Prima pagină Sporturi

Olimpiada antica (III)

Adrian Nicolae | 11.26.2007 | ● Vizualizări: 802
Olimpiada antica (III)     olimpiada antica, sportivi, atleti celebri, campioni, Grecia, victorie + zoom
Galerie foto (1)

Motto-ul sportivilor de la Jocurilor Olimpice moderne, ‘’Important este sa participi’’, ar fi putut parea, cel mult, o gluma buna in Grecia antica, acolo unde atletii se rugau pentru ‘’Victorie sau moarte’’. Poate tocmai aceasta mentalitate a fost cea care a dus la nasterea unor campioni ale caror reusite se confunda azi cu faptele eroilor din mitologie.

Milo din Croton

Cu siguranta, cel mai titrat atlet al antichitatii a fost Milo din Croton. Nascut in sudul Italiei, in colonia greaca Croton, astazi orasul Crotone, Milo s-a remarcat inca din anii copilariei, atunci cand reusea sa se impuna la lupte in Olimpiada dedicata tinerilor, in 540 i.H. Era doar primul pas, pentru ca atletul avea sa castige de inca cinci ori consecutiv aceeasi proba la Jocurile Olimpice, de 7 ori la cele Pythice si de 10 respectiv 9 ori la Jocurile Corintice si cele Nemeene.Un adevarat erou daca ne gandim ca a participat la nu mai putin de sase Olimpiade consecutive, pana aproape de varsta de 50 de ani.

Se pare ca legenda lui Milo incepuse sa se nasca inca din timpul vietii lui, faptele si recordurile sale fiind mentionate in operele celor mai importanti autori eleni ai vremii: Aristotel, Pausanias si Herodot fiind doar cativa dintre ei. Sursele antice ne vorbesc despre un om cu o putere si o constitutie iesite din comun, care era capabil sa ridice pe umeri un taur matur si sa traverseze cu el in spate o lungime de stadion.

De altfel, acesta parea sa fie si secretul victoriilor sale. Inca din anii adolescentei, Milo se obisnuise sa care in spate, in fiecare zi, un vitel nou nascut, pe o distanta de cativa zeci de metri, obicei pe care il relua odata cu incheierea fiecarei Olimpiade . Si cum Jocurile Olimpice aveau loc odata la patru ani, sportivul ar fi trebuit sa care la debutul unei noi competitii un taur matur ce cantarea, probabil, cateva sute de kilograme.

Multe legende au fost tesute in jurul campionului din Croton. Se spune ca nimeni nu reusise sa il ingenuncheze vreodata la lupte, si asta in conditiile in care mai multi oameni se dovedisera neputinciosi atunci cand trebuisera sa il impinga de pe un scut de fier uns cu ulei. Printre demonstratiile sale preferate se numara aceea in care rupea o funie legata in jurul fruntii, numai tinandu-si respiratia si exercitand presiune asupra vaselor de sange. De altfel, din descrierile antice, Milo pare un barbat caruia ii facea placere sa isi etaleze calitatile fizice iesite din comun. Una dintre probele la care isi supunea adversarii era aceea in care oponentii trebuiau sa ii ia din palma o rodie. Nu numai ca nimeni nu reusise sa ii miste nici macar un deget, dar fructul fragil ramanea neatins in pumnul sau. Statuia care avea sa ii fie ridicata la Atena chiar avea sa il reprezinte tinand in mana o rodie.

Istoriile antice vorbesc si despre moarte eroului datorata, se pare, tocmai bravadelor sale. In drumul spre Croton, Milo ar fi vazut un trunchi urias de copac, crapat si sustinut de pene pentru a ii slabi rezistenta. Dorind sa rupa lemnul doar cu propriile maini, campionul si-ar fi prins antebratul intre cioturile acestuia, fara putinta de a se mai elibera. In aceeasi noapte, el ar fi fost devorat de lupi sau, dupa unele legende, de un leu.

Leonidas din Rodos

In toata lumea antica nu a existat alergator mai faimos decat Leonidas din Rodos. Campion olimpic pentru prima oara in 164 i.H., Leonidas avea sa isi adjudece trei dintre probele sportive de alergare la care participase: stadion, diaulos si hoplitodromos. Istoria se se va repeta si la urmatoarele trei Olimpiade, sportivul cucerind laurii tuturor competiile de alergare la care participase si stabilind un record neegalat in lumea antica: 12 coroane de campion numai la Jocurile Olimpice.

Performantele sale sunt cu atat mai remarcabile cu cat, stadion si diaulos erau probe de viteza care necesitau un antrenament special, in timp ce hoplitodromos, era o disciplina dedicata, in special, celor cu o constitutie robusta si o rezistenta destul de mare.

Melankomas

Melankomas a ramas in istorie prin felul neortodox de a boxa si prin atentia exagerata pe care o acorda corpului sau. Nascut intr-o familie in care existau mai multi campioni olimpici, printre care si tatal sau, tanarul sportiv avea sa fie indrumat catre lumea boxului, desi acesta parea interesat, mai mult, de mentinerea aspectului sau placut si a trupului sau armonios.

Istoricii il prezinta drept intruchiparea idealului olimpic, un om care reusise sa isi modeleze corpul pana aproape de perfectiune. Poate aceste calitati aveau sa fie cele care sa il duca la inventarea unui stil de box, total neobisnuit. Se spune ca de-a lungul carierei sale, Melankomas nu ar fi primit nici macar o singura lovitura, fara ca el, la randul sau, sa aplice vreuna. Secretul succesului era, fara indoiala, jocul de picioare si rezistenta sporita, cele care i-au permis sa prelungeasca un meci timp de doua zile, pana cand adversarul sau furios ar fi abandonat lupta. De altfel, stapanirea de sine devenise un veritabil mod de viata pentru tanarul sportiv, cel pentru care mancarea, sexul sau bautura era considerate slabiciuni de neiertat.

Kleomedes din Astypalaia

Asupra lui Kleomedes planeaza unul dintre cele mai mari mistere ale Olimpiadei antice. Se pare ca in timpul unei partide de box, disputate in 496 sau 492 i.H., acesta si-ar fi ucis adversarul cu o lovitura nepermisa. Nu atat moartea sportivului, care era perfect legala, cat modul in care a fost produsa, i-a determinat pe arbitrii competitiei sa anuleze titlul olimpic cuvenit lui Kleomedes. Cuprins de un acces de nebunie, atletul va intra intr-o scoala unde va darama pilonii de sustinere ai acoperisului, ucigand nu mai putin de 60 de copii. Amenintat cu moartea de catre locuitorii orasului, acesta se va refugia in templul zeitei Atena, acolo unde se va incuia intr-un cufar. Desi oamenii reusesc intr-un final sa sparga cutia cu pricina, Kleomedes nu a mai fost gasit. Sportivul disparuse miraculos, fara a mai putea fi gasit vreodata. Socati, urmaritorii sai vor consulta oracolul din Delphi, iar raspunsul acestuia avea sa fie la fel de misterios ca si disparitia in sine. Se pare ca sportivul parasise lumea muritorilor pentru a intra in randul eroilor mitologici. Din acel moment, Kleomedes avea sa fie onorat de catre conationali prin jertfe si sarbatori asemenea semizeilor, intrand in panteonul grec alaturi de figuri legendare precum Hercule sau Tezeu.

Arrichion

Ideal atletic al devizei „Victorie sau moarte”, Arrichion a fost unul dintre cei mai apreciati luptatori ai lumii antice. Campion olimpic la pankration in 568 si 572 i.H., aceste reuseste sa atinga finala pentru a treia oara consecutiv in 564 i.H., moment care avea sa il propulseze in randul marilor campioni eleni.
Se spune ca atletul fusese imobilizat de catre adevrsarul sau cu o priza in jurul gatului fara a avea posibilitatea de a executa nici cea mai mica miscare, moment in care antrenorul sau i-ar fi strigat crudul slogan, „victorie sau moarte”. Cuprins de frenezia luptei si de ideea unei morti eroice, Arrichion va renunta la orice masura de siguranta executand o intoarcere brusca prin care sa isi loveasca adversarul. Durerea insuportabila il va determina pe oponentul sau sa ridice mana in semn de abandon, din pacate, insa, in timpul miscarii, Arrichion al carui gat se afla inca in mainile adversarului moare subit din cauza unei fracturi a coloanei vertebrale. Desi mort, atletul va fi incununat cu laurii olimpici si onorat asemenea unui erou national.

Nero

O figura aparte in randul castigatorilor Jocurilor Olimpice o constituie Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, nimeni altul decat imparatul roman recunoscut in istorie pentru masurile drastice indreptate impotriva crestinilor si pentru presupusa implicare in puternicul incendiu care a mistuit Roma in 18 iulie 64 d.H.
Pasionat de cursele de care, Nero se hotaraste sa participe la Olimpiada, eveniment care, din cauza nerabdarii, cere sa fie organizat in 67 d.H., cu trei ani mai devreme decat ar fi fost normal. Insotit de un alai de 5000 de persoane platite ca sa il aplaude, imparatul avea sa concureze intr-un car tras de zece cai, si desi nu a terminat niciodata intrecerea, fiind aproape ucis dupa ce fusese aruncat din acesta, va fi incoronat drept castigatorul de drept al competitiei. Dupa moartea sa care avea sa survina un an mai tarziu, grecii vor considera intrecerea pe care o castigase Nero drept una non-olimpica, desi titlul cucerit de acesta nu va fi retras niciodata.

FACTS
Primii castigatori ai probelor olimpice

Stadion – Koroibos din Elis (746 i.H.)
Diaulos – Hypenus din Elis (724 i.H)
Dolichos – Acantus din Laconia (720 i.H.)
Hoplitodromos – Damaretus din Herea (520 i.H.)
Lupte – Eurybatus din Laconia (708 i.H.)
Box – Onomastus din Smirna (688 i.H.)
Pankration – Lygadmis din Siracuza (648 i.H.)
Pentatlon – Lampis din Laconia (708 i.H.)
Cursele hipice – Pagon din Teba (680 i.H)