Pentru prima dată, oamenii de știință au descoperit o nevertebrată care se ghidează după stele

Iată insecta care se ghidează după stele când migrează! În fiecare primăvară, moliile Agrotis infusa parcurg o distanță de 1.000 de kilometri pentru a se adăposti în câteva peșteri aflate la altitudini mari, care rămân suficient de reci pe timpul arșiței australiene.

Este o performanță remarcabilă pentru niște insecte, însă și mai impresionant este faptul că reușesc să găsească drumul corect. Un nou studiu arată că aceste molii se bazează, cel puțin parțial, pe astronomie pentru a se orienta.

• Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
• Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru

Un aspect cu adevărat uimitor este că fiecare molie face această migrație o singură dată în viață, dus și întors. După ce se întorc toamna în zonele de reproducere, răspândite în sud-estul Australiei, se împerechează, depun ouă și mor. Următoarea generație pornește în aceeași călătorie, dar fără să fie ghidată de părinți, ceea ce ridică întrebarea: cum știu unde să meargă? Ce secrete ascunde insecta care se ghidează după stele?

Insecta care se ghidează după stele atunci când migrează

„Migrația are trei faze. Mai întâi, zboară pe distanțe mari până se apropie de zona țintă. A doua fază începe când se află la vreo 100 de kilometri, iar în ultima etapă folosesc indicii locale pentru a se ghida”, explică profesorul Eric Warrant, de la Universitatea din Lund (Suedia). Warrant și colegii săi studiază această ultimă fază și cred că zăpada de pe munți sau schimbările de presiune atmosferică ar putea fi semnale importante. Totuși, prima parte a drumului, când munții nu sunt nici măcar la orizont, rămâne cea mai misterioasă.

Studii anterioare realizate de aceeași echipă au arătat că moliile folosesc câmpul magnetic al Pământului ca pe o busolă. Însă Warrant avertizează că acest ghidaj nu este întotdeauna de încredere: „Anomaliile locale sau activitatea solară pot perturba câmpul magnetic”, explică el, menționând că astfel de perturbări au fost asociate chiar și cu eșuarea balenelor.

Pentru a testa orientarea după stele, cercetătorii au pus molii să zboare în condiții controlate, într-un spațiu care simula cerul nopții, ca într-un planetariu. Pentru a evita influența câmpului magnetic, l-au anulat complet. Atunci când cerul proiectat corespundea pozițiilor reale ale stelelor, moliile zburau în direcția corectă. Dacă însă stelele erau inversate (nord-sud), insectele își schimbau complet traiectoria, zburând în sens opus. Cu alte cuvinte, aceste molii pot naviga ghidându-se după stele, asemenea marinarilor antici, scrie IFL Science.

Care este punctul de reper al acestor molii?

Deși nu se exclude posibilitatea ca moliile să recunoască anumite constelații, Warrant și colegii săi cred că ele se orientează mai degrabă după Calea Lactee. S-au găsit dovezi că anumiți neuroni din creierul moliilor pot detecta atât forma benzii lăptoase care străbate cerul sudic, cât și cea mai luminoasă parte a acesteia, în zona Nebuloasei Carina.

Din fericire pentru molii, ochii lor sunt diferiți de ai noștri și le permit să vadă în toate direcțiile simultan, cu excepția privirii direct în spate. Astfel, pot „vedea” cerul fără să-și întoarcă capul.

Totuși, modul în care este codificată această orientare corectă în creierul lor minuscul, mai mic decât o zecime dintr-un bob de orez, rămâne un mister. „Pentru noi pare aproape imposibil de înțeles. Dar evoluția este mult mai inteligentă decât noi. În acel creieraș există regiuni specializate care procesează informații vizuale, semnale magnetice și stimuli de la antene”, recunoaște Warrant.

Insecta care se ghidează după stele când migrează se rătăcește din cauza luminilor urbane

Combinând informația magnetică atunci când cerul e înnorat cu orientarea după stele în nopțile clare, moliile reușesc, în anii buni, să ajungă în număr de până la 2 miliarde în peșterile montane. Uneori, însă, se rătăcesc din cauza luminilor orașului Canberra, unde ajung în roiuri uriașe. Deși se credea că sunt atrase de lumina lunii, Warrant explică faptul că insectele nocturne sunt atrase de lumina artificială pentru că, în mod natural, cerul este mai luminos decât solul, iar ele încearcă instinctiv să-și păstreze partea dorsală orientată spre sursa de lumină, ceea ce le face să se învârtă în cerc în jurul becurilor.

În urmă cu opt ani, o secetă a dus la un colaps de 99% al populației de molii Agrotis infusa, afectând grav și animalele care se hrănesc cu ele, cum este oposumul Burramys parvus. Refacerea a fost lentă, dar Warrant spune că în acest an moliile și-au revenit la numărul de dinaintea secetei. Totuși, el avertizează că schimbările climatice pot face astfel de episoade tot mai frecvente, cu consecințe grave pentru această specie „astronomică” și pentru ecosistemele în care are un rol-cheie.

Studiul a fost publicat în revista Nature.

Vă recomandăm să citiți și:

Unii copaci tropicali „adoră” să fie loviți de trăsnet

Un aisberg desprins din Antarctica a scos la iveală un ecosistem nemaivăzut până acum

O specie de foci își poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge pentru a nu se îneca

Test de cultură generală. Care este cel mai deștept animal?