Cea mai veche fosilă a unei ţestoase. Oamenii de ştiinţă au fost uimiţi când au descoperit-o

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Fosila de ţestoasă din specia Desmatochelys padillai, specie dispărută, a fost descoperită la Villa de Leyva, Colombia şi precede cu 25 de milioane de ani cea mai veche fosilă de ţestoasă marină cunoscută până în prezent, un exemplar din specia Santanachelys gaffneyi ce a fost descoperit în Brazilia.

Specimenul de ţestoasă Desmatochelys padillai a fost descoperit de o femeie pasionată de paleontologie, Mary Luz Parra, şi de cei doi fraţi ai săi în 2007. Fosila a fost analizată de Edwin Cadena, cercetător la Senckenberg Research Institute şi de James Parham, profesor la California State University, Fullerton. Cei doi au ajuns la concluzia că este cea mai veche fosilă a unei ţestoase marine, datând din Cretacic, perioadă cuprinsă între acum 145,5 milioane de ani şi acum 65,5 milioane de ani.

„Ceea ce este foarte interesant la această ţestoasă este că este foarte veche dar nu este tocmai primitivă”, a explicat Parham pentru Live Science. Deşi acest specimen a trăit în urmă cu 120 de milioane de ani, nu arată ca o ţestoasă dintr-o specie primitivă, aflată la începutul drumului evolutiv, fiind în schimb „extrem de specializată”. Acest lucru sugerează că ar putea exista şi fosile mai vechi ale unor ţestoase marine mai primitive.

O altă implicaţie a acestei descoperiri este că ţestoasele marine ar fi putut evolua de mai multe ori în cursul istoriei. Dacă ţinem cont de faptul că D. padillai este o specie atât de veche dar nu prezintă trăsături primitive, ar putea însemna că nu are nicio legătură evolutivă cu ţestoasele moderne, ci ar fi putut trece printr-un proces evolutiv prin care s-a adaptat la viaţa marină, iar celelalte ţestoase marine ar fi putut să evolueze în mod similar însă dintr-un strămoş diferit, conform celor doi oameni de ştiinţă.

James Parham recunoaşte că nu toţi specialiştii în zoologie sunt de acord că ar fi putut exista mai multe cursuri evolutive diferite care ar fi dus la aceleaşi rezultate, însă a precizat că această teorie nu este cu totul surprinzătoare pentru că mai există cazuri de mamifere, reptile şi de alte animale care au evoluat separat de mai multe ori de-a lungul istoriei, rezultând o mare varietate de animale marine.

Spre exemplu, în ceea ce priveşte mamiferele au existat numeroase cursuri evolutive diferite care au dus la adaptarea la mediul acvatic a unor animale precum focile sau delfinii care au strămoşi diferiţi.

Pentru a determina vârsta acestor fosile de ţestoasă marină cercetătorii au examinat amoniţii (moluşte cefalopode) conservate în rocile şi sedimentele din jurul ţestoasei. Amoniţii erau foarte răspândiţi în Cretacic şi pot fi folosiţi pentru a determina vârsta sedimentelor în care a fost descoperită fosila ţestoasei, conform lui Parham.

Studiul celor doi paleontologi a fost publicat în ultimul număr al revistei PaleoBios.

Recent, nişte cercetători de la Institutul Tehnologic din New York au anunţat descoperirea unei „şopârle ciudate care parcă a înghiţit un disc de Frisbee”, Eunotosaurus africanus, care s-a dovedit a fi cea mai veche specie de broaşte ţestoase cunoscută. E. africanus a trăit în sudul Africii în urmă cu aproximativ 260 de milioane de ani, avea lungimea corpului de aproximativ 30 de centimetri, iar cutia toracică era formată din coaste foarte late şi aplatizate care îi confereau un aspect turtit şi rotunjit, apropiat de cel al ţestoaselor din prezent. Exemplarele din această specie prezentau un amestec de trăsături specifice reptilelor, dar şi trăsături care aveau, de-a lungul milioanelor de ani de evoluţie, să se transforme în caracteristici ale broaştelor ţestoase. Ulterior pe drumul evolutiv aceste animale şi-au pierdut dinţii şi şi-au dezvoltat carapacea.

Sursa: Agerpres