Joseph Vacher, „Spintecătorul francez”. Cazul care a testat metodele criminalisticii moderne

Între 1894 și 1897, mai multe crime asemănătoare au fost descoperite în zone rurale din sud-estul Franței. Victimele erau în principal adolescenți care păzeau animale în locuri izolate. Cum atacurile se petreceau în departamente diferite, autoritățile locale le-au cercetat inițial separat.

Joseph Vacher, un bărbat care străbătea Franța pe jos, avea să mărturisească 11 omoruri. Presa l-a numit „Spintecătorul francez” sau „Spintecătorul din sud-est”, prin comparație cu criminalul neidentificat care atacase femei în cartierul londonez Whitechapel.

Importanța istorică a cazului nu rezultă numai din violența faptelor, ci și din metodele folosite pentru a demonstra că mai multe crime, comise la distanțe mari, aveau același autor.

De la armată la internarea într-un azil

Joseph Vacher s-a născut la 16 noiembrie 1869 în Beaufort, o localitate din departamentul Isère. Provenea dintr-o familie numeroasă de agricultori și a intrat în armată în tinerețe.

În 1893, după ce o femeie i-a respins cererea în căsătorie, Vacher a împușcat-o, apoi a încercat să se sinucidă. Amândoi au supraviețuit, însă el a rămas cu cicatrici și cu o paralizie parțială a feței.

A fost internat succesiv în două instituții psihiatrice și declarat lipsit de discernământ pentru atac. În aprilie 1894, medicii l-au considerat vindecat și l-au externat. În următorii trei ani a cutreierat mai multe regiuni ale Franței, supraviețuind din munci ocazionale și din ceea ce primea de la localnici.

Atacul care a dus la capturarea lui

La 4 august 1897, Vacher a atacat-o pe Marie Héraud, care strângea plante și lemne pe un câmp din apropierea localității Champis. Femeia a opus rezistență și a strigat după ajutor. Soțul ei, copiii și câțiva oameni aflați în apropiere au intervenit și l-au imobilizat până la sosirea autorităților.

Vacher a fost condamnat inițial pentru agresiune. Incidentul nu dovedea însă că el era autorul omorurilor care alarmaseră regiunea.

Legătura a fost făcută de judecătorul de instrucție Émile Fourquet, care cerceta uciderea adolescentului Victor Portalier. Magistratul observase asemănări între mai multe crime și trimisese solicitări de informații în diferite departamente.

O investigație care a depășit granițele locale

Fourquet a comparat descrierile martorilor, locurile atacurilor și modul de operare. A reconstruit deplasările suspectului și a chemat locuitori din localitățile prin care acesta trecuse pentru a-l identifica.

Demersul era important într-o perioadă în care polițiile locale nu dispuneau de baze de date comune, iar informațiile circulau greu între jurisdicții. Criminalul profita, chiar fără un plan elaborat, de fragmentarea administrativă: după un atac, trecea în alt departament, unde autoritățile nu cunoșteau întotdeauna dosarele precedente.

În octombrie 1897, Vacher a recunoscut opt crime, apoi și-a extins mărturisirea la 11. Alte omoruri i-au fost atribuite de presă și de anchetatori, dar nu au putut fi demonstrate cu certitudine.

Alexandre Lacassagne și expertiza medico-legală

Problema centrală a procesului era discernământul. Vacher susținea că acționase în episoade de nebunie și invoca internările sale anterioare.

Alexandre Lacassagne, profesor de medicină legală la Universitatea din Lyon, a fost desemnat să îl examineze împreună cu alți medici. Specialistul a analizat istoricul medical, declarațiile, comportamentul și caracteristicile crimelor.

Experții au concluzionat că Vacher suferea de tulburări psihice, dar înțelegea natura faptelor sale și încercase să evite răspunderea. Concluzia, contestabilă din perspectiva psihiatriei actuale, a avut o influență decisivă asupra procesului.

Vacher a fost judecat la Bourg-en-Bresse în octombrie 1898. Procesul s-a concentrat asupra uciderii lui Victor Portalier, pentru care probele erau considerate cele mai puternice. A fost condamnat la moarte și executat prin ghilotinare la 31 decembrie 1898.

Ce a schimbat cazul Vacher

Dosarul a demonstrat utilitatea comparării sistematice a crimelor săvârșite în jurisdicții diferite. Mărturiile, traseele, descrierea suspectului și particularitățile atacurilor au fost tratate ca părți ale aceleiași investigații.

Cazul a evidențiat și creșterea rolului expertului medico-legal în instanță. După proces, Lacassagne a publicat volumul „Vacher l’éventreur et les crimes sadiques”, în care a reunit documente, declarații și observații medicale.

Metodele folosite nu reprezintă profilarea criminală în sensul actual și nici nu au creat singure criminalistica modernă. Ele au făcut însă parte din transformarea europeană prin care ancheta penală începea să se bazeze mai mult pe confruntarea sistematică a probelor, pe cooperarea dintre jurisdicții și pe expertiza științifică.

Surse:

https://journals.openedition.org/droitcultures/2323

https://books.google.ro/books/about/The_Killer_of_Little_Shepherds.html?id=FXvbrQidTlcC&redir_esc=y

https://www.nytimes.com/1899/01/01/archives/french-ripper-guillotined-joseph-vacher-who-murdered-more-than-a.html

https://archive.org/details/vacherlventreu00laca

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ted Bundy, criminalul care părea perfect normal. De ce este invocat adesea ca exemplu clasic de psihopat

Jack Henry Abbott: criminalul lăudat de laureați ai Premiului Nobel

Jack Unterweger: criminalul care a scris despre propriile victime în ziare și cărți

Allan Menzies, ucigașul care a vrut să devină vampir. Obsedat de fantasme: Cum un film de groază l-a transformat într-un criminal sângeros