Creierul moral

La Inceput a fost Darwin
Cu mai bine de doua secole in urma, Diderot afirma: „Vicii si virtuti, toate depind de ereditatea fizica si psihica, acte considerate astazi monstruoase au fost intr-o vreme judecate drept respectabile“. Cei care au reflectat la radacinile biologice ale comportamentului uman nu au putut ignora scrierile lui Darwin. Unele dintre tezele continute in Originea speciilor si Declinul omului sunt considerate la ora actuala absolut surprinzatoare si acceptate fara modificari substantiale. Darwin are nu numai o teorie asupra genezei biologice a capacitatii morale, ci si una, distincta, asupra genezei diferitelor sisteme morale. Potrivit teoriei lui Darwin cu privire la geneza biologica a capacitatii morale, aceasta trebuie considerata o consecinta evolutiva accidentala, care a devenit posibila prin evolutia paralela a unei subcategorii de comportamente instinctive si a anumitor trasaturi cerebro-mentale.  A accepta concluziile inevitabile ale evolutionismului darwinian implica acceptarea ideii ca responsabilitatea morala nu poate fi atribuita unei religii, unei ideologii sau acelei instante, si mai misterioase, numite natura.

Pentru un darwinist nu poate exista nici o „teologizare“ a moralei, nici o ideologizare, ci doar o naturalizare, de fapt o biologizare a capacitatii morale. Rezulta de-aici ca doar omul este responsabil de judecatile sale morale si de comportamentele sale; doar omul este fauritorul sistemelor lui morale, chiar daca aceasta capacitate nu e decat un rezultat accidental al evolutiei. In ceea ce priveste diferenta profunda si substantiala dintre comportament si judecata morala asupra comportamentului, multi filosofi, in decursul istoriei gandirii occidentale, au ajuns la rezultatul obtinut de Darwin. Cu circa doua secole inainte de acesta, reflectand filosofic asupra fenomenologiei comportamentelor si asupra judecatilor morale aplicate acestora, Michel de Montaigne, in ale sale Eseuri, arata ca acelasi comportament ar putea face subiectul mai multor judecati morale diferite. De asemenea, la doar la cativa ani dupa publicarea Declinului omului, Friedrich Nietzsche afirma in a sa Genealogie a moralei ca orice judecata morala are o istorie lunga si ca, pentru a-i intelege adevaratul statut, trebuie sa cunoastem circumstantele umane si sociale care au generat-o. Este evident ca nici Montaigne si nici Nietzsche nu si-au concentrat atentia asupra radacinilor biologice ale facultatilor morale. In schimb, ei au incercat sa arate, fiecare in felul sau, relatiile de reciprocitate dintre judecatile morale si geneza acestora in cadrul circumstantelor umane. Si totusi, ambele tentative ale filosofilor se bazeaza pe acceptarea implicita a faptului ca exista o diferenta profunda intre comportament si judecata morala aplicata acestuia. Exact una dintre concluziile lui Darwin.

• Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
• Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu

Pe cat se pare, chiar si atunci cand suntem convinsi ca ratiunea ne ghideaza actiunile, in realitate tot emotiile o fac. Mai ales, in mod paradoxal, atunci cand actionam in mod corect, adica acceptabil din punct de vedere moral. Sunt convinsi de acest lucru specialistii in neurobiologie de la patru universitati americane (Southern California, Harvard, Caltech si University of Iowa), care, intr-un studiu publicat recent in revista Nature, demonstreaza legatura stransa dintre rationalitate si biologie. Printre experti se numara Marc Hauser, unul dintre directorii programului Mind, Brain and Behaviour de la Universitatea Harvard, si Antonio Damasio, un pionier in studierea fiziologiei emotiilor, autor al cartii Eroarea lui Descartes, in care contesta cu argumente stiintifice separatia mintii de corp, unul dintre fundamentele gandirii filosofice a matematicianului francez.

Potrivit studiului oamenilor de stiinta americani, persoanele care au suferit leziuni in regiunea lobilor frontali, o zona a creierului corelata capacitatilor emotionale, isi pierd puterea de a lua decizii „corecte“ din punct de vedere moral, adica in acord cu canoanele etice impartasite de societate. Experimentul in cauza a implicat 30 de indivizi: sase cu leziuni la nivelul cortexului prefrontal ventro-median, 12 cu leziuni localizate in alte zone si 12 perfect sanatosi. Cei dintai au ales fara nici o ezitare sa actioneze „impulsiv“, intr-un mod considerat de ceilalti imoral, pentru ca, potrivit lui Antonio Damasio, „acestora le lipsesc empatia si compasiunea, capacitati care le impiedica pe cele mai multe persoane sa le faca rau celor din jur“.

Intrand in jocul propus de neurobiologi participantilor la experiment, puteti incerca sa raspundeti la urmatoarea intrebare: daca un prieten seropozitiv v-ar marturisi ca a decis sa infecteze cu buna stiinta alte persoane ca sa le provoace moartea, pentru care dintre urmatoarele decizii ati opta: sa il ucideti sau sa nu interveniti deloc? In limbaj de specialitate, acest tip de dilema se numeste scenariu moral personal, iar marea majoritate a voluntarilor confruntati cu un test de felul celui descris opteaza pentru… nonactiune. Mai precis, conform experimentelor, oamenii sanatosi aleg cea de-a doua varianta si numai cei cu afectiuni neurologice (dar cu capacitati intelectuale normale) opteaza pentru omucidere.

Contrar celor ce se vehiculeaza, realitatea este ca emotiile ii imping pe oameni catre actiuni mai putin transante. Daca aversiunea naturala fata de suferinta aproapelui pare a fi prezenta la copii chiar inainte de a-si dezvolta limbajul, potrivit mai multor experimente realizate de cercetatorii francezi de la Laboratorul de Stiinte Cognitive si Psiholingvistice din cadrul Scolii Normale Superioare din Paris, nu este vorba insa despre singurul element care-i indreptateste pe neurobiologi sa considere ca fiinta umana poseda o gramatica biologica innascuta a moralei. Inca din 2003, studii realizate in principal la Facultatea din Princeton, Statele Unite, au indicat faptul ca oamenii sunt predispusi si spre o alta componenta esentiala a moralei: simtul echitatii. In acest sens, unul dintre cele mai uzitate experimente este asa-numitul joc al ultimatumului, in care o persoana primeste zece dolari si trebuie sa doneze o parte dintre ei altcuiva. Acesta din urma are doua posibili­tati: daca accepta, primeste ceea ce i-a fost oferit, iar donatorul pastreaza restul; daca refuza, nici unul dintre ei nu se alege cu nimic.