De ce nu recunoaştem propria voce înregistrată?

Fie mai joasă, fie mai subţire, vocea noastră este supusă unui truc care se întâmplă din cauza modurilor în care sunetele pot călători în urechea noastră interioară.

 

Fiecare auzim ciripitul păsărilor, zumzetul albinelelor, vocea altor oameni – toate aceste sunete trec printr-un val de presiune atunci când se deplasează prin aer. Urechile noastre exterioare „capturează” aceste valuri, transmiţându-le spre creierul nostru, prin canalul auditiv. În canalul auditiv, sunetele lovesc timpanul, care declanşează vibraţii. Aceste vibraţii călătoresc în urechea internă, acolo vibraţiile sunt traduse în semnale care pot fi transmise prin nervul auditiv la creier pentru interpretare.

 

Urechea internă este stimulată nu doar prin undele sonore externe ce provin din canalul auditiv. De asemenea, urechea internă preia şi vibraţiile care se declanşează în interiorul corpului şi combină aceste două surse pentru a genera sunetul pe care îl auzim.

 

Când vorbim, vibraţiile din corzile vocale rezonează în gât şi în gură, iar unele se transmit prin oasele gâtului şi capului. Urechea internă percepe aceste vibraţii ca şi pe celelealte, le transformă în semnale electrice şi le trimite la creier. Ori de câte ori vorbeşti, urechea internă este stimulată atât prin vibraţiile interne, care provin din oase, cât şi de sunetul care iese din gura ta şi călătoreşte prin aer şi ajunge în urechi.

 

Această combinaţie de vibraţii ale propriei voci vin la urechea internă prin două căi diferite: vocea ta (pe care în mod normal, o auzi) capătă un caracter unic, pe care alte sunete ce traversează doar presiunea aerului nu o au. În special, sporii profunzi ai oaselor creează vibraţii de o frecvenţă mai joasă  care face ca vocea ta înregistrată să pară străină. 

 

Surse: Mentalfloss, Collective Evolution