În adâncurile continentelor planetei noastre se înalță platouri care sfidează orice explicație simplă. Niciun vulcan, nicio coliziune continentală, niciun nor de rocă topită în ascensiune nu pot explica în mod clar amestecul lor de locații și caracteristici dramatice.
Folosind analize statistice și simulări bazate pe studii geologice, cercetătorii din Regatul Unit și Germania au lansat o idee radicală, susținând că instabilitățile lente declanșate de fisurile din scoarța fracturată a Pământului se află în spatele anomaliilor.
De la munții brazilieni la Marele Povârniș din Africa de Sud și până la Gații de Vest din India, planeta noastră este presărată cu munți întinși și plați, înconjurați de pereți abrupți care domină peisajul.
Aceste platouri se află la sute de kilometri de cea mai apropiată falie, pe secțiuni ale scoarței considerate stabile din punct de vedere geologic, nașterea lor fiind programată la zeci de milioane de ani după ce forțele care împingeau cele mai apropiate fisuri continentale s-au liniștit. Acest lucru face dificilă învinuirea directă a mișcărilor tectonice ale Pământului.
„Oamenii de știință suspectează de mult timp că, de fapt, caracteristicile topografice abrupte, înalte de kilometri, numite mari povârnișuri – precum exemplul clasic care înconjoară Africa de Sud – se formează atunci când continentele se fisurează și, în cele din urmă, se despart”, spune Tom Gernon, geolog la Universitatea din Southampton.
„Cu toate acestea, explicarea motivului pentru care părțile interioare ale continentelor, departe de astfel de escarpamente, se ridică și devin erodate s-a dovedit a fi mult mai dificilă. Are acest proces vreo legătură cu formarea acestor escarpamente impunătoare? Pur și simplu, nu am știut”, au adăugat oamenii de știință.
Deși este aproape sigur că există un amestec de forțe geologice care leagă creșterea acestor escarpamente de ruperea Pământului, nicio teorie nu cuprinde cu exactitate toate caracteristicile lor.
Unii presupun că uzura rocilor de la mare adâncime eliberează crusta de masă, permițându-i să se îndoaie în formă. Alții bănuiesc că diferențele drastice de temperatură determină convecția în manta, împingând roca în sus, sau poate că eroziunea și intemperiile, în schimb, taie în bucăți peisajul de coastă de dincolo.
Această nouă sugestie combină procesele cu o agitație lentă a mantalei care se rostogolește pe sub crustă la o viteză de doar 15-20 de kilometri la fiecare milion de ani, scrie ScienceAlert.
În urma unui studiu anterior privind procesele care târăsc diamantele la suprafața planetei, echipa a descoperit că întinderea scoarței pe măsură ce plăcile se despart creează instabilități în manta, care se ondulează sub litosfera solidă.
„Acest proces poate fi comparat cu o mișcare de măturat care se îndreaptă spre continente și le perturbă fundațiile”, spune Sascha Brune, geofizician la Universitatea Potsdam din Germania.
Modelarea echipei a sugerat că viteza valurilor care ar fi urmat destrămării Gondwanei a reflectat momentul eroziunii din jurul Marelui Escartament din Africa de Sud.
Se crede că acest ecou lent de rocă topită ar putea distruge vechile rădăcini ale continentelor, cunoscute sub numele de cratoni.
Pierderea de material din cratonul de dedesubt și eroziunea rocilor erodate de la suprafață ar putea explica împreună ridicarea dramatică a peisajului aplatizat, modelele echipei descriind cu exactitate amestecul de platouri și escarpamente abrupte de pe tot globul.
Înțelegerea dinamicii proceselor ascunse mult sub suprafață nu numai că ne ajută să cartografiem cu exactitate schimbările din peisaj responsabile de formarea mineralelor și a resurselor prețioase, dar ne poate ajuta și să interpretăm mai bine schimbările istorice ale climei în legătură cu ridicarea și căderea continentelor.
Această cercetare a fost publicată în Nature.
Test de cultură generală. Cât de mult se pot apropia asteroizii de Pământ?
Oamenii de știință au găsit „un semnal” în troposfera Pământului
Risc major pentru viața de pe Pământ: Apele lumii pierd oxigen
O bucată din scoarța Pământului a dispărut, dar cercetătorii cred că au găsit-o