Home » Lumea digitală » Augmentarea omului cu părți robotizate este cât se poate de la îndemână

Augmentarea omului cu părți robotizate este cât se poate de la îndemână

Augmentarea omului cu părți robotizate este cât se poate de la îndemână
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 19.03.2023

Augmentarea corpului uman, care ar implica atașarea unor părți suplimentare robotizate de corp și care ne-ar spori abilitățile ar fi putea fi cât de curând un procedeu posibil, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cambridge din Anglia.

Tamar Makin, profesor de neuroștiință cognitivă la unitatea de cogniție și creier de la Universitatea Cambridge din Anglia, a spus că abordarea ar putea crește productivitatea oamenilor.

„Dacă vrei un braț în plus în timp ce gătești în bucătărie, astfel încât să amesteci supa în timp ce tai legumele, ai putea avea opțiunea de a purta și de a controla independent un braț robotic extra”, a spus prof. Tamar Makin, potrivit The Guardian.

Cum ar putea fi de folos degetul robotizat?

Această abordare are precedent. Dani Clode, designer și coleg al profesorului Makin, de la Universitatea Cambridge, a creat deja un deget mare imprimat 3D, care poate fi adăugat la orice mână.

Makin a declarat că degetul mare va fi util pentru chelneri, atunci când țin farfuriile în mână sau pentru inginerii electrici atunci când lipesc ceva. Alte părți robotizate ale corpului ar putea fi proiectate pentru nevoi specifice la locul de muncă. De exemplu, brațul suplimentar ar putea ajuta un constructor să bată un cui în timp ce ține o grindă în poziție.

„Am vorbit cu un chirurg, care era foarte interesat să își țină camera în timp ce face o operație la umăr, în loc ca aceasta să-i fie ținută de asistentul său. El a vrut să dețină controlul deplin asupra instrumentelor pe care le folosește cu cele două mâini. A vrut să țină camera și să o poată în același timp manipula”, a spus Clode.

Echipa a spus că părțile robotizate ale corpului ar putea permite un control mult mai mare decât un simplu dispozitiv montat, funcționarea lor fiind inspirată de mecanismele noastre naturale de acțiune.

„Vrem ceva ce să putem controla foarte precis, fără să fim nevoiți să articulăm ce anume dorim”, a declarat Makin.

Echipa are în vedere ca aceste dispozitive să fie folosite și de celelalte persoane, pe lângă cele cu dizabilități.

Clode a declarat că o caracteristică importantă a dispozitivelor de augmentare umană este că acestea nu diminuează capacitățile anterioare ale purtătorului.

Un aspect esențial al dispozitivelor de augmentare umană, potrivit lui Clode, este acela că, spre deosebire de o lopată care este folosită ca să ne sporească abilitățile de a săpa, astfel de părți ale corpului robotizate nu trebuie să fie acționate manual.

Cum funcționează degetul mare robotizat?

În cadrul unui test, 98% dintre oameni au putut folosi degetul mare în primul minut.

Degetul mare suplimentar este conectat la două motoare bazate pe încheietura mâinii. La rândul lor, acestea sunt conectate la o baterie și un microcontroler de pe brațul superior. Sistemul acesta este conectat fără fir la microcontrolerele montate pe pantofii sau gleznele purtătorului. Acestea sunt și ele conectate la senzori de presiune sub cele două degete mari de la picioare.

„Se apasă pe acești senzori de presiune și de asta controlează degetul mare”, a spus Clode.

Unele laboratoare s-au concentrat asupra posibilității de a utiliza electrozi în creier sau în măduva spinării pentru a controla dispozitive externe, însă Makin consideră că nu există nicio justificare etică pentru o astfel de abordare invazivă la oameni sănătoși.

Atunci când Clode a efectuat cercetări la expoziția de vară a Royal Society, în cadrul căreia membrii publicului au avut ocazia să încerce degetul mare suplimentar, rezultatele au fost uimitoare.

„Din aproximativ 600 de persoane cu vârste cuprinse între trei și 97 de ani, 98% au putut să îl folosească în primul minut, ceea ce înseamnă că… puteau deja să mute obiectele în jurul lor, conform instrucțiunilor. Nu îmi pot imagina un cop cerebral care să facă asta”, a spus Clode.

Vă mai recomandăm și: 

Stimularea electrică non-invazivă a creierului i-ar putea ajuta pe fumători să renunțe la viciu

Peste o treime dintre români, interesați să-și dezvolte capacitatea creierului prin augmentare umană

Ce se va întâmpla cu oamenii în viitor? Previziuni pentru anul 1 milion

Ce-ar fi dacă roboții ar putea simți o atingere la fel ca oamenii?

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
O gaură cât Portugalia s-a deschis în gheața Antarcticii. Fenomenul care i-a surprins pe cercetători
O gaură cât Portugalia s-a deschis în gheața Antarcticii. Fenomenul care i-a surprins pe cercetători
O fortăreață romană descoperită în Țara Galilor ar putea confirma o legendă veche de aproape 1.700 de ani
O fortăreață romană descoperită în Țara Galilor ar putea confirma o legendă veche de aproape 1.700 de ani
O procedură de 15 minute ar putea ameliora durerile și amorțeala provocate de sindromul de tunel carpian
O procedură de 15 minute ar putea ameliora durerile și amorțeala provocate de sindromul de tunel carpian
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Vrei să înveți mai ușor o limbă străină? De ce ar trebui să începi cu sunetele, nu cu gramatica
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Deficitul caloric are un efect neașteptat asupra ADN-ului
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Shakespeare ar fi scris o piesă împreună cu marele său rival. Descoperirea care redeschide un mister vechi de 430 de ani
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Un test neanunțat al unui startup spațial controversat i-a șocat pe astronomi
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide (P)
Odiseea pe scenă acum 2.400 de ani! Un ciclop beat, glume fără perdea și actori costumați indecent în piesa lui Euripide ...
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de obscenităţi
Faimoasa comoară a Europei la care Michelangelo a folosit Raportul de Aur. La inaugurarea ei, artistul a fost acuzat de ...
De ce psihologii nu recomandă sfaturile despre sănătate mintală de la chatboți?
De ce psihologii nu recomandă sfaturile despre sănătate mintală de la chatboți?
O mică insulă din Fiji riscă să fie înghițită de ocean, dar oamenii refuză să-și abandoneze locuințele
O mică insulă din Fiji riscă să fie înghițită de ocean, dar oamenii refuză să-și abandoneze locuințele
Mănânci târziu seara? Un studiu pe aproape 200.000 de persoane arată ce risc poate exista pentru ficat
Mănânci târziu seara? Un studiu pe aproape 200.000 de persoane arată ce risc poate exista pentru ficat
Un naufragiu vechi de 4.500 de ani ar putea rescrie istoria navigației. Descoperirea făcută în largul Turciei
Un naufragiu vechi de 4.500 de ani ar putea rescrie istoria navigației. Descoperirea făcută în largul Turciei
Exercițiul simplu care poate reduce tensiunea arterială. Ce se întâmplă dacă îl faci doar o dată pe săptămână?
Exercițiul simplu care poate reduce tensiunea arterială. Ce se întâmplă dacă îl faci doar o dată pe săptămână?
Cancerul pancreatic, depistat înainte să fie vizibil la tomografie. Ce aduce nou inteligența artificială
Cancerul pancreatic, depistat înainte să fie vizibil la tomografie. Ce aduce nou inteligența artificială
Au găsit arheologii dovezi că Ulise a existat? Inscripțiile vechi de peste 2.000 de ani care au schimbat istoria insulei Itaca (P)
Au găsit arheologii dovezi că Ulise a existat? Inscripțiile vechi de peste 2.000 de ani care au schimbat istoria insulei ...
Două voci, o singură patrie și un vis frânt prea devreme – Ion și Doina Aldea-Teodorovici, martirii cântecului românesc
Două voci, o singură patrie și un vis frânt prea devreme – Ion și Doina Aldea-Teodorovici, martirii cântecului ...
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment