Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Din arhivele celui de-Al Doilea Război Mondial

6 august 1945: bomba atomică „Little Boy” a fost lansată de aeronava B-29 Enola Gay, pilotată de colonelul Paul Tibbets, deasupra orașului Hiroshima, Japonia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, marcând o escaladare nucleară a conflictului.

(„Little Boy” a fost numele de cod al bombei atomice Mk-I, prima bombă nucleară folosită vreodată în război. Avea aproximativ 3 m lungime, 71 cm lățime și o masă totală de aproape 4 tone. Conținea 64 kg de uraniu-235, din care doar 0.6 g au fost convertite în energie.)

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Peste 70.000 de persoane au murit în acea zi, alte peste 70.000 au fost rănite, iar aproximativ 69% din clădirile orașului au fost distruse. Pe măsură ce victimele au cedat în fața arsurilor și a bolilor cauzate de radiații, până la sfârșitul anului 1945, numărul celor decedați – deși estimările variază și sunt dificil de stabilit cu exactitate – a crescut până la aproximativ 140.000.

Decizia de a folosi prima armă atomică din istorie a fost rezultatul unui calcul complex și brutal, aflat la apogeul unui conflict global ce dura de aproape șase ani. Pe Frontul Pacific, războiul împotriva Japoniei era departe de a fi încheiat. Liderii militari americani se confruntau cu perspectiva unei invazii terestre masive, denumită „Operațiunea Downfall”, care, potrivit estimărilor, ar fi costat sute de mii de vieți de ambele părți. Cu un popor japonez determinat să lupte până la ultimul om, conform principiului onoarei și al loialității față de împărat, războiul părea să nu se mai termine.

În acest context, o altă opțiune, „cu ușile închise” și terifiantă, prindea contur: Proiectul Manhattan. Sub un secret desăvârșit, oamenii de știință americani și aliați au dezvoltat prima bombă atomică. După testul reușit din deșertul New Mexico, efectuat la 16 iulie 1945, Harry Truman (cel de-al 33-lea președinte al SUA) a fost pus în fața unei decizii monumentale: să folosească această nouă armă ori să continue războiul convențional. Prin Declarația de la Potsdam – ultimatum emis la 26 iulie 1945, liderii SUA, Marii Britanii și Chinei au cerut capitularea necondiționată a Japoniei, amenințând cu o distrugere rapidă și totală în caz de refuz, o cerere clară și terifiantă pe care Tokyo însă a refuzat-o. Pentru Truman și consilierii săi, bomba părea singura modalitate de a forța o capitulare rapidă și de a salva viețile soldaților americani.

Așadar, în dimineața zilei de 6 august, la ora 8:15, Hiroshima era încă un oraș plin de viață, cu oameni care poate nu visaseră niciodată ce avea să le marcheze existența. Și s-a desfășurat infernul. Cerul a fost străpuns de o lumină orbitoare, mai intensă decât soarele, urmată de o undă de șoc devastatoare și de un nor gigantic în formă de ciupercă. „Little Boy”, o bombă cu uraniu, explodase la o altitudine de 580 de metri deasupra orașului. În câteva secunde, o minge de foc cu o temperatură de milioane de grade Celsius a vaporizat totul pe o rază de sute de metri de la epicentru. Valul de șoc de după a spulberat clădiri și a pulverizat corpurile oamenilor aflați în calea sa.

Consecințele au fost greu de imaginat sau descris. Arsurile grave și rănile provocate de fragmentele de sticlă și moloz au transformat supraviețuitorii în umbre desfigurate. Zeci de mii de oameni au fost prinși sub dărâmături. Apoi a venit „ploaia neagră”, precipitații radioactivă de funingine și murdărie, care a acoperit supraviețuitorii, accentuând efectele radiațiilor. Pentru cei care au trăit, suferința nu se terminase. Bolile cauzate de radiații – anemie, căderea părului, hemoragii interne – au început să se manifeste, ucigând lent și chinuitor, în vreme ce medicii erau neputincioși în fața unei maladii complet necunoscute la acel moment. Acești supraviețuitori, cunoscuți sub numele de hibakusha, aveau să poarte cicatricile fizice și psihice ale momentului „Little boy” pentru tot restul vieții.

Trei zile mai târziu, la 9 august, a doua bombă atomică, „Fat Man”, a fost lansată asupra orașului Nagasaki. Deși ținta sa inițială fusese orașul Kokura, din cauza vizibilității scăzute cauzată de condițiile meteo, aeronava a fost redirecționată către ținta secundară, Nagasaki. Un al doilea iad declanșat printre japonezi. În următoarele două până la patru luni, efectele bombardamentelor atomice au ucis între 90.000 și 166.000 de oameni în Hiroshima și între 60.000 și 80.000 de oameni în Nagasaki; aproximativ jumătate din decese au avut loc în prima zi.

(„Fat Man” conținea plutoniu ca material fisionabil. Plutoniul era situat în centrul bombei, înconjurat de explozivi care comprimau miezul pentru a declanșa reacția nucleară. Bomba cântărea 4.600 kg, avea o lungime de 3,2 metri și un diametru de 1,5 metri, precum și o putere de explozie de 21 de kilotone , TNT – aproximativ 42 milioane de batoane de dinamită).

Într-un final, aceste două evenimente teribile au forțat Japonia să accepte capitularea necondiționată, anunțată oficial de împăratul Hirohito la 15 august 1945. Cel de-Al Doilea Război Mondial s-a încheiat, dar lumea nu mai era aceeași. Era atomică începuse.

Decizia de a folosi bomba a stârnit dezbateri aprinse, care continuă încă. Susținătorii, inclusiv președintele Truman, au argumentat că au salvat nenumărate vieți, scurtând războiul, subliniind că fără această acțiune, invazia terestră a Japoniei ar fi fost o baie de sânge de o amploare greu de imaginat.

Pe de altă parte, criticii au condamnat bombardamentele ca pe o acțiune imorală și disproportionată îndreptată împotriva civililor. Unii istorici au sugerat că Japonia ar fi capitulat oricum, sub presiunea ofensivei sovietice și a blocadei navale. Pentru ei, bombele atomice au reprezentat nu doar o acțiune militară, ci și un mesaj strategic adresat Uniunii Sovietice, marcând începutul Războiului Rece.

Japonia fusese zguduită profund la nivel fizic, uman și moral. Cele două orașe au fost aproape eradicate: peste 60% din Hiroshima și 40% din Nagasaki au fost pulverizate, iar radiațiile au afectat generații întregi. Reconstrucția a fost lentă și dureroasă. Hibakusha (supraviețuitorii) au suferit boli cronice și au avut parte de discriminare, iar economia Japoniei a fost paralizată. Cu toate acestea, prin eforturi masive și ajutor internațional, Japonia a început să se ridice. Până în anii 1960, Hiroshima și Nagasaki erau din nou funcționale, iar Japonia a devenit o putere economică globală. Astăzi, aceste orașe își trăiesc viețile normale, dar nu uită trecutul. Fiecare generație care trece pe aici preia povestea și răspunderea de a o povesti mai departe.

Surse:

https://www.nationalww2museum.org/war/articles/atomic-bomb-hiroshima

https://www.britannica.com/event/atomic-bombings-of-Hiroshima-and-Nagasaki

https://ahf.nuclearmuseum.org/ahf/history/debate-over-bomb/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Imagini în premieră mondială dezvăluie tremurul cuantic al atomilor înainte ca o moleculă să se spargă

Biblia deține recordul mondial pentru cea mai vândută carte din istorie

Gustav Stresemann: omul care a reconstruit Germania după Primul Război Mondial

Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina