Ce este psihanaliza?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Istoria psihanalizei începe în anii 1900. Atunci, întemeietorul ei, Sigmund Freud, medic neurolog, începe să studieze problema isteriei, o patologie foarte răspândită în acea perioadă şi pe care, alături de alţi specialişti ai vremii, încearcă să o trateze cu ajutorul hipnozei. În momentul în care apărea un simptom, pacientul era întins, băgat într-o transă şi hipnotizatorul dădea sugestia ca acel simptom să dispară. Problema era că după acest lucru, apărea un alt simptom care îl înlocuia pe cel precedent. A observat pe parcursul terapiei faptul că în spatele fiecărui simptom se afla o amintire cu un puternic impact emoţional (o femeie care nu voia sub nicio formă să bea apă a adus pe timpul hipnozei o amintire în care a văzut câinele menajerei cum bea apă dintr-un pahar al ei) şi hipnoza acum ţintea spre aflarea acelei amintiri, Freud dând sugestii ca pacientul să îşi amintească acel eveniment după ce se trezeşte din transă.

Datorită faptului că în timp ce era pacientul în transa hipnotică, adică într-o stare de relaxare totală în care hipnotizatorul îl ghida spre anumite amintiri pe pacient, pacientul nu îşi amintea absolut nimic din ceea ce se întâmpla acolo, doar dacă i se dădea expres o astfel de sugestie (când te trezeşti vreau să îţi aminteşti de amintirea……), lui Freud i-a fost întărită ideea faptului că există o parte inconştientă a minţii, o parte pe care persoanele nu o cunosc decât cu unele rezistenţe.

Mai mult decât atât, pe parcurs a observat faptul că pacienţii se simţeau mai bine discutând despre acest lucruri treji şi a început să discute cu ei aflând acele amintiri traumatice dintr-o stare de conştienţă totală, faţă de cea de transă hipnotică pe care o alegea înainte. Faptul că persoanele aflate într-o stare de conflict psihic sau suferinţă au anumite amintiri pe care au ales să le uite datorită faptului că sunt foarte dureroase şi că există o mare dificultate în a şi le aminti, l-a făcut pe Freud să pună bazele primei teorii psihanalitice cu privire la psihic.

Astfel, el a vorbit despre faptul că psihicul este compus din trei camere: Conştient – partea pe care o cunoaştem, Inconştient – partea pe care nu o cunoaştem, cea care stă ascunsă şi Preconştient – o cameră între cele două în care stau ideile şi amintirile care pot fi amintite cu uşurinţă.

De aici, Sigmund Freud, prin practica sa terapeutică, a descoperit faptul că pacienţii care veneau  cu probleme ce ţin de isterie aveau un lucru în comun: o amintire traumatică în care erau abuzaţi de părinţi. Ulterior, după ce a lansat public această idee, a descoperit faptul că amintirile sunt foarte strâns legate de imaginaţie, iar ceea ce el descoperea că li s-a întâmplat pacienţilor la vârste de 2-3-4-5 ani de fapt erau o parte realitate şi o altă parte imaginaţie. Mai mult de atât, aceste amintiri erau doar „amintiri ecran” adică amintiri care erau folosite pentru a ascunde alte lucruri (amintirea cu câinele care bea din paharul de apă

Astfel psihanaliza, care acum, în anul 1905 are o perspectivă total diferită a psihicului faţă de alte domenii, studiază dorinţele pacientului şi încearcă să ajungă la amintirile dureroase sau nepotrivite pe care persoana în cauză le-a blocat şi care dau naştere simptomelor.

Acum, în anul 2019, psihanaliza a evoluat mult mai mult în decursul anilor şi nu se ocupă doar cu atât. În aceşti ani, psihanaliza tratează o gamă variată de dificultăţi psihice, de la psihoze la tulburări de personalitate borderline, la probleme ce ţin de nevroze. De la probleme sexuale, la cele legate de stimă de sine, atacuri de panică sau ticuri. Faţă de începutul anilor 1900 când psihanaliştii erau tăcuţi şi nu spuneau aproape nimic, acum terapia se desfăşoară într-un climat mai relaţional, însă se păstrează ideea conform căreia vorbitul este cea mai bună cură.

Articol scris de Tiberiu Seeberger, psihoterapeut psihanalist (www.seeberger.ro, 0760615143).