De ce adoră câinii să îngroape oase

Ronțăirea oaselor este una dintre activitățile preferate ale câinilor, iar dacă un os este îndeajuns de delicios, ar putea chiar să fie îngropat.

Însă, pentru oameni, acest comportament ar putea părea bizar. Așadar, de ce depun câinii atât de mult efort și timp pentru a-și îngropa cele mai de preț obiecte?

• De ce femeile trăiesc mai mult decât bărbații?
• De ce dinții nu sunt oase?

„Motivul pentru care un câine îngroapă ceva este ca să păstreze acel obiect pentru mai târziu. Atunci când nu știi de unde va veni următoarea masă, este logic să te gândești să-ți ascunzi resturile”, a explicat Teoti Anderson, dresor profesionist de câini și consultant comportamental.

Până și puii de lup își ascund hrana

Acțiunea de a îngropa oasele este o formă de „colectare de mâncare” (din limba engleză „food caching”), ceea ce implică depozitarea resurselor de hrană cu scopul ca acestea să fie accesate mai târziu. Acesta este un comportament comun în rândul multor specii de păsări și mamifere, inclusiv la strămoșii câinilor domestici, lupii cenușii.

Deși lupii, cunoscuți pentru abilitățile șirete de vânătoare, au tendința să rămână într-o zonă îndeajuns de mult încât să-și devoreze în totalitate prada, aceștia își îngropă ocazional rămășițele prăzilor, potrivit unui studiu publicat în 1976 în jurnalul Ethology. Lupii și alte canide sunt cunoscute pentru practica de „colectare împrăștiată” (din limba engleză „scatter hoarders”). Astfel, își depozitează hrana în mai multe ascunzișuri situate de-a lungul unei zone vaste.

Același studiu a arătat că până și puii de lup își ascund hrana. Uneori chiar o mută pentru a nu fi descoperită de frați. Așadar, atunci când câinii manifestă acest comportament aparent neobișnuit în curtea din spatele casei tale, nu este cazul să-ți faci griji. Aceștia pur și simplu își ascultă instinctele.

Modul prin care un câine stresat se relaxează

Majoritatea câinilor din ziua de astăzi nu mai trebuie să-și depoziteze hrana pentru că sunt răsfățați de „părinți” umani care au grijă de ei. Însă, asta nu înseamnă că instinctul de a ascunde lucruri pentru mai târziu nu mai există. Uneori, instinctul de a îngropa ceva nu are nimic de-a face cu depozitarea sau protejarea hranei. Potrivit lui Cesar Millan, specialist în comportamentul canin, îngroparea poate fi modul prin care un câine își poate savura mai târziu bunurile prețioase. De asemenea, poate fi modul prin care un câine plictisit încearcă să se joace cu stăpânul sau un câine stresat se relaxează.

Între timp, unele rase, precum terrierii, sunt pur și simplu mai predispuși la săpatul gropilor, fie că este vorba de îngropatul hranei sau crearea ascunzișurilor fără niciun motiv. Anderson a mai precizat că dacă un câine nu prezintă un astfel de instinct nu ar trebui să ne îngrijorăm, potrivit Live Science.

Câinii au un simț incredibil al mirosului

Totodată, câinii par să-și viziteze bunurile îngropate ori de câte ori simt nevoia. „Unii câini ascund un obiect și apoi îl ignoră timp de o săptămână. Alți câini sunt mai indeciși și își mută obiectele de 20 de ori înainte să se hotărască asupra unui loc. Pe de altă parte, unii câini pot îngropa un os și apoi să uite complet de acesta”, a adăugat Anderson.

Totuși, dacă un câine nu își recuperează „comoara”, asta nu înseamnă că a uitat unde este îngropată. Câinii au un simț incredibil al mirosului, de 10.000 până la 100.000 de ori mai puternic decât cel al oamenilor, potrivit unor cercetări publicate în jurnalul Applied Animal Behaviour Science.

De asemenea, câinii pot alege să îngroape o varietate de obiecte. „Am cunoscut un câine care îngropa pietre. Nu știu de ce erau acele pietre atât de speciale, însă pentru el erau foarte deosebite”, a mai spus Anderson.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un câine și-a așteptat stăpânul în fața unui spital din Turcia timp de aproape o săptămână

Țipi la animalele tale de companie? Un nou studiu arată care sunt efectele pe termen lung asupra câinelui tău

Arheologii au descoperit oasele unui câine din Epoca de Piatră, care ar fi fost îngropat alături de stăpânul său

Un an din viața unui câine nu este, de fapt, echivalentul a șapte ani la om. Cum au demontat cercetătorii mitul