Home » Natură » Aglomeraţie fără precedent pe Everest, cel mai înalt munte. Doi alpinişti au murit din această cauză

Aglomeraţie fără precedent pe Everest, cel mai înalt munte. Doi alpinişti au murit din această cauză

Publicat: 24.05.2019
O coadă uriaşă s-a format în această săptămână pe muntele Everest, în plin sezon de expediţii, iar doi alpinişti şi-au pierdut viaţa încercând să atingă vârful celui mai înalt munte din lume.

Circa 200 de alpinişti au profitat de cerul senin de miercuri şi au încercat să escaladeze Everestul, de pe ambele părţi, din Nepal şi China, însă echipele au stat ore bune la coadă pentru a ajunge pe vârf, riscând degerături şi boli provocate de altitudinea înaltă, potrivit Phys. 

Doi dintre aceştia, un american şi o indiancă, şi-au pierdut viaţa însă, într-una dintre cele mai aglomerate zile de pe muntele înalt de 8848 de metri.

Donald Lynn Cash (55 de ani) a alunecat miercuri de pe vârf, când făcea fotografii, iar Anjali Kulkarni (care avea tot  55 de ani) a murit în timpul coborârii, după ce atinsese vârful.

Organizatorul expediţiei lui Anjali Kulkrani, Arun Trek, a afirmat că aglomeraţia de pe munte a întârziat coborârea ei, provocându-i astfel moartea. „A trebuit să aştepte mult timp pentru a atinge vârful şi pentru a coborî”, a afirmat şerpaşul Thupden, precizând că nu mai putea coborî şi a decedat în timp ce ghizii încercau să o aducă jos.

Miercuri (22 mai 2019) pe Everest/ Credit foto: Facebook Nirmal Purja MBE: „Project Possible – 14/7”

Americanul Donald Lynn Cash a murit aproape de Hillary Step, celebra stâncă aproape verticală, după ce a alunecat de pe vârf. Cele două decese ridică la patru numărul morţilor pe cel mai înalt vârf montan din lume, de la debutul sezonului 2019 de ascensiune pe Everest, ce a avut loc în aprilie.

Alpinismul a devenit o afacere în Nepal, după ce Edmund Hillary şi Tenzing Norgay au făcut prima ascensiune pe Everest în 1953. Pentru sezonul acesta, autorităţile din această ţară au eliberat un număr record de 381 de permise, la un preţ de 11.000 de dolari fiecare. Majoritatea celor care îşi doresc să ajungă pe Everest sunt escoraţi de către ghizi nepalezi, ceea ce înseamnă că mai mult de 750 de alpinişti vor urca pe aceeaşi parte către vârf în următoarele săptămâni. 

Alte 140 de prermise de escaladă a Everestului au fost eliberate pentru flancul nordic din Tibet, potrivit operatorilor de expediţii. Această situaţie prefigurează că ar putea fi depăşit recordul de 807 de oameni pe vârful Everest, într-un singur sezon, înregistrat anul trecut. 

Mulţi munţi din Himalaya, inclusiv Everest, se află în plin sezon de alpinism, iar cea mai bună perioadă de vreme bună se înregistrează între finalul lui aprilie şi cel al lui mai. Cel puţin şase alpinişti au decedat pe alte vârfuri de 8.000 de metri din Himalaya, în acest sezon, iar alţi doi sunt daţi dispăruţi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi