Bondarii rătăciți pot mirosi drumul spre casă

Uneori, peisajul poate suferi modificări vizuale bruște, dar bondarii rătăciți se pot folosi de miros pentru a-și dea seama cum să se întoarcă la colonie.

Puneți-vă o clipă în locul unui bondar: lumea ar fi plină de culori și arome, ambele esențiale pentru a ghida căutarea de polen și de nectar. Bondarii au o vedere excelentă: au ochi care pot distinge ultravioletele și majoritatea culorilor, cu excepția roșului, plus trei ochi simpli suplimentari specializați în detectarea luminii polarizate.

• Ce se întâmplă cu păsările care dedică mai multă energie creșterii puilor?
• Cașaloții vorbesc aproape la fel ca oamenii, au descoperit cercetătorii

Simțul lor olfactiv îl depășește pe al nostru: este de aproximativ 100 de ori mai sensibil și capabil să adulmece droguri ilegale sau explozivi în aeroporturi, să confirme sarcina la femei sau să detecteze cancer și diabet la pacienții în stadiu incipient.

Acum, cercetătorii au arătat că bondarii rătăciți își pot folosi simțul mirosului și pentru a-și localiza cuibul. Acest lucru este deosebit de important atunci când peisajul se schimbă brusc, de exemplu atunci când reperele vizuale familiare sunt modificate de vânt.

Rezultatele sunt publicate în Frontiers in Behavioral Neuroscience.

Bondarii rătăciți își lasă semne de miros precum Hansel și Gretel

„Aici arătăm că bondarii se bazează pe propriile urme de miros, pe care le depun la intrarea în cuib atunci când pleacă după hrană, pentru a-și găsi drumul înapoi atunci când indiciile vizuale nu sunt suficient de fiabile”, a spus Sonja Eckel, doctorandă la Departamentul de Neurobiologie al Universității Bielefeld (Germania).

Eckel și colegii săi au studiat în laborator comportamentul de orientare al bondarului de pământ (Bombus terrestris). În natură, acești bondari cuibăresc în găuri de șoarece abandonate, ascunse sub iarbă sau frunze.

Cât de ușor poți „păcăli” un bondar?

În laborator, bondarii au învățat să-și localizeze intrarea în cuib orientându-se vizual față de două seturi de repere într-o arenă de zbor rotundă închisă, de 150 cm în diametru și 85 cm înălțime. Primul set de repere a constat în trei dungi verticale negre, fiecare de 12 cm lățime și 85 cm lungime, pe fundalul alb al pereților arenei. Al doilea set de repere a fost format din trei cilindri, fiecare de 2,5 cm lățime și 15 cm înălțime, dispuși în triunghi în jurul orificiului de intrare.

Podeaua arenei nu a furnizat informații vizuale, fiind acoperită cu un model aleatoriu roșu-alb, pe care bondarii îl vedeau alb-negru. După ceva antrenament, bondarii au zburat direct înapoi la intrare când se întorceau de la camera exterioară de hrănire, unde li s-a furnizat polen și nectar, notează Eurek Alert.

Bondarii posedă mai multe glande mirositoare, care distribuie substanțele chimice pe tot corpul lor. Cercetările anterioare au arătat că ori de câte ori ating o suprafață, de exemplu cea a intrării în cuib, bondarii lasă pasiv urme de miros. Cercetătorii au capturat aceste semne de miros prin plasarea unui inel de sticlă în jurul intrării, prin care bondarii aveau tendința de a trece la ieșire sau la întoarcerea în cuib.

Eckel şi colegii ei i-au păcălit apoi pe bondari schimbând brusc locația ambelor seturi de repere vizuale, independent unul de celălalt. Acum, acestea au oferit informații contradictorii despre locația intrării și nu au marcat locul corect. Intrarea adevărată a fost închisă și ascunsă, cu succes, deoarece niciunul dintre bondarii care s-au întors nu a găsit-o.

În ce proporții își folosesc bondarii rătăciți vederea și mirosul?

Cercetătorii au măsurat cât timp și la ce distanță au zburat bondarii rătăciți în jurul fiecărei locații false pentru intrare, pe baza reperelor conflictuale. Ei au presupus că, cu cât un bondar zbura mai mult în jurul unui loc și cu cât distanța medie de zbor era mai mică până la acesta, cu atât insecta era mai concentrată pe acel loc ca fiind cel mai bun candidat pentru locația intrării.

În mod obișnuit, bondarii păreau concentrați în mod egal asupra fiecărei locații false, ceea ce implică faptul că aceștia au folosit ambele seturi de repere vizuale pentru a încerca fără succes să-și relocalizeze cuibul.

Dar o schimbare dramatică a avut loc ori de câte ori cercetătorii au plasat inelul de sticlă ce purta urme de miros de bondar în jurul fiecărei locații. Acum, bondarii s-au concentrat în mare parte asupra locației false sugerate de urmele de miros.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că bondarii își folosesc simțul mirosului, precum și vederea, pentru a-și găsi drumul spre casă, în special atunci când informațiile vizuale sunt conflictuale.

Ce conține mirosul bondarilor?

„În timp ce informațiile vizuale sunt percepute pe distanțe mai mari și conduc un bondar către locația aproximativă a cuibului, semnele de miros sunt folosite pentru a indica locația exactă a intrării în cuib. Cel mai probabil, contactul fizic este necesar pentru a identifica mirosul”, a spus Eckel.

„Analiza noastră chimică a arătat că acest parfum este un buchet de hidrocarburi, acizi grași și alte substanțe, cum ar fi esteri și alcooli. Se știe că multe dintre aceste substanțe sunt folosite de bondari în alte contexte comportamentale, precum și de alte specii de insecte”, a adăugat ea.

„În cercetările viitoare, dorim să investigăm modul în care diferitele indicii senzoriale sunt învățate și combinate de bondari pentru a le permite să discrimineze diferite obiective relevante din punct de vedere comportamental, cum ar fi intrarea cuibului și sursele de hrană”, a concluzionat cercetătoarea.

Vă recomandăm să citiți și:

Chiar și caracatițele au coșmaruri! Imagini inedite surprinse într-un acvariu

Cum ar putea lăcustele canibale să ajute la dezvoltarea de noi pesticide

Rechinii-balenă încetinesc pentru a le permite cercetătorilor să îndepărteze paraziții

„Hormonul iubirii” ghidează tinerii cintezoi în alegerea „antrenorului vocal”