Prima pagină Natura

Au animalele sentimente?

Mihaela Stanescu | 06.10.2009 | ● Vizualizări: 3888
Au animalele sentimente?     emotiile animalelor, zoologie, crazy zoo, aristotel, darwin, etologie, psihologie animala + zoom
Galerie foto (7)

"Exista, la cele mai multe dintre celelalte animale, urme ale unor stari sufletesti care se deosebesc foarte limpede la oameni, caci blandetea si salbaticia, gingasia si asprimea, curajul si timiditatea, teama si indrazneala, impetuozitatea si firea rautacioasa, dar si o inteligenta care implica discernamant sunt, multe dintre ele, similitudini, la fel cum spuneam despre partile corpului." Aristotel

Continuitatea regnului

In cea mai vestita opera zoologica a sa, Historia Animalium, Aristotel vorbea despre asemanarile dintre emotiile pe care le incearca si le exprima animalele si cele pe care le simt si le manifesta oamenii ca despre ceva firesc. Asta se intampla in urma 2.300 ani.

Apoi, intre om si restul regnului animal pare ca s-a deschis o prapastie. Multa vreme, ideologia crestina nu a admis faptul ca oamenii, fii ai Creatorului, inzestrati cu un suflet nemuritor, puteau fi asemanati animalelor, simple creaturi fara suflet, fara ratiune si fara sentimente. Totusi, interesul oamenilor fata de simtamintele animalelor nu s-a stins. Diversi autori, mai mult sau mai putin celebri, s-au aplecat asupra subiectului, si-au ascutit penele si au intrat in polemica, pentru a raspunde cu DA sau cu NU la intrebarea daca animalele au emotii si sentimente.

Nu putem vorbi despre trairile animalelor fara a pomeni numele lui Darwin. El a facut cadou lumii celebra teorie a selectiei naturale si a supravietuirii celui mai bine adaptat. Teorie revolutionara, contestata vehement la vremea ei, ca si astazi, aceasta are pe cat de multi adepti, pe atat de multi adversari. Potrivit lui Darwin, omul reprezinta un produs al evolutiei si nu o creatie divina. Chiar daca nu redam asta prin expresia excesiv de simplificatoare si de vulgara „Omul se trage din maimuta“, chiar daca nuantam si argumentam afirmatia, faptul ramane, totusi, socant pentru multi. Impactul acestei teorii a fost coplesitor.



Darwin era absolut convins ca exista o „continuitate“ intre speciile regnului animal in privinta capacitatilor emotionale, cu alte cuvinte ca exista o dezvoltare treptata a facultatilor mentale, de la speciile animale primitive, lipsite de inteligenta si emotii, pana la specia cea mai inteligenta si mai inalt emotionala – omul. Este vorba deci nu despre o prapastie, ci de un lung sir de trepte, ducand, ascendent, catre om. De la Darwin si pana astazi, oamenii (specialisti sau nu) sunt impartiti in doua tabere: cei care cred ca animalele au emotii si sentimente comparabile cu ale noastre si cei care refuza sa creada asa ceva.

Numerosi cercetatori considera ca animalele sunt capabile sa incerce emotii – si nu numai emotii primare, precum teama, ci si emotii mai complexe, de pilda dragostea sau mahnirea. Ei afirma ca intre creierul omului si creierul altor animale exista numeroase similitudini – structurale si fiziologice –, indeajuns de multe pentru a ne duce cu gandul la similitudini de ordin psihologic. De pilda, sediul principal al emotiilor este sistemul limbic, o zona a creierului care exista la toate mamiferele. Acest sistem este o componenta straveche a creierului nostru.

Ceea ce au in plus mamiferele mai evoluate este un neocortex foarte dezvoltat, fapt ce explica de ce exprimarea emotiilor in cazul lor este mai vizibila si mai accesibila intelegerii noastre. Cercetatori care au petrecut mult timp studiind elefantii vorbesc despre profunzimea emotionala a acestor animale, despre surprinzatoarea intelegere a fenomenului mortii si despre durerea pe care par sa o incerce la pierderea unui membru al grupului.

Emotiile sunt insotite de schimbari biochimice. Bucuria jocului e insotita de descarcari de dopamina la nivelul creierului – modificare constatata in cursul unor cercetari efectuate pe sobolani.

Teama are ca „asociat“ adrenalina, produsa de glandele suprarenale, care pune corpul in stare de alerta la amenintarea unui pericol. Astfel de substante sunt prezente si au aceleasi functii atat la om, cat si la alte mamifere. Asadar, asemanarile exista in suficienta masura pentru a ne da de gandit. Dar de ce pe unii nu ii intereseaza problema?

Un categoric refuz stiintific

Poate ca simt, cumva, ca daca ar trebui sa admita ca animalele au emotii, ar trebui sa le trateze altfel decat pana acum. Daca ne gandim la modul in care sunt tratate acestea in anumite laboratoare de cercetare sau in anumite crescatorii, nu e de mirare ca oamenii implicati in asemenea experiente prefera sa creada ca animalele nu au sentimente. Poate ca, datorita educatiei primite, nu pot crede ceva fara dovezi stiintifice.

La intrebarea „Au animalele sentimente, emotii?“, numerosi savanti raspund prudent: „Nu exista dovezi stiintifice solide ca ar fi asa“. Dovezi solide – adica acelea obtinute prin metode stiintifice standardizate: observatii repetabile in cadrul unor experimente controlate. La drept vorbind, abia de vreo trei decenii incoace stim ceva mai multe despre felul in care functioneaza propriul nostru creier, o data cu dezvoltarea tehnicilor de cercetare in neurobiologie si neuropsihologie si, mai ales, a metodelor de scanare a creierului, fapt ce a facut posibila observarea functionarii lui „in direct“. Va trebui sa mai asteptam (poate doar cativa ani, la actualul ritm al progresului stiintific si tehnologic) pana la dezvoltarea unor tehnici si echipamente care sa ne permita sa realizam pe scara larga experimente de scanare a creierului si la animale.

Disputa este, oricum, la ordinea zilei. Scepticii sustin ca, in cazul animalelor, nu se poate vorbi de emotii, ci doar de reactii hormonale la stimuli externi si acuza cealalta tabara de antropomorfism – un pacat foarte grav pentru un cercetator –, adica de tendinta de a atribui insusiri umane altor animale.

Daca un leu ar putea vorbi

Oricum, s-a castigat ceva: mediul stiintific se preocupa de acest aspect al vietii animalelor, iar ideea existentei emotiilor animale nu mai este o erezie absurda, ci un domeniu de cercetare pe cat de interesant, pe atat de respectabil. Oamenii par pregatiti sa accepte faptul ca animalele sunt fiinte sensibile, ca au inteligenta, constiinta, limbaj si mai ales emotii. Desigur, capacitatea de a incerca diverse emotii este variabila de la o specie la alta si trebuie analizata in contextul caracteristicilor speciei, dar ar fi o simplificare grosolana sa consideram ca, la animale, comportamentele insemna doar instincte si reflexe conditionate.

Daca acceptam ideea ca animalele au emotii, urmatoarea intrebare ar fi: sunt ele constiente de acestea? Steven Budiansky, autorul unei carti intitulate Daca un leu ar putea vorbi, crede ca animalele sunt constiente de emotiile lor, dar sunt mai mult sau mai putin limitate in exprimarea acestora. Sediul emotiilor este sistemul limbic, dar exprimarea lor depinde in mare masura de neocortex – partea cea mai noua, cea mai recent dezvoltata si deci cea mai evoluata a creierului. Cu cat legaturile dintre sistemul limbic si neocortex sunt mai complexe, cu atat fiinta este mai evoluata, deci mai capabila sa-si controleze si sa-si exprime emotiile mai nuantat si mai subtil.

Ca orice lucru insuficient cunoscut, preocuparea pentru emotiile animalelor este un drum plin de capcane. Daca oamenii de stiinta, in general, incearca sa se fereasca de speculatiile „antropomorfizante“, in schimb, simplii iubitori de animale au tendinta de a proiecta asupra acestora propriile trairi, de a le atribui ganduri si sentimente pe care animalele nu le au si de a astepta de la animale ceva ce acestea nu pot oferi.

Lassie, zi-mi ca ma iubesti!

Pisicile si cainii ajung sa fie priviti ca niste mici umanoizi cu blana, in loc de a fi intelese si acceptate asa cum sunt. Dorintele oamenilor sar peste bariera fireasca a diferentei dintre specii, asa incat, uneori, proprietarii de animale ajung sa se simta frustrati cand pisicile sau cainii nu-si exprima sentimentele mai „omeneste“. Absurd. Nici n-ar avea cum.

Animalele au si modalitati speciale de exprimare: mirosul le spune foarte multe mamiferelor macrosmatice (cu simtul mirosului foarte dezvoltat). Omul e o biata specie microsmatica, avand simtul mirosului jalnic de subdezvoltat in comparatie cu cel al cainilor, de pilda. Noi ne bazam mai mult pe vaz. Asta e, fiecare cu dotarea lui.

Dupa cum se vede, problema existentei sau nonexistentei emotiilor la animale e complicata si controversata. Nici nu avea cum sa fie altfel, de vreme ce psihicul inca e „ceva“ extrem de misterios chiar cand vine vorba de specia umana. Etologia (studiul comportamentului) este o stiinta matura, in plina dezvoltare, iar cercetarile etologice au adus la lumina nenumarate aspecte fascinante ale comportamentului animal. Este o stiinta spectaculoasa prin metodele si prin rezultatele ei si se bucura de un interes remarcabil in randul publicului.

In schimb, psihologia animala este o stiinta aflata, deocamdata, abia in faza copilariei. Putem prevedea ca rezultatele cercetarilor in acest nou domeniu vor fi, de asemenea, spectaculoase, dar e nevoie de timp. Si, mai ales, de multe cercetari efectuate pe teren, pentru a studia psihicul animal in conditiile traiului in libertate. Experimentele efectuate in mediul artificial al laboratorului nu sunt de ajuns, caci in aceste conditii raspunsurile pot fi inselatoare. Acumularea de noi date va modifica in mod sigur perceptia noastra asupra lumii animale. Va influenta modul in care privim animalele si va avea (va trebui sa aiba) ca efect o schimbare in felul in care sunt tratate animalele in gradini zoologice, in circuri, dar si in laboratoare de cercetare, crescatorii etc.

Daca sentimentele, emotiile reprezinta expresia activitatii unui sistem nervos evoluat, atunci trebuie sa admitem, chiar multumindu-ne doar cu ceea ce stim pana acum, ca animalele nu sunt doar niste „masinarii vii“ programate pentru supravietuire si reproducere, ci au o viata interioara bogata si intensa. Cu alte cuvinte, sunt mult mai aproape de noi decat credeam.

FACTS

  • Pentru a-si nuanta teoria, celebrul biolog Charles Darwin a publicat in 1872 Exprimarea emotiilor la om si animale, lucrare in care afirma ca diversele manifestari ale emotiilor la speciile animale actuale au aparut ca rezultat al aceleiasi selectii naturale, gasind, din acest punct de vedere, asemanari uimitoare intre om si alte mamifere. Nu intamplator, multi specialisti il considera pe Darwin initiatorul psihologiei animale. In orice caz, animalele la care se observa cel mai bine exprimarea emotiilor sunt mamiferele, ca urmare a dezvoltarii unor structuri ale creierului specifice acestui cel mai evoluat grup de vietuitoare.

  •  

  • Nu e nevoie sa fii Aristotel sau Darwin ca sa simti si sa intelegi emotiile animalelor. Orice om adult, chiar daca nu a avut, nu are si nici nu intentioneaza sa-si ia un caine, intelege in buna masura emotiile si limbajul cainilor.

  •  

  • Cainele este primul animal domesticit de om, acum circa 15.000 de ani, relatia cu acesta fiind veche si statornica, si poate nu intamplator este specia pe care o intelegem cel mai bine. Iar cainele, ca animal social, traind in grupuri, si-a dezvoltat o gama extinsa de semnale pentru a exprima ceea ce simte.

  •  

  • Mai putini oameni cunosc si inteleg, de pilda, comportamentul pisicilor; pisica este un animal mai degraba solitar, a fost domesticita mai tarziu, deci relatia cu ea este de data mai recenta si, pesemne, trebuie sa mai convietuim cateva mii de ani ca sa ne cunoastem mai bine.

  •  

  • Diverse probleme psihice sunt comune oamenilor si altor mamifere. Stresul posttraumatic se manifesta surprinzator de asemanator la oameni, cai, pisici, maimute si caini. Animalele pot suferi si ele de boli produse de stres, de pilda de ulcer sau de depresie, iar medicamentele antidepresive pot fi prescrise fie de doctorul veterinar, fie de medicul de familie.

  •  

  • Cum isi exprima animalele emotiile? In buna masura, ca si noi: prin glas si prin limbajul corpului, adica prin postùri, miscari, mimica, adesea diferite de la o specie la alta. Acelasi gest (miscarea cozii dintr-o parte in alta, sa zicem) inseamna altceva la pisica decat la caine. La cimpanzei, care nu numai ca sunt foarte expresivi, dar au fost si foarte bine studiati, specialistii identifica multe emotii interpretand vocalizarile, expresiile chipului, pozitia corpului, gesturile. Jane Goodall, care a studiat timp de patru decenii cimpanzeii in Africa, a deslusit la ei o multime de semnale exprimand furia, bucuria, curiozitatea, afectiunea, frica sau tristetea.

  •  

  • Ba descrie chiar o expresie neobisnuita de pe chipul unei tinere femele, expresie ce insotea un comportament de asemenea neobisnuit: femela atacase un mascul cu vreun an mai mare decat ea. Cateva clipe mai tarziu, cercetatoarea si-a dat seama ce o determinase pe Pooch (acesta era numele femelei) sa se poarte astfel: il vazuse in apropiere pe Huxley – un mascul batran, de care Pooch se atasase de cand isi pierduse mama – si, la adapostul autoritatii acestuia, capatase curaj sa se razbune pe tanarul Evered, care o lovise ceva mai devreme, cand se certasera din pricina bananelor date de cercetatori.

  •  

  • Huxley a intervenit in incaierarea celor doi adolescenti (se pare ca le-a dat cate o scatoalca, pentru a-i potoli), iar Pooch, incantata ca Evered o incasase, a plecat, uitandu-se la el „cu o expresie pe care n-o mai vazusem pana atunci si nici de atunci incoace la un cimpanzeu“, scrie Jane Goodall. „Arata exact ca strambatura unei fetiscane care face in ciuda cuiva."

 

_______________________________________________________________________

SPUNE-TI OPINIA! Tu crezi ca animalele au sentimente? Ce parere ai despre acest articol?

CITESTE SI:

foto:  Discovery Channel, Animal Planet