De ce dinții nu sunt oase?

La prima vedere, dinții par foarte asemănători cu oasele: ambele sunt dure, albe și bogate în calciu. Totuși, dinții nu sunt considerați oase. Deși împart câteva trăsături de bază, între ele există diferențe esențiale.

Principala asemănare dintre dinți și oase este compoziția: ambele sunt formate din țesuturi dure, mineralizate, care conțin calciu, fosfor, fluor și magneziu. La nivel molecular, aceste minerale formează o structură cristalină solidă, ceea ce le face mult mai dure decât orice alt țesut din corp.

• Când au început oamenii să mănânce carne pentru prima oară?
• De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații?

„Sunt ambele țesuturi mineralizate. Dar, sincer vorbind, aici se termină asemănarea”, explică dr. Edmond Hewlett, profesor emerit la UCLA School of Dentistry (AU). Unul dintre motivele pentru care dinții nu sunt considerați oase este funcția lor diferită. Scopul principal al dinților este de a mărunți alimentele la începutul procesului digestiv, dar și de a ajuta la formarea sunetelor în vorbire. Prin urmare, dinții sunt considerați parte a sistemului digestiv.

Iată de ce dinții nu sunt considerați oase!

Oasele, în schimb, au alte roluri: îi oferă structură și sprijin corpului, servind drept puncte de ancorare pentru mușchi; protejează organele vitale, cum ar fi inima și plămânii; și acționează ca „uzine” biologice, producând celule roșii și albe, responsabile de transportarea oxigenului și de funcționarea sistemului imunitar.

Există, totuși, o mică zonă de suprapunere între funcțiile dinților și ale oaselor: oasele maxilarului susțin dinții și au un rol important în procesul de mestecare.

„Lucrează împreună, dar sunt separate”, spune Hewlett. Deoarece au roluri diferite, și structura lor este diferită. Stratul exterior al dintelui se numește smalț, este un strat subțire de țesut mineralizat, cea mai dură substanță din corp. Această rezistență li se datorează cristalelor extrem de dense formate dintr-un compus de calciu și fosfat.

Sub smalț se află dentina, un alt tip de țesut mineralizat, puțin mai moale, dar încă dur. Dentina reprezintă cea mai mare parte a dintelui și conține tuburi microscopice prin care trec vase de sânge și terminații nervoase. În centrul dintelui se află pulpa, un țesut moale, gelatinos, care adăpostește vase de sânge și nervi responsabili pentru sensibilitatea dentară.

Ce sunt oasele?

Structura oaselor este cu totul diferită. Acestea sunt acoperite de o membrană subțire și rezistentă numită periost, bogată în vase de sânge și nervi, esențiale pentru creșterea și vindecarea țesutului. Urmează stratul de os compact, foarte dens și durabil. În interior se găsește țesutul spongios, plin de mici cavități care adăpostesc măduva osoasă, locul unde se formează celulele sanguine.

Un detaliu important este că, spre deosebire de dinți, oasele conțin vase de sânge și nervi atât la exterior, cât și în interior. Asta pentru că oasele sunt țesuturi vii, pe când dinții nu, iar aceasta este una dintre cele mai mari deosebiri dintre ele.

Dinții se formează în timpul dezvoltării fetale și al copilăriei timpurii din celule specializate numite ameloblaste și odontoblaste, care produc straturile de smalț și dentină. După finalizarea procesului, celulele care formează smalțul mor, ceea ce înseamnă că, dacă un dinte se ciobește sau se rupe, țesutul pierdut nu se mai regenerează. Deși pulpa din interiorul dintelui este un țesut viu, ea nu poate reconstrui smalțul sau dentina, explică LiveScience.

Oasele, în schimb, sunt structuri dinamice, aflate într-un proces continuu de remodelare. Ele conțin o rețea de vase de sânge, nervi și celule vii (osteoblaste și osteoclaste), care reconstruiesc și degradează țesutul osos în mod constant. Acest proces le permite oaselor să se vindece după fracturi și să se adapteze la schimbările corpului, cum ar fi modificările de greutate sau nivelul de activitate. De fapt, majoritatea scheletului uman adult se reînnoiește complet aproximativ o dată la fiecare 10 ani.

„Osul este o parte vie a corpului. Dar ai grijă și de dinții tăi, ei nu vor crește niciodată la loc”, spune Hewlett.

Vă recomandăm să citiți și:

Pentru prima dată, cercetătorii au transferat un comportament de la o specie la alta prin editarea genetică

Cercetătorii descoperit un nou tip de conexiune între neuroni

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au introdus gene de Neanderthal și Denisovan la șoareci?

Noi cercetări arată că un îndulcitor ar putea ajuta la creșterea părului