Cu ce fel de combustibil funcţionează navele spaţiale?

Combustibilii solizi se compun din amestecuri omogenizate din mai multe substanţe precum granule de nitrat de amoniu, perclorat de amoniu şi nitrat de potasiu, stabilizatori diverşi, aluminiu, beriliu, oxizi de fier şi oxizi de cupru.

Combustibilii solizi au ca avantaje faptul că sunt mult mai uşor de depozitat şi transportat decât cei lichizi.

Ca dezavantaje comparativ cu combustibilii lichizi, cei solizi prezintă un impuls specific de ardere mai scăzut. De asemenea, prezintă unele probleme la aprinderea asistată de computer. Deoarece procesul de combustie este dependent de suprafaţa de ardere a combustibilului solid, orice fisură sau gol din compoziţie afectează rata de ardere. Din acest motiv, combustibilii solizi necesită dese operaţiuni de control prin scanare cu raze X, înainte de a fi folosiţi la decolarea unei rachete.

La ora actuală există peste 170 de amestecuri de combustibili lichizi pentru rachete, doar în Statele Unite fiind folosite 25 de amestecuri lichide în toate zborurile care au avut loc la Cape Canaveral. Cele mai des întâlnite amestecuri lichide constau din LOX (o formă de oxigen lichid) şi kerosen de tip RP-1, folosit pentru zborurile Saturn V, Atlas V şi Falcon, plus zborurile Soyuz. Urmează combinaţia dintre LOX şi hidrogen lichid, amestecul dintre tetroxid de nitrogen şi hydrazine, MMH-uri sau UDMH-uri, folosite îndeosebi în zborurile cosmice cu aplicaţie militară şi zborurile lungi în spaţiu.

Ca şi avantaje, combustibilii lichizi au o ardere mai rapidă decât cele solide, ardere care poate fi mai uşor oprită, iar intensitatea sa este mai uşor reglabilă.

În plus, sunt şi mai ieftine.

Marele lor dezavantaj ţine de rata de oxidare, sunt amestecuri lichide de o toxicitate extremă (în special cele care conţin acizi nitrici) şi sunt dificil de depozitat şi transportat în deplină siguranţă.