi, între timp, vă veți afla în situația cea mai echivocă, închis în camera de la hotel, fără să vedeți pe nimeni”, nota Saint-Aulaire în memoriile sale.

O întâlnire ciudată

Chiar în acea dimineață, are loc o întâlnire între contele de Saint-Aulaire și Camille Blondel.

„Câteva clipe mai târziu, el (Maurice Lacombe, n.r.) mă prezentă colegului pe care acum șovăiam să-l numesc predecesorul meu, deoarece nu mai eram sigur că-i voi fi succesor. Blondel, pe care-l vedeam pentru prima oară, mă primi curtenitor, chiar cu oarecare cordialitate, nelipsită de un strop de ironie în condoleanțele sale pentru eventuala mea înapoiere la Paris, în caz că previziunile lui s-ar fi realizat. Mă asigură că nu mă învinuia pe mine de urâtele procedee ale Ministerului de Externe, inamicul nostru comun, şi astfel se stabili o fraternitate între noi.

`De altfel, adăugă el, în timp de război problemele referitoare la persoane şi la interesul carierei noastre nu contează. Totuşi, dați-mi voie să vă spun că interesul carierei dumneavoastră cere ca eu să rămân la postul meu, cel puţin provizoriu. Dacă doriți să-l preluați imediat, mă voi supune, dar atunci ori veți semna tratatul peste două sau trei zile, evident fără să fi avut nici un merit, şi toată lumea va găsi că gestul nu este elegant, ori negocierile se vor mai prelungi sau poate chiar nu vor reuși, şi răspunderea va fi a dumneavoastră, cel puţin în aparenţă`”, menționa Saint-Aluaire.

Un termen limită

Saint-Aulaire a fost de acord cu înțelegerea pe care i-a propus-o Blondell, dar l-a încorsetat într-un termen de o săptămână pentru a semna tratatul de alianță cu România

„I-am răspuns – preciza Saint-Aulaire –: `Fără a şovăi o clipă, mai mult din spirit de dreptate decât de dragul eleganţei morale, sunt hotărât să vă las satisfacţia semnării tratatului pe care l-aţi negociat, dacă această semnare este iminentă. Dacă situaţia se prelungeşte mai mult de o săptămână, o vom supune printr-o telegramă hotărârii Parisului`.

Blondel mi-a strâns mâna călduros, având în privire expresia unei recunoştinţe, pe care cele ce au urmat au dovedit-o sinceră. Eu însumi am fost atât de mişcat, încât am răspuns acestui elan printr-o sărutare pe amândoi obrajii”.

Instrucțiuni de la Paris pentru rezolvarea problemei

Însă după ce au trecut 10 zile, situația nu se schimbase deloc. Blondel nu reușise să îl convingă pe Brătianu să semneze tratatul cu Antanta, prin urmare cei doi ambasadori au cerut instrucțiuni direct de la Paris.

„După ce au trecut zece zile – nota Sain-Aulaire –, m-am dus la Legație din nou, pentru a cere, de acord cu domnul Blondel, instrucțiuni de la Paris. A doua zi, o telegramă de la Briand (Aristide, primul-ministru francez în acea perioadă, n.r.) îi ordona să-mi predea serviciul, exceptând cazul când negocierile ar lua sfârșit la patruzeci şi opt de ore după primirea ei. Dar cum aceasta nu s-a întâmplat, domnul Blondel s-a executat, nu fără o strângere de inimă, aşa cum mi-am închipuit, dar fără a lăsa să se vadă ceva.

Desigur, nu neglijasem nimic ca să-l împac, potolind supărarea lui împotriva mea şi atenuând o lovitură atât de puternică, dacă tot nu o puteam îndepărta. Totuşi nu mă așteptam ca el să-mi dea fără rezerve tot concursul experientei şi prieteniilor sale în timpul celor patru ani ai misiunii mele în România, unde se instală la ginerele său, mai întâi la Bucureşti, apoi la Iași, după ce capitala a fost ocupată de inamic”.

Saint-Aulaire a reușit în doar câteva săptămâni să încheie tratatul dintre Franța/Antanta şi România, devenind de atunci un susținător înfocat al României.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ambasadorul francez, Brătianu și războiul

Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”

Regele Ferdinand către ambasadorul francez: „Puteţi să contaţi pe armata mea”

Surpriza de care a avut parte ambasadorul francez din România în anul 1916